Tag Archives: Istoria Angliei

Neorânduieli în biserica britanică

După invazii, biserica romană civilizase Anglia. Ea insuflase celor puternici un strop de moderaţie şi celor bogaţi un pic de milă. Apoi puterea şi bogăţia au corupt-o şi pe ea. Sfinţii trebuiseră s-o reformeze de câteva ori şi s-o readucă la virtuţile ctitorilor ei. Fiecare reformă fusese urmată de o nouă prăbuşire. Călugării din Châteaux, ca şi acei din Cluny, fraţii cerşetori, ca şi călugării, au căzut pradă tentaţiilor secolului. În acel sfârşit al secolului al XIV-lea, când o lume întreagă, care avusese măreţia ei, termina prin a se descompune, biserica părea unul dintre cele mai bolnave organe ale corpului …

Read More »

Restauraţia din Anglia

Noul suveran pe care Anglia îl aştepta ca pe un salvator, după ce vreme îndelungată îl proscrisese, nu avea nimic din personajul serafic imaginat de zeloşii slujbaşi ai tatălui său, regele martir. Cu buzele groase şi senzuale, nasul viguros, ochii batjocoritori, el reamintea mai curând pe bunicul său, Henric al IV‑lea, decât obrazul nobil şi sumbru al tatălui său. De la bearnez moştenise veselia, spiritul, gustul pentru femei. Îndelungatul său exil nu-l acrise, ci îi dăduse experienţa sărăciei şi hotărârea fermă de a nu „se mai îmbarca pentru călătorii”. De aceea, s‑a ferit, în pofida insistenţei mamei şi a surorii …

Read More »

Călugării cerşetori din Anglia

Biserica, deşi îşi ia drept misiune terestră îmblânzirea şi stăpânirea patimilor omeneşti, este ea însăşi ameninţată de răbufnirea violentă a acestor patimi. De unde reformele succesive: rânduiala sfântului Benedict, a mănăstirii Cluny, a celei de la Châteaux. În secolul al XIII-lea credinţa popoarelor rămâne naivă şi puternică, dar biserica se arată deseori inferioară speranţelor lor. Cu toată severitatea lui Grigore al VII-lea, mai sunt încă în Anglia mulţi preoţi de rang inferior căsătoriţi sau care trăiesc în concubinaj. Legământul sărăciei este tot atât de puţin respectat ca cel al castităţii. Anthony Beck, episcop de prin anul 1200, are o suită …

Read More »

Efectele cuceririi Angliei. Feudalitatea şi viaţa economică

De pe vremea regilor saxoni existaseră ţărani şi seniori, colibe şi castele, dar spiritul saxon lăsa să se adune în voie cutumă după cutumă şi să se formeze o reţea confuză de relaţii economice. Normanzii, cu mintea lor limpede şi constructivă, introduc o ordine mai rigidă, bazată pe principiul: „Nici o bucată de pământ fără senior”. În vârful ierarhiei economice, ca şi a ierarhiei politice, este regele. El e proprietarul tuturor pământurilor regatului şi, pentru ca spiritul normand să fie perfect satisfăcut de acest edificiu logic, se admite că regele însuşi a primit regatul său de la Dumnezeu. Dar regele …

Read More »

Declinul liberalismului englez

Regina Victoria îl aprecia pe Gladstone, dar îl considera primejdios ca om de stat: „El a slăbit – spunea regina – autoritatea acestei ţări în lume”. Or, Victoria avea o ciudată facultate de a privi mai toate problemele întocmai ca „popoarele sale”. După uciderea lui Gordon, mulţi alegători încetaseră să mai creadă în Gladstone, cu toată prodigioasa lui elocinţă. La alegerile din 1886, după un scurt intermediu tory, obţinu o mică majoritate, dar numai datorită sprijinului irlandezilor. Ca o consecinţă paradoxală a jocului parlamentar, străinii aceştia deveneau arbitri în Anglia. Curând se răspândi zvonul că Gladstone îşi asigurase sprijinul lor …

Read More »

Fiii cuceritorului Wilhelm

Timp de 21 de ani Wilhelm domni asupra Angliei, cu o asprime care a dat bune rezultate, „purtându-şi coroana” de trei ori pe an, la Crăciun, la rusalii şi la Paşte, luptând împotriva baronilor prea ambiţioşi, vânând cerbi şi ducându-se din când în când în Normandia, pentru a se apăra împotriva încălcărilor regelui Franţei. Într-una din aceste campanii, când tocmai recucerise Mantes, marele om fu rănit mortal. Calul său alunecă şi el se lovi de oblâncul şeii, provocându-şi o contuzie internă în urma căreia a murit. Sfârşitul său fu destul de patetic. Nu iubise pe lumea asta decât pe Matilda, …

Read More »

Pacea armată din Anglia

Noul rege avea în momentul urcării sale pe tron aproape 60 de ani. Ca prinţ de Wales, mama sa îl ţinuse departe de treburile statului. Opinia publică, şi mai ales supuşii săi neconformişti, judeca cu asprime viaţa lui, care până atunci păruse a fi închinată numai plăcerilor. Dar Eduard al VII‑lea avea bun‑simţ, bonomie şi tact. Călătorise mult şi cunoştea bine Europa, oamenii de stat din toate ţările, precum şi limitele puterii Angliei. În timp ce la Paris avea numeroşi prieteni, şi chiar printre oamenii de stat republicani, nepotul său, Wilhelm al II‑lea, împărat al Germaniei începând din 1888, nutrea …

Read More »

Primii capitalişti englezi

După ce războiul şi ciuma au dus la spargerea cadrului feudal, cadrul ghildei şi al corporaţiei a devenit şi el prea strâmt. Până în secolul al XIV-lea, lâna, principalul produs al Angliei, era exportată în Flandra, care o transforma în postav. Anglia fabrica şi ea ţesături pentru uzul poporului, dar subtilele secrete ale meseriei rămâneau în mâinile ţesătorilor din Bruges şi din Gand. Apoi se ivise o şansă de a muta în Anglia această îndeletnicire. Orăşenii flamanzi se certaseră cu seniorul lor; regele Franţei sprijinindu-l, meşteşugarii din Flandra fuseseră învinşi şi mulţi dintre ei nevoiţi să se expatrieze. Se îndreptaseră …

Read More »

Elisabeta şi Maria Stuart

După eşecul lui Eduard I, Scoţia reuşise să rămână independentă faţă de regii englezi. Brutală, nedisciplinată, nobilimea scoţiană rămânea cu totul feudală. La putere era dinastia regilor Stuarţi, care descindeau, prin Robert the Stewart, din familia Bruce. Această dinastie se sprijinea pe biserica catolică şi pe alianţa cu Franţa, ceea ce nu putea să nu neliniştească Anglia. Stuarţii, tot atât de cultivaţi ca şi dinastia Tudorilor, interesaţi de teologie, de poezie, de arhitectură şi chiar de farmacie, nu ascundeau sub această strălucitoare aparenţă un bun-simţ realist, ca verii lor din Anglia. Henric al VII-lea al Angliei îi dăduse în căsătorie …

Read More »

Primul război civil din Anglia

Venise timpul ca fiecare englez să opteze pentru una din tabere. Or, cea mai mare parte dintre ei n‑ar fi dorit să opteze. Această revoluţie nu era ca acele valuri adânc răscolitoare care ridică masele. Ea aducea mai curând vrajbă în sânul claselor decât le ridica una împotriva alteia; 30 de pairi rămăseseră la Westminster; 80 îl urmaseră pe rege; 20 rămâneau neutri. Ca şi pairii, squireii şi yeomenii erau împărţiţi şi ei între cele două armate. Londra, oraş rebel şi protestant, se arăta favorabilă parlamentului, dar oraşele‑sedii ale diocezelor erau în favoarea episcopilor lor, deci în favoarea regelui. Cât …

Read More »