Sulod

Sulod este o populaţie din Filipine, trăind în ţinuturile muntoase din centrul insulei Panay (partea de vest a arhipelagului Visayas).

Practică agricultura pe terenuri defrişate prin incendiere (orez, porumb, tuberculi), vânătoarea şi pescuitul.

Cătunele lor (puru) sunt alcătuite din cinei până la şapte case, de obicei în fiecare locuind câte o familie nucleară.

Sistemul de rudenie este bilateral. Căsătoria este adesea aranjată de părinţi şi în trecut era pusă la cale chiar înainte de naşterea copiilor.

Compensaţia matrimonială (pangayu) datorată de familia viitorului soţ este compusă din animale domestice, macete, lănci, bani, bijuterii, piepteni şi ţesături.

Regulile cu privire la căsătorie sunt; endogamia (căsătorie preferenţială între verii primari), monogamia şi uneori poliginia.

De regulă reşedinţa este mai degrabă uxorilocativă, dar tinde să devină alternativă.

Litigiile sunt rezolvate de „arbitri” (husay), iar consilierii (parang-kutun) reprezintă colectivitatea în toate relaţiile ei cu exteriorul (cu „filipinezii creştini” a căror influenţă determină aculturalizarea populaţiei sulod).

Religia se caracterizează prin existenţa unui grup ierarhizat de entităţi ostile sau binevoitoare (diwata). Relaţiile acestora cu oamenii sunt intermediate de un specialist (boylan).

Vorbesc o limbă austroneziană, kiniray’a sau binukidnon, folosită şi într-o lungă epopee, Hinilawod, a cărei recitare durează 30 de ore.

Denumire: buki’, puti’an, bukidnon, sulodn, panaynon, halawodnon.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …