Suferinţele Marinei, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Suferinţele Marinei, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cosânzeana”, nr. 9-10 din 25 mai 1924.

A apărut pentru prima oară în volum în Chipuri şi icoane în 1928.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Avem o vorbă din bătrâni, sfântă, ca slova Evangheliei: „Să nu dea Dumnezeu omului câte poate răbda!” Acum se pare unora că sunt oameni, pe care poţi crăpă butuci, fără să simtă ceva. Dar eu, domnişorule Vasilică, totdeauna am crezut că şi dobitoacele simţesc durerea, dar încă oamenii! Numai cât nu o simţesc pe-o formă. Unul ţipă cât ce i-ai strâns bine un deget, altul rabdă şi când îl pui pe foc, unul se jeluieşte de moarte, îndată ce i se îmbolnăveşte un copil, altul rămâne mut şi când îl îngroapă...

Nime nu dădea la noi în sat două parale pe simţirea Marinei - o ştii dumneata, domnişorule Vasilică - o fată cât un bărbăţoi, rămasă de mică orfană de amândoi părinţii, fără nicio rudenie în sat.

De când s-a smuls din pruncie, tot slujnicuţă am ştiut-o, cu cămaşa murdară, cu faţa nespălată, cu părul vâlvoi. De cum a trecut de şasesprezece ani, nime n-a mai băgat-o slujnică: începuse să facă copii, în tot anul câte unul.

Noroc că avea o cocioabă rămasă de la părinţii ei; noroc că era tare cât un bou şi, după cinci zile, ieşea din lehuzie şi muncea pe la oameni cu ziua. Altfel nu ştiu cum şi-ar fi hrănit copiii. Drept e iară, că copiii nu trăiră toţi; ba mi se pare că mai mulţi erau cei morţi, decât cei ce se tăvăleau prin praf, pe uliţele satului, bătându-se cu toţi copiii şi zburăturind câini cu pietre.

Mi se pare, numai trei îi mai rămăseseră, când intrară nemţii în sat, după retragerea oştirei române.

Toată lumea o vedea pe Marina hârjonindu-se pe uliţă, pe la portiţe, când cu un vlăjgan de neamţ, când cu altul. Dumneata ţi-aduci aminte, domnişorule, că Marina asta la obraz nu era urâtă! Atâta numai, că avea trupul prea de bărbat şi glasul prea gros. Se vede că nemţilor celor roşii şi graşi, chiar astfel de femei le plăcea. Ori poate, Marina era mai gata la vorbă, decât alte femei.

Destul că, în vremea cât au stat cătanele nemţeşti în Dumbrăveni, ea tot într-o hârjoană a dus-o. Ba, pot spune, nu i-a mers prost! Nu mai umbla la lucru, la unul şi la altul, stătea , cu ziua de cap acasă şi totuş îi curgeau toate bunătăţile: pâine, carne, cafeiu, băutură, juljuri, pânzeturi, năfrămi. Dăduse şi peste ea, odată în viaţă, ziua de Paşti.

Oamenii vedeau ce se petrece, dar nu le prea cădea în ochi. O fată care, şi înainte de venirea străinilor, avusese atâţia copii, nu mai putea să pară, cu purtarea ei de acum, că ne face satul de ruşine. Şi apoi, dacă n-ai mamă si tată, dacă n-ai o rudă mai apropiată, care să ţină la tine, rar e omul străin, chiar din neamul tău, care să se apropie de tine, să-ţi spună că greşeşti. Ştiu asta din viaţa mea cea singuratică, domnişorule Vasilică, şi cu cât îmbătrânesc, cu atâta văd mai limpede că, dacă n-ai o familie, nu însemnezi nimic pe lumea asta şi că fără vatra familială, oamenii s-ar sălbătici mai dihai decât fiarele cele din codru.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …