Străvechi şi glorioase tradiţii ale Craiovei

Contribuţiile deosebit de importante ale Craiovei la dezvoltarea ştiinţei în România s-au manifestat în trecut prin personalităţile care s-au ilustrat pe acest tărâm, prin activitatea susţinută a societăţilor ştiinţifice şi a altor organizaţii cu acest caracter, prin întregul climat de cultivare şi propăşire a ştiinţei, alimentat necontenit de Şcoala centrală şi de celelalte instituţii de învăţământ, puse în serviciul culturii şi ideii naţionale. Pe lângă valoarea intrinsecă a acestor multiple manifestări, care ilustrează rostul craiovean în viaţa ştiinţifică, important de subliniat cu deosebire este şi spiritul său de continuitate.

Domnitorii de origine olteană au dovedit un spirit aparte de organizare a unor şcoli, tipografii şi nu o dată au sprijinit sau au ctitorit acţiuni în folosul promovării ştiinţei în Ţara Românească. Constantin Brâncoveanu, de exemplu, poate fi considerat, de fapt, al doilea ctitor al Academiei lui Şerban Cantacuzino, iar printre bursierii săi trimişi în Italia şi Franţa s-a numărat şi Hrisant Notara, viitor patriarh al Ierusalimului, autorul primei cărţi de astronomie tipărită (la Paris, în 1716) de un om de ştiinţă din Principatele Române. În acelaşi timp, de numele şi fapta domnitorului oltean Barbu Ştirbei se leagă crearea Şcolii de poduri şi şosele din Bucureşti (Politehnica de azi) ca şi afirmările pe planul dezvoltării medicinii şi învăţământului medical din perioada activităţii doctorului Carol Davila.

O mare înrâurire în dezvoltarea preocupărilor ştiinţifice în Craiova şi în Oltenia au avut-o Petrache Poenaru şi Eufrosin Poteca. Întemeietor al colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, conducător timp de trei decenii al învăţământului din Ţara Românească, Petrache Poenaru (1799-1875) este inventatorul tocului-rezervor. După ce a lucrat ca elev-inginer la harta Statului Major al Franţei, revenit în ţară, s-a afirmat ca profesor de matematică la Sf. Sava, realizator al Legii şcolare din 1832 şi întemeietor al învăţământului ştiinţific în Ţara Românească, jucând aici rolul pe care l-a avut Gheorghe Asachi în Moldova.

Alături de Eliade Rădulescu a trudit pentru crearea literaturii ştiinţifice româneşti, a compus primul dicţionar francez-român (1840), a tradus şi adaptat celebra Geometrie a lui Legendre (1837) şi Algebra lui Alpentaufer, a fost primul academician dat ţării de meleagurile olteneşti. Vrednic de subliniat este, poate în aceeaşi măsură, aportul arhimandritului şi egumenului mănăstirii Motru, Eufrosin Poteca, la dezvoltarea filozofiei şi istoriei româneşti.

Şcolile din Craiova şi întregul curent de iluminare culturală datorat generaţiilor paşoptiste şi postpaşoptiste au dezvoltat un mediu prielnic dezvoltării ştiinţei, un interes rodnic pentru cercetarea intelectuală, un spirit activ pentru alcătuirea unor asociaţii de răspândire a culturii, a unor veritabile fundaţii pentru sprijinirea cercetării ştiinţifice. Este important de relevat că, alături de Astra transilvăneană, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Asociaţia pentru literatura şi cultura poporului român din Bucovina şi Asociaţia română pentru înaintarea ştiinţelor, Societatea craioveană pentru învăţământul şi cultura poporului (înfiinţată în 1875) a susţinut îndeaproape acţiunile pentru dezvoltarea cultural-ştiinţifică iniţiate de tânărul for academic român (creat în 1866).

În statutele publicate în Tipografia Română „Gh. Chiţu şi I. Theodorian” se sublinia că Societatea „va căuta a fonda prin oraşe şi prin sate şcoli de băieţi şi fete în cercul mijloacelor de care va dispune, va încuraja, va provoca pe cât se va putea înfiinţarea de asemenea scoale, se va sili a organiza cursuri importante de adulţi şi va căuta ca prin conferinţe populare ţinute de membrii ei să vulgarizeze literatura şi ştiinţele şi să introducă în societate gustul petrecerilor intelectuale”.

Din iniţiativa lui Gheorghe Chiţu şi a unor sprijinitori ai culturii ca Al. Aman şi Elefterie Cornetti, în 1879 s-a constituit la Craiova un fond special pentru acordarea unui premiu trienal (în cadrul premiilor Academiei Române), pentru cele mai bune lucrări în domeniul didacticii. Premiul cu numele acestei societăţi craiovene a fost decernat timp de mai multe decenii; dintre raportori au făcut parte academicieni de frunte ai ţării (Dr. Felix, N. Quintescu, P. Poni, I. Bianu, Titu Maiorescu, D. Onciul, Gr. Tocilescu, Gh. Adamescu, Gh. N. Coculescu etc.).

Pe linia importantelor comandamente spirituale ale acestei societăţi îşi desfăşoară activitatea şi Ateneul din Craiova, înfiinţat în anul 1876. Faptul că în perioada 1884-1893 a fost condus direct de Clubul profesorilor locali, determina frecvenţa deosebită la tribuna Ateneului a unor valoroşi dascăli craioveni ca G.I. Buşilă, G.T. Buzoianu, B. Calloianu, Sc. Mateescu, M. Metzulescu, M. Stătu, M. Stăureanu, M. Strajan etc. Reprezentanţii Ateneului craiovean la Congresul internaţional de filologie ţinut la Bordeaux, în 1895, s-au impus prin valoarea comunicărilor lor în domeniul istoriei literaturii române şi au determinat acest important for ştiinţific să recomande cunoaşterea limbii române „în toate ţările neolatine de cum au fost până acum, mai ales în principalele centre comerciale”.

Dintre străluciţii oameni de ştiinţă şi diplomaţi, care au afirmat înaltele virtuţi spirituale ale poporului nostru pe plan mondial, se detaşează personalitatea lui Nicolae Titulescu (1882-1941) - singurul diplomat din lume care a deţinut de două ori (în 1930 şi 1931) funcţia de preşedinte al Ligii Naţiunilor - membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi Bratislava, preşedinte al Academiei diplomatice internaţionale. Fiu al meleagurilor oltene, şi-a făcut la Craiova studiile primare şi liceale. Neîntrecut orator şi jurist, a promovat „diplomaţia în mişcare” opusă „diplomaţiei de cancelarie”.

Numele său de diplomat lucid şi patriot luminat stă înscris pe convenţia de definire a agresorului, pe pactele regionale ale întemeierii Micii înţelegeri şi înţelegerii balcanice; a contribuit, de asemenea, hotărâtor la încheierea unui pact de asistenţă mutuală între România şi Uniunea Sovietică. Iniţiativele sale politice au nemulţumit regimul carlist şi au determinat înlăturarea sa din guvern, măsură care nu l-a oprit să militeze în continuare pentru înaltele ţeluri cărora le slujise, desfăşurând, în emigraţie, o vastă activitate împotriva expansiunii fasciste, pentru menţinerea păcii.

În domeniul ştiinţelor juridice, contribuţii ştiinţifice remarcabile au avut, în mod deosebit, I. Tanoviceanu (1868-1917), membru corespondent al Academiei Române, profesor de drept şi procedură penală la facultăţile de drept din Bucureşti şi Iaşi, adept al concepţiilor şcolii pozitiviste penale, autor al unui tratat mult remarcat şi în străinătate, ca şi I. lonescu - Dolj, membru corespondent al Academiei Române.

Ştiinţele filozofice au fost ilustrate prin personalitatea lui Constantin Rădulescu Motru (1868-1957), fost preşedinte al Academiei Române, creatorul „Studiilor filozofice”; Nicolae Quintescu (1841-1913) a avut importante merite în domeniul studiilor latiniste la noi: Al. Popescu Telega, membru de onoare al Academiei madrilene, a fost un preţuit cercetător comparatist, după cum profesorul Constantin Săineanu, cu o activitate poate mai modestă, a fost un valoros creator de dicţionare. Şcoala matematică românească a avut iluştri reprezentanţi care datorează Craiovei o bună pregătire liceală, impulsul de a urma pe această cale a ştiinţei, ca şi trainice legături sufleteşti şi spirituale ulterioare.

Strălucit elev al Colegiului din Craiova, Gheorghe Ţiţeica (1873-1939) s-a distins în perioada studiilor universitare la Facultatea de matematică; după ce şi-a luat doctoratul la Paris şi s-a impus definitiv în ştiinţa matematică, a fost numit profesor la catedra de geometrie analitică şi trigonometrie sferică, pentru ca, în 1913, să fie ales membru al Academiei Române. Cele două lucrări de bază - Geometrie diferenţială proiectivă a reţelelor (publicată în 1923) şi Introducere în geometria diferenţială proiectivă a curbelor (1936) au adus contribuţii valoroase la înţelegerea curbelor şi suprafeţelor, care astăzi îi poartă numele. A fost, totodată, realizatorul a 96 memorii ştiinţifice care l-au înscris în rândul celor mai mari matematicieni ai lumii; a ţinut cursuri la Sorbona, la Roma şi Bruxelles, a fost ales doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia.

În acelaşi context al preocupărilor pentru dezvoltarea ştiinţei matematicii se înscrie şi activitatea lui Simion Stoilov (1887-1961). Încă din timpul studiilor liceale la Craiova a dovedit serioase aptitudini pentru matematică, fapt care l-a recomandat pentru continuarea pregătirii sale la Paris (unde a obţinut şi doctoratul). După 1939 a ocupat catedra de teoria funcţiilor complexe la Universitatea din Bucureşti. A creat o nouă teorie - „transformarea interioară” - cu ajutorul căreia a dat o definiţie topologică suprafeţei riemaniene de acoperire, deschizând astfel o nouă direcţie de cercetări în teoria funcţiilor analitice de o variabilă complexă.

Născut la Craiova în 1866, Nicolae Coculescu şi-a făcut studiile liceale la colegiul din oraşul natal. Pe lângă activitatea didactică universitară în domeniul astronomiei, a fost fondatorul observatorului astronomic din Bucureşti, laureat al Academiei de ştiinţe din Paris, al patrulea român care şi-a trecut doctoratul în matematici în capitala Franţei. S-a impus cu deosebire prin valoroase studii în domeniul mecanicii cereşti.

Întemeietorul sonicităţii, savantul de renume mondial Gogu Constantinescu (1881-1967) s-a născut la Craiova, în familia profesorului Gh. Constantinescu, şi a fost unul dintre neuitaţii absolvenţi ai Colegiului din acest oraş. Renumitul inventator este, între altele, autorul unei noi teorii a betonului armat, al unei metode de calcul al bolţilor încastrate, al unor aplicaţii originale, de mare eficienţă, ale sonicităţii în construcţia unor maşini şi dispozitive, în procesele tehnologice de turnare, în medicină şi prospecţiuni, în perfecţionarea motoarelor Diesel şi a cuplei hidromatice. Lucrarea sa Theory of Sonics a fost tradusă în numeroase limbi şi răspândită în toată lumea.

Marele savant de notorietate universală Henri Coandă (1886-1972) - care a demonstrat atât de pregnant capacitatea funciară a românilor de a fi, după propria sa mărturisire, „oameni ai timpului lor” - a păstrat totdeauna nestrămutate legăturile cu locurile originare ale familiei sale, cu Craiova îndeobşte. Mulţi oameni de ştiinţă din această zonă a ţării au avut un permanent sprijin în marele inventator al primului avion cu reacţie din lume, în descoperitorul „efectului Coandă” (brevetat în 1934), în creatorul „epoleţilor zburători” pentru frânarea navelor astrale (folosită cu succes în „Programul Apollo”) şi al „erodinei lenticulare”, savantul ales membru al Academiei Române, membru de onoare al Academiei Regale Britanice, iar în ultimii ani ai vieţii consilier pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie, cu rang de ministru.

Strânse legături cu Craiova şi cu viaţa ştiinţifică din Oltenia în general, a avut şi Nicolae Vasilescu-Karpen (1870-1964), fost preşedinte al Consiliului tehnic al României, rector timp de două decenii şi organizator al Şcolii Politehnice din Bucureşti, membru al Academiei Române, om de ştiinţă cu valoroase contribuţii în studiul aplicaţiilor electrochimice, al folosirii curenţilor de înaltă frecvenţă în telefonie, în termodinamică, aeronautică etc.

Doi mari geologi români (Ludovic Mrazek şi Sabba Ştefănescu) sunt născuţi la Craiova. De asemenea, un alt mare geolog, I. Popescu Voiteşti, şi-a făcut studiile liceale în acest oraş. Sabba Ştefănescu (1857-1931), primul profesor de paleontologie al Universităţii din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, s-a distins prin studiul formaţiilor terţiare din ţara noastră, precum şi al filogenezei mamiferelor din ordinul proboscidienilor şi al mamiferelor fosili pleistoceni.

Născut la Craiova în ziua de 17 iunie 1867, Ludovic Mrazek (decedat în 1944) a urmat aici şcoala primară şi o parte a şcolii secundare (terminate la Praga). La Geneva şi-a trecut doctoratul în ştiinţe fizico-chimice şi mineralogice şi tot aci a lucrat la catedra profesorului Duparc. Întors în ţară, s-a dedicat cercetării structurii de pânze şi şariaj a şisturilor cristaline din munţii României, a elaborat teorii noi în domeniul mineralogiei şi tectonicii, preluate în ştiinţa mondială, a studiat intens zăcămintele de petrol şi fenomenul migrării hidrocarburilor etc. A organizat, în 1906, primul Institut geologic al României, a condus Comisia naţională de electrificare; în 1905 devine membru al Academiei şi curând este ales preşedintele acestui înalt fer; a fost, de asemenea, membru al mai multor academii, societăţi ştiinţifice şi institute de cercetări din străinătate.

În anul 1895, a absolvit cursurile Colegiului din Craiova un viitor geolog român de reputaţie internaţională: I. Popescu Voiteşti (1876-1944). După un valoros doctorat la Sorbona (1910), a activat ca profesor de liceu, pentru ca de abia în 1933 să i se deschidă, cu preţul unei aprige înfruntări cu oficialităţile timpului, calea spre cariera universitară: devine directorul Institutului român de geologie şi membru al Academiei de ştiinţe. L-au impus, în mod deosebit, studiile privind petrolul românesc, structura geologică a Carpaţilor, studiile paleontologice asupra regiunilor din zona Olteniei şi Dâmboviţei, studiile privind stratigrafia numuliticului, studiul geologic al bazinului Petroşani, numeroase studii de profil vulcanologic.

Născut la 21 ianuarie 1885, George Vâlsan (decedat în 1935) şi-a făcut studiile primare şi, parţial, studiile secundare la Craiova. După temeinice studii făcute la Bucureşti, Berlin şi Paris, a activat ca profesor în cele trei centre universitare ale ţării, stabilindu-se la Cluj, unde - în calitatea sa de director al Institutului de geografie - a creat o trainică şcoală geografică. Preocupările care au făcut obiectul tezei sale de doctorat, referitoare la studiul Câmpiei Române, au fost continuate şi desăvârşite. Paralel, a pus bazele geomorfologiei moderne, a desfăşurat vaste cercetări de toponimie si biogeografie, a studiat unele aspecte hidrografice din zona Porţilor de Fier, a contribuit la fundamentarea ştiinţifică a etnografiei. S-a ilustrat ca talent polivalent şi în domeniul literaturii. Savant de reputaţie mondială, a fost ales membru al Academiei, preşedinte al Societăţii naţionale de geografie şi a reprezentat cu succes ştiinţa românească peste hotare.

În istoria şcolii româneşti de biologie, profesorii craioveni Elie Georgescu, Marin Demetrescu şi Ştefan Ciuceanu sunt consemnaţi mai ales pentru activitatea lor didactică, punctată, paralel, cu contribuţii ştiinţifice importante pentru studiul zonei Olteniei. Autori a numeroase manuale şcolare, s-au străduit să interpreteze natura şi evoluţia sa prin prisma materialismului dialectic. Crearea Muzeului Olteniei este opera acestor neobosiţi animatori dublaţi de veritabili oameni de ştiinţă care s-au păstrat în marea lor modestie de „oameni ai cetăţii”. Din rândul medicilor originari din Craiova, absolvenţi ai liceelor din acest oraş sau care au activat aci, au urcat treptele afirmării pe plan naţional şi mondial multe personalităţi de prestigiu.

Dimitrie Gerota (1867-1939) fost una dintre strălucitele figuri ale medicinii româneşti, autor al celebrelor lucrări Conspectul florei României. A activat susţinut în cadrul Academiei Române, reprezentând totodată, cu succes, ştiinţa românească, în societăţi ştiinţifice din Paris, Moscova, Cherbourg.

Demetru Paulian s-a bucurat de numeroase consacrări internaţionale: membru al academiilor de medicină şi ştiinţe din Roma, Torino şi Ferrara, al unor societăţi savante din Europa şi America Latină, autor a numeroase lucrări (Pneomoterapia lombară în epilepsie, Sindromul lichidian postinsuflator, Terapia în tabes etc.). Constantin Daniel s-a remarcat ca fondator al Societăţii de ginecologie din Bucureşti, doctor honoris causa al Facultăţii de medicină din Toulouse şi membru corespondent al Academiilor de medicină din Bucureşti, Paris şi Roma.

Originar din comuna Drănic - judeţul Dolj, Dumitru Combiescu (1887-1961) şi-a făcut studiile liceale la Craiova iar cele de specialitate la Paris, Londra şi New York. Renumit microbiolog şi epidemiolog, membru al Academiei Române, s-a făcut cunoscut prin cercetările sale privitoare la bolile infecţioase şi leptospiroze, multe lucrări fiind premiate de forul nostru academic.

Medicii lancu Jianu (1880-1973) şi Amza Jianu (1881-1959) sunt legaţi de Craiova prin studiile făcute la Colegiu, prin primii paşi în cercetarea ştiinţifică, prin legăturile permanente pe care le-au avut cu viaţa ştiinţifică craioveană. Primul (coleg de promoţie cu Gogu Constantinescu) s-a impus în chirurgia mondială prin unele procedee în chirurgia reparatoare a feţei. În transplanturi de ţesuturi şi organe, în esofagoplastii etc.; a fost unul dintre primii chirurgi din ţara noastră care a făcut operaţii pe sistemul circular.

Reputaţia sa a impus alegerea ca preşedinte al Societăţii naţionale de chirurgie şi membru al Societăţilor de chirurgie din Paris şi Bordeaux şi al Societăţii internaţionale de chirurgie, ca şi acordarea titlului de medic emerit. Amza Jianu s-a dovedit un demn continuator al fondatorului chirurgiei româneşti Thoma lonescu, desfăşurând o activitate prestigioasă în clinica chirurgicală şi realizând valoroase contribuţii ştiinţifice în domeniul pachi-strichno-stovainizării şi gastroesofagoplastiei; a fost ales membru în Societatea internaţională de chirurgie şi în Academia de medicină din ţară şi i s-a acordat titlul de medic emerit.

Academician profesor Ilie Murgulescu (născut în 1902) desfăşoară o activitate ştiinţifică strălucită, ale cărei răsfrângeri ajung şi în Craiova studiilor sale liceale. Creaţia sa ştiinţifică s-a desfăşurat pe largi spaţii şi domenii, vizând în principal studiul structurii moleculelor, al mecanismelor unor reacţii de întuneric şi fotochimice, al termodinamicii chimice, al cercetărilor de chimie analitică, al elaborării unor valoroase metode de titrare etc.

Prin locul naşterii, prin studiile liceale şi permanentele legături cu viaţa ştiinţifică de aici, aparţine Craiovei şi academicianul Ştefan M. Milcu (născut în 1903), om de ştiinţă emerit, endocrinolog de talie mondială. Cercetările sale cuprind toate ariile de răspândire a endocrinologiei, iar cele mai importante progrese le-a asigurat în domeniul studierii guşii endemice, epifizei, al corelaţiilor endocrine şi biochimiei sindroamelor endocrine. Notorii sunt şi cercetările sale în domeniul antropologiei. Una dintre mărturiile preţuirii de care se bucură în oraşul său natal o constituie alegerea, în 1975, ca preşedinte de onoare al filialei craiovene a Comitetului pentru filozofia şi istoria ştiinţei de pe lângă Academia Română.

Şcoala românească de fizică a avut un preţuit promotor şi în Traian Gheorghiu (1887-1968), absolvent al Colegiului din Craiova. Activitatea sa a îmbrăţişat domenii referitoare la influenţa luminii difuze asupra măsurilor fotoelectrice, absorbţia luminii de către uleiurile minerale, absorbţia benzenului în ultraviolete, polarimetria fotometrică, crearea unor semi-conductori cu siliciu, separarea staniului prin aliaje pe cale electrică etc.

Matematicianul Nicolae Dinculeanu (născut în 1925 în comuna Padea) a absolvit Liceul militar „D.A. Sturza” din Craiova în anul 1944. După o rodnică activitate universitară, astăzi este unul dintre matematicienii de frunte ai ţării, personalitate ştiinţifică de talie mondială, remarcat mai ales prin studiile sale privind teoria măsurii şi funcţiile reale, integrarea pe spaţii local compacte etc. Vreme de mai mulţi ani a predat la catedra Facultăţii de matematici din Ottawa şi din alte centre universitare ale lumii.

În cataloagele Colegiului şi ale altor licee din Craiova au figurat numele unor elevi străluciţi, deveniţi valoroşi oameni de ştiinţă ai României. Academicianul Eugen Angelescu (1896-1968) s-a evidenţiat cu deosebire, prin studiile şi cercetările originale în domeniul chimiei coloidale şi cineticii chimice; matematicianul Gheorghe Ioanin s-a născut la Craiova în 1914 şi a urmat căile unei prodigioase cariere ştiinţifice, cu rezultate deosebite asupra teoriei algebrice şi a contactelor multipoziţionale, în probleme de automatizare discontinuă etc.; academicianul Radu Voinea (născut în 1923 la Craiova), rectorul Institutului politehnic din Bucureşti, este cunoscut prin lucrări valoroase în domeniul mecanicii teoretice, teoriei elasticităţii şi rezistenţei materialelor.

Cunoscutul istoric Dionisie M. Pippidi (născut în 1905 la Craiova) s-a remarcat cu precădere în domeniul istoriei vechi a României, iar Ştefan Ştefănescu, membru corespondent al Academiei Române, decanul Facultăţii de istorie din Bucureşti, este un reputat medievist (unele studii de cuprinzătoare sinteză referindu-se la instituţia Băniei şi la alte probleme importante ale istoriei Olteniei); Petre Vancea, membru corespondent al Academiei Române, este considerat printre cei mai competenţi oftalmologi ai lumii iar preparatul său „Eto” se bucură de preţuiri pe toate continentele.

Check Also

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …

Craiova în preajma Unirii Principatelor

Craiova se înscria printre principalele oraşe ale ţărilor române ca o forţă activă pentru propăşirea …

Organizarea muncitorimii din Craiova în timpul revoluţiei populare din 1944-1947

La Craiova, primul popas în direcţia organizării muncitorimii în întreprinderi l-a marcat constituirea unor comitete …

Craiova pe drumul dezvoltării învăţământului superior

Îndeplinirea prevederii programatice a revoluţiei din 1848 (cuprinsă în Proclamaţia de la Islaz), crearea unei …