Ştiinţele în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Promovarea culturii, în spirit luminist, trebuia să aducă cu sine un interes tot mai viu pentru ştiinţele pozitive şi pentru cele medicale. Am văzut, pentru unele dintr-însele, cum au fost introduse ca materii de învăţământ, pentru care s-au tradus sau prelucrat manuale. Ne rămâne să înfăţişăm progresul înregistrat, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor, în ramurile amintite ale ştiinţei, pomenind câteva din numele mai de seamă care s-au distins prin cercetări şi publicaţii în aceste domenii.

Medicina a dat nu numai pe cei mai vechi practicieni, dar şi pe cei care au publicat mai de timpuriu şi în număr mai mare, în ţară sau peste hotare, lucrări cu caracter ştiinţific. Putem aminti, în treacăt, medici născuţi peste hotare, dar care şi-au desfăşurat activitatea în ţară, începând cu ultimul pătrar al secolului al XVIII-lea: un Dimitrie Caracas, cu o teză trecută la Halle, despre flebotomie (1760), sau un Silvestru Filitti, care-şi ia diploma la Gottingen, cu o lucrare de parazitologie (1785); amândoi vor fi mai târziu medici ai „politiei” Bucureştilor.

De la dr. St. Piscupescu, cu studii la Viena, ne-au rămas două publicaţii în româneşte, Mijloace de ocrotirea ciumei (1842) şi mai ales Oglinda sănătăţii şi a frumuseţii (1829), cu o lungă şi interesantă prefaţă, dezvăluind ideile înaintate ale autorului. Idei întrucâtva asemănătoare am găsit şi în Topografia Ţării Româneşti a dr. Const. Caracas, publicată postum, în greceşte, în 1830. Al patrulea deceniu al veacului va cunoaşte însă şi o formă nouă de organizare a activităţii ştiinţifice. E vorba de Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi, ale cărei statute se aprobă în 1833.

Societatea a avut meritul să promoveze o gândire ştiinţifică întemeiată pe concepţia zisă „naturalistă”, care depăşea poziţiile idealiste învechite prin adoptarea unor concepţii materialiste şi prin promovarea experienţei ca metodă de investigaţie ştiinţifică. Societatea avea şi rosturi de răspândire a ştiinţei şi culturii, a păstrat contacte cu învăţaţii străini, participând prin reprezentanţi ai ei la congrese internaţionale (ca de pildă la Freiburg, în 1838) şi, cu timpul, şi-a extins activitatea şi în domeniile înrudite ale economiei agrare, industriei etc. Animatorul societăţii a fost dr. Iacob Cihac, medic şef al oştirii, autor al unei Istorii naturale (1837), şi cu preocupări de mecanizare a agriculturii, pe măsura progreselor tehnicii europene.

În cadrele societăţii a mai activat dr. C. Vârnav (1806-1870), care va redacta, începând din 1844, periodicul Povăţuitorul sânătăţei şi a economiei. Vârnav este autorul unei teze privind Moldova, Rudimentum physiographiae Moldaviae (1836) şi a fost printre cei ce s-au străduit să creeze o terminologie medicală română, ca şi colegul său muntean, dr. N. Kretzulescu, autorul Manualului de anatomie (1843). Alături de dr. C. Vârnav, trebuie amintit, în Moldova, dr. Gheorghe Cuciureanu (1814-1886), cu o interesantă lucrare, în care descrie „cele mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţa” (1842), în vederea întemeierii unui spital central la Iaşi.

Transilvania a dat medicinii româneşti pe Ioan Piuariu-Molnar (1749-1815), oculist cu faimă, profesor şi autorul unei Paraenesis, socotită a fi prima lucrare ştiinţifică în domeniul medicinii scrisă de un român. Ioan Piuariu-Molnar este un reprezentant tipic al luminismului transilvan, luptător pentru întemeierea unei prese periodice româneşti cu vederi progresiste, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Chimistul maghiar Francisc Nyulas (1758-1808) a luptat pentru răspândirea vaccinării împotriva vărsatului şi a publicat în limba maghiară o lucrare Despre analiza apelor de borviz feruginos din ţinutul Rodnei (1808). Dr. Vasilie Popp este autorul primei lucrări medicale publicate în româneşte, un studiu Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna (1821), iar dr. P. Vasici va publica Antropologhui (1830) şi Dietetica (1831), pe lângă articole şi broşuri de popularizare. Mai târziu Vasici va fi unul din răspânditorii darwinismului la noi.

În domeniul ştiinţelor fizico-chimice merită să fie menţionat T. Stamati (1812-1852), care, în 1840, introduce pentru prima oară în principate un cabinet experimental de fizică şi chimie. T. Stamati se numără printre profesorii de la Academia Mihăileană. Cercetări mineralogice au fost întreprinse de învăţatul sas I. Fichtel, din Sibiu, oraş care cunoaşte o remarcabilă înflorire a cercetărilor ştiinţifice la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor.

În aceeaşi vreme, la Aiud, Francisc Benko alcătuia lucrarea Mineralogia maghiară (1786); acelaşi învăţat maghiar este cunoscut şi prin Geografia maghiară, publicată în anii 1801-1802. El este considerat ca primul învăţat transilvan adept al concepţiilor marelui naturalist Linne. Botanica a fost promovată de un număr de cercetători saşi din Sibiu (Lerchenfeld, Sigerus, Krăuter), dar mai ales prin opera învăţatului medic din Sighişoara I. Chr. G. Baumgarten, care a dat la lumină prima mare sinteză asupra florei Transilvaniei, publicată în patru volume (1816-1846).

În domeniul matematicii trebuie amintit numele lui Sipos Pal, laureat al Academiei din Berlin, pentru metoda lui de calcul aproximativ al lungimii arcului de elipsă (1795). Farkas Bolyai (1775-1856) se distinge printr-o lungă activitate didactică şi ştiinţifică la catedra de matematici şi fizică a Colegiului reformat din Târgu Mureş. Fiul său Ioan (1802-1860) e un savant de reputaţie europeană, adept al filozofiei materialiste, care prin al său Appendix e unul din promotorii geometriei neeuclidiene.

Ioan Bolyai a pus în lumină faptul că proprietăţile spaţiului se determină prin proprietăţile materiei, combătând concepţiile idealiste ale epocii. Trebuie remarcat, totuşi, că în gândirea lui Bolyai elementele materialiste apar mai ales pe tărâm ontologic şi gnoseologic, mai puţin pe cel cosmologic, unde se menţin teze deiste.

Check Also

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …

Descoperiri ştiinţifice şi inovaţii tehnice în timpul celor două mari conflagraţii mondiale

Cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea au necesitat în totalitate resursele umane, materiale …

Dezvoltarea feudalismului între Carpaţi şi Dunăre în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Când puternicul stat al Asăneştilor manifestă semne de slăbire sub Asan Borilă (1207-1218), urmaşul lui …

Dezvoltarea culturală în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Perioada care începe cu ultima treime a veacului al XVIII-lea şi ia sfârşit în preajma …

Societăţile culturale în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Dacă presa din ţările româneşti a izbutit – cum vom vedea – să înmănuncheze, în …