Ştefan Cacoveanu

Ştefan Cacoveanu (25 decembrie 1843, Ciugudu de Sus, judeţul Alba - 17 decembrie 1936, Alba Iulia) - literat şi culegător de folclor. A făcut liceul la Aiud şi la Blaj, unde l-a avut profesor pe I. Micu Moldovanu, la îndemnul căruia notează primele texte populare culese din satul natal, asemenea multor altor elevi blăjeni care au contribuit la adunarea doinelor şi strigăturilor din Transilvania, publicate în anul 1885 de Jan Urban Jarnik şi Andrei Bârseanu.

Elev în ultimul an de liceu, Cacoveanu are prilejul să-l găzduiască, în 1866, pe tânărul peregrin Mihai Eminescu, atras de faima istorică şi culturală a Blajului. Cele aproape două luni petrecute cu Eminescu la Blaj, precum şi reîntâlnirea lor la Bucureşti, în 1868, le-a evocat în revista „Luceafărul” (în 1904 şi 1905), înscriindu-şi, cel puţin prin aceste amintiri, numele în istoria literaturii române. Cacoveanu îşi începe studiile în teologie şi litere la Viena, continuă literele şi filosofia la Bucureşti (1868-1869) şi se decide pentru studiul dreptului (la Sibiu şi Cluj).

Parcurge treptele ierarhice de la funcţionar până la judecător la Tribunalul din Alba Iulia, unde a funcţionat până la pensionare, cu o scurtă întrerupere în timpul primului război mondial. La 80 de ani a fost sărbătorit de către Ministerul Artelor şi decorat. Amintirile lui Cacoveanu despre Eminescu îl dezvăluie pe tânărul poet, modest, discret, cu o cultură vastă, preocupat de soarta neamului, pasionat de literatura română şi foarte atent la aspectul popular al limbii, deosebit de exigent în privinţa scrierilor destinate publicării şi cu un excelent dar al expunerii orale. Cacoveanu scria, se pare, destul de greu şi se hotăra şi mai greu să publice.

Legenda Floarea soarelui, apărută în 1888 în „Convorbiri literare”, i-a trimis-o lui Titu Maiorescu doar la insistenţele profesorului de estetică Ioan Paul, nepot şi prieten al său. Motivul popular al fetei de împărat îndrăgostită de soare şi metamorfozată, din pricina curiozităţii ei, în floare a soarelui, este versificat corect, cursiv, fiind o prelucrare asemănătoare celor făcute de Vasile Alecsandri, George Coşbuc sau, mai târziu, de St. O. Iosif. Forma definitivă, cizelată în urma sugestiilor lui Titu Maiorescu, a fost reprodusă de numeroase manuale şi antologii, tipărită separat (1910) şi inclusă în volumul Petrea Voinicul şi alte balade informă populară (1930). Floarea soarelui rămâne cea mai cunoscută scriere a sa. Petrea, „baladă populară”, publicată mai întâi în „Revista nouă” (1888), şi Marcu sunt tot versificări în manieră personală după balade de tipul Oliţă Cătănuţă şi, respectiv, Marcu. Legenda Logofătul lăut (1913) pare a fi, de asemenea, o prelucrare.

Despre fabulele lui tipărite în volum abia în 1925, dar scrise în urmă cu cinci decenii, M. Dragomirescu afirma că sunt cele mai bune, după cele ale lui Grigore Alexandrescu, din literatura română. Sursa folclorică de care autorul a stat tot timpul aproape este vizibilă şi în fabule, căci majoritatea ilustrează proverbe, pilde populare şi istorioare cu conţinut moralizator de largă circulaţie. Cacoveanu avea conştiinţa contribuţiei unui scriitor la formarea limbii literare, căci în prefaţă vorbeşte despre strădania lui de a îmbogăţi limba cu arhaisme şi regionalisme. Uneori, pentru a păstra o expresie populară, a sacrificat rima sau ritmul.

În afară de două balade şi nouă cântece şi strigături, notate pentru I. Micu Moldovanu, Cacoveanu a mai cules lirică populară, publicată în ziarele „Adunarea naţională” şi „Informaţiunile bucureştene” ale lui V.A. Urechia (1869-1870), precum şi basme, legende, poveşti, snoave, apărute postum, în 1975. Cele mai multe dintre poveşti sunt variante ale unor motive cunoscute, dar înlănţuirea originală a episoadelor şi apariţia multor elemente inedite, poetice, sunt menite să ţină treaz interesul cititorului.

Basme ca Fata pajurii sau Frumoasa lumii sunt, cu excepţia câtorva elemente neesenţiale, aproape în totalitate, creaţii singulare în proza populară. Grija pentru expresia frustă, nealterată, care asigură autenticitatea naraţiunii, îl urmărea pe Cacoveanu permanent, încât nota până şi în sala de tribunal formule specifice graiului popular. Unul dintre povestitorii cei mai talentaţi de la care a cules, în afară de poveşti, balada Morcu şi o oraţie di nuntă, este Nicolae Mihu, „măgărarul” (sacagiul) Seminarului din Blaj, se pare că acelaşi pe care l-a evocat cu simpatie Eminescu.

A mai cules lirică populară, publicată, în 1869-1870, în ziarele „Adunarea naţională” şi „Informaţiunile bucureştene” ale lui V.A. Urechia, precum şi basme, legende, poveşti, snoave, apărute postum, în 1975. Cele mai multe dintre poveşti sunt variante ale unor motive cunoscute, dar înlănţuirea originală a episoadelor şi apariţia multor elemente inedite ţin treaz interesul cititorilor. După unele mărturii, Cacoveanu ar fi lăsat în manuscris şi câteva traduceri din Ossian.

Opera literară

  • Cântece populare, 1869;
  • Poezie populară. Doine şi hore populare, 1870;
  • Floarea soarelui, Sibiu, 1910;
  • Logofătul Tăut, Blaj, 1913;
  • Fabule, prefaţă de Al. Lapedatu, Bucureşti, 1925;
  • Petrea Voinicul şi alte balade informă populară, Sibiu, 1930;
  • Eminescu în Blaj. Eminescu la Bucureşti, în Amintiri despre Eminescu, ediţie îngrijită de Ion Popescu, Iaşi, 1971;
  • Amintiri despre Eminescu, ediţie îngrijită de Cornelius-Remus Cacoveanu, prefaţă de Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu, Cluj Napoca, 2000.

Culegeri

  • Poveşti, în Poveşti din Transilvania, ediţie îngrijită de Ovidiu Bârlea şi Ion Taloş, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Cluj Napoca, 1975.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …