Ştefan Berciu

Ştefan Berciu (13 iulie 1928, Bucureşti - 13 ianuarie 2000, Bucureşti) - prozator şi dramaturg. Absolvent al Liceului comercial „Kreţulescu” din Bucureşti, în 1951 îşi ia licenţa la Facultatea de Finanţe şi Credit a Academiei de Ştiinţe Economice. Timp de două decenii (1947-1967) a activat în Miliţia Judiciară.

În proză, Berciu debutează cu o culegere de nuvele, Cutia cu scrisori (1959). Genul în care se va specializa este acela al romanului poliţist, lucrat cu meşteşug, dar fără un simţ deosebit al verosimilului (Jos masca, domnule Dib, 1971; Insula spionilor, 1972; Întâlnire în Valea Morţii, 1974; Preţul tăcerii, 1974; Pichetul în alarmă, 1976; Invidia, 1979; Martor ocular, 1982 etc.). Scriitorul, care nu uită de micii cititori (Armata de pitici, 1974), abordează, adresându-se vârstei pioniereşti, literatura ştiinţifico-fantastică (Fantastica aventură 2101, 1975) sau se inspiră din lumea sportului (Ultima repriză, 1989).

În afara unor scenarii radiofonice, confecţionează şi scenarii pentru televiziune, Prescripţia (1969) fiind primul serial poliţist românesc. În conflictul permanent dintre „oameni” şi „neoameni”, între apărătorii legii şi răufăcători, din dramaturgia lui Berciu, nu prea e loc pentru variaţii de scriitură, chiar dacă autorul încearcă pe alocuri să încurce iţele (Cine a ucis?, Oameni şi umbre, Acuzarea apără, Hipnoza sau Contraspionaj, Insula spionilor, Şantaj, Regele pungaşilor, Cercul morţii, Pisica sălbatică, Halucinaţia şi alte câteva, toate puse în scenă la diferite teatre din ţară).

Potrivit „mitologiei” caricaturale a epocii, tenebroşii infractori sunt trădători de ţară, agenţi ai spionajului străin, şantajişti, sabotori atentând la avutul obştesc. Urmăritorii, în schimb, lucrătorii Securităţii în speţă, sunt blagosloviţi cu sumedenie de calităţi, între care nu lipsesc umorul şi spiritul de omenie. Perindarea martorilor şi a suspecţilor oferă prilejul unor schiţe de portret, într-o creionare cam de serie.

Ca să-şi „umanizeze” fauna de păcătoşi, Berciu recurge la un alt clişeu, ca de melodramă, unii dintre cei căzuţi în greşeală (hoţul, prostituata) dezvăluind un fond cinstit, care, adică, îi situează în categoria celor recuperabili. Este un cusur frecvent al acestei literaturi căderea în artificiozitate, în tonuri false, în neplauzibil. Un tendenţionism incorigibil viciază natura relaţiilor şi, consecutiv, forma lor de manifestare. Lipsite de haz sunt comediile, în registru satiric, burlesc sau parodic (Barul aventurilor, „Ce-aveţi cu Bibicu?”, Magie neagră). Cât priveşte compunerile pentru teatrul de amatori, ele sunt simpliste, şablonarde, profesând o „aforistică” sforăitoare, prin care îşi face loc, la fel ca în scrierile în proză, o strategie a îndoctrinării.

Opera literară

  • Moartea unui singuratic, Bucureşti, 1967;
  • Naufragiaţii, Bucureşti, 1967;
  • Cutia cu scrisori, Bucureşti, 1969;
  • Răpirea, Bucureşti, 1969;
  • Teatru poliţist, Bucureşti, 1969;
  • Jos masca, domnule Dib, Bucureşti, 1971;
  • Pâinea şi sarea, Bucureşti, 1971;
  • Voalul negru, Bucureşti, 1971;
  • Insula spionilor, Bucureşti, 1972;
  • Furtul, Bucureşti, 1973;
  • Armata de pitici, Bucureşti, 1974;
  • Întâlnire în Valea Morţii, Bucureşti, 1974;
  • Preţul tăcerii, Bucureşti, 1974;
  • Fantastica aventură 2101, Bucureşti, 1975;
  • Pichetul în alarmă, Bucureşti, 1976;
  • Colivia de aur, Bucureşti, 1977;
  • Răfuiala, Bucureşti, 1977;
  • Pseudonimul, Bucureşti, 1978;
  • ...Restul se aranjează, Bucureşti, 1978;
  • Invidia, Bucureşti, 1979;
  • Obsesia, Bucureşti, 1979;
  • Trădătorul, Bucureşti, 1979;
  • Martor ocular, Bucureşti, 1982;
  • Pe cont propriu, Bucureşti, 1982;
  • „Ce-aveţi cu Bibicu?”, Bucureşti, 1984;
  • Fără martori, Bucureşti, 1984;
  • În cercul alb, Bucureşti, 1984;
  • Substituire de persoană, Bucureşti, 1984;
  • Ultima repriză, Bucureşti, 1989;
  • Contrabandă cu martor, Bucureşti, 1990;
  • Purgatoriul, Bucureşti, 1991;
  • Traficanţi de carne vie, Bucureşti, 1992;
  • Capcană pentru dublură, Bucureşti, 1998;
  • Hipnoza, Bucureşti, 2001.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …