Statul de drept şi instituţiile sale după 1989

În decembrie 1989, pentru toţi românii cel mai important era ca regimul Ceauşescu să fie înlăturat. Concomitent cu dispariţia PCR, s-a impus o nouă faţă politică legitimată de evenimentele revoluţiei: Frontul Salvării Naţionale care, deşi iniţial anunţa că nu va intra în viaţa politică, în ianuarie 1990 a hotărât participarea la alegeri. Tot la începutul anului s-a născut pluralismul politic.

Au apărut partide noi ori s-au reînfiinţat partidele considerate istorice: PNŢ-CD, PNL şi PSDR. Rolul Parlamentului a fost preluat de către Consiliul FSN, transformat apoi în Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale. Era alcătuit din membri FSN, din reprezentanţi ai noilor partide, ai minorităţilor naţionale şi ai societăţii civile. Guvernul era condus de o persoană afirmată în zilele revoluţiei: profesorul universitar Petre Roman. Acest guvern nu aparţinea unui partid şi avea misiunea de a administra ţara până la alegeri.

La 15 martie 1990, maghiarii din România au aniversat revoluţia de la 1848. Lozincile antiromâneşti şi contramanifestaţiile organizate de români au dus la violente incidente interetnice mediatizate pe plan intern şi internaţional. După ce conflictul s-a încheiat, a apărut un alt pol al sistemului electoral, cel etnic. S-a înfiinţat un partid al maghiarilor, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care continua vechea organizaţie de dinainte de 1989. Românii au format mai întâi organizaţia culturală „Vatra românească” şi apoi Partidul Unităţii Naţionale Române. Ambele partide activau în Transilvania, unde au preluat atât o parte din voturile puterii, cât şi din cele ale opoziţiei.

Renaşterea democraţiei româneşti

Alegerile din 20 mai 1990 au adus victoria previzibilă a FSN şi a candidatului său la preşedinţie, Ion Iliescu. Pe 28 iunie 1990, la Ateneul Român, în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului, prim-ministrul Petre Roman prezenta declaraţia-program a guvernului, bazată în principal pe:

  • măsuri şi reforme pentru trecerea la economia de piaţă;
  • restructurare şi privatizare;
  • liberalizarea preţurilor.

La sfârşitul lui februarie 1991, într-un raport prezentat Parlamentului, prim-ministrul considera că reforma a avansat într-un ritm rapid, dar aprecia că existau numeroase obstacole care împiedică restructurarea: centralismul excesiv, corupţia şi birocraţia greoaie - moşteniri ale vechiului regim. Nesoluţionarea cererilor minerilor din Valea Jiului şi venirea acestora, în forţă la Bucureşti au provocat demisia guvernului Roman şi numirea unui nou prim-ministru: economistul Theodor Stolojan.

Noua echipă guvernamentală îşi propunea consolidarea şi dezvoltarea democraţiei, organizarea alegerilor libere şi corecte, continuarea reformei, protecţia socială. În decembrie 1991, românii au fost consultaţi prin referendum cu privire la noua Constituţie adoptată de Parlament.

Constituţia din 1991

Principalele instituţii ale statului

  1. Parlamentul
  • este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării;
  • este format din Camera Deputaţilor şi Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;
  • adoptă în urma unor dezbateri politice legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

  1. Preşedintele
  • reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale;
  • veghează la respectarea Constituţiei;
  • este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;
  • nimeni nu poate fi ales decât de cel mult două ori;
  • nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată;
  • desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
  • poate să dizolve Parlamentul;
  • este comandantul forţelor armate; încheie tratate; acreditează reprezentanţii diplomatici; instituie starea de asediu; conferă decoraţii şi titluri; numeşte în funcţii publice; acordă graţiere individuală;
  • promulgă legile; emite decrete ce trebuie contrasemnate de prim-ministru.

  1. Guvernul
  • asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice;
  • prim-ministrul prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica guvernului;
  • adoptă hotărâri şi ordonanţe;
  • miniştrii sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de deputaţi sau de senatori.

  1. Administraţia publică
  • cuprinde autorităţile publice centrale aflate în subordinea guvernului, cât şi autorităţile publice locale, la nivelul judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor;
  • o parte dintre autorităţile publice centrale se află în subordinea ministerelor, altele sunt autonome (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Curtea de Conturi);
  • forţele armate fac parte din autorităţile publice centrale; armata este subordonată exclusiv voinţei poporului şi are misiunea de a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială;
  • la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti există un reprezentant al guvernului - prefectul; el supraveghează respectarea legii de către administraţia publică locală;
  • autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi în condiţiile legii.

  1. Avocatul poporului
  • este numit de Senat, pe o durată de 4 ani, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
  • îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate şi este sprijinit în exercitarea atribuţiilor sale de autorităţile publice.

Drepturi şi libertăţi fundamentale

  • dreptul la viaţă;
  • interzicerea pedepsei cu moartea;
  • libertatea individuală;
  • libertatea conştiinţei;
  • libertatea de exprimare;
  • dreptul la informaţie;
  • dreptul la libera circulaţie;
  • libertatea cultelor religioase;
  • egalitatea în drepturi;
  • dreptul la vot;
  • dreptul de a fi ales;
  • acces liber la justiţie;
  • protecţia proprietăţii private;
  • dreptul la învăţătură.

  1. Autoritatea judecătorească
  • justiţia se înfăptuieşte în numele legii;
  • judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii;
  • funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
  • justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti.

  1. Curtea constituţională
  • se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor;
  • verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
  • hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

Cei doi ani de guvernare au fost puternic marcaţi de evenimente care au dovedit fragilitatea instituţiilor statului de drept. Este vorba în primul rând de disfuncţionalităţi grave ale autorităţilor care aveau ca sarcină menţinerea ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor. S-a creat astfel posibilitatea ca anumite grupuri profesionale să poată controla în momente-cheie viaţa politică din România.

Este cazul „mineriadelor” - deplasări ale minerilor la Bucureşti în diverse împrejurări, uneori chiar la cererea unor oameni politici aflaţi la putere, cu scopul de a „salva fragila democraţie” dar, de fapt, încălcând grosolan principiile acesteia. Rezultatele au fost nefaste pentru România: pe plan intern, situarea acestor categorii socio-profesionale deasupra legii a generat brutalităţi inimaginabile împotriva unor oameni politici, împotriva intelectualilor şi studenţilor, iar pe plan extern, deprecierea irecuperabilă a imaginii României, cu consecinţe politice şi mai ales economice pe termen lung.

Guvernarea 1992-1996

Noile alegeri din septembrie-octombrie 1992 au oferit Parlamentului o configuraţie care ilustra evoluţia vieţii politice în România. FSN s-a scindat într-o grupare condusă de Ion Iliescu (FDSN, apoi PDSR) şi în alta condusă de Petre Roman, FSN (ulterior PD-FSN) Majoritatea partidelor din opoziţie au alcătuit în decembrie 1990 Convenţia Naţională pentru Instaurarea Democraţiei la care au aderat: PNL, PNŢ-CD, PSDR, UDMR şi organizaţii ale societăţii civile. Această alianţă a devenit mai târziu Convenţia Democrată din România şi a participat la alegeri sub această formă.

Conform rezultatelor, guvernul format de FDSN şi condus de economistul Nicolae Văcăroiu a primit votul Parlamentului în ianuarie 1992. Este prezentată o strategie a reformei economice şi sociale bazate pe un program de stabilizare şi restructurare a economiei şi pe măsuri de protecţie socială. Din cauza neîmpliniţilor din economie, a acuzaţiilor apărute în mass-media privind corupţia unor politicieni de frunte ai puterii, PDSR a pierdut alegerile din noiembrie 1996. Partidele considerate „de dreapta” din CDR, Uniunea Social-Democrată (PD şi PSDR) şi UDMR au format noul guvern de coaliţie. Preşedinte a devenit candidatul Convenţiei, Emil Constantinescu.

Check Also

Gheorghe I. Brătianu despre tradiţia întemeierii statelor româneşti

Despre geneza statală în spaţiul carpato-dunărean există mai multe lucrări semnificative. Una, intitulată Originele Principatelor …

Autonomiile locale şi instituţiile centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

Evoluţia politică a spaţiului românesc a avut loc într-un context internaţional complex, de multe ori …

Formarea statului feudal Ţara Românească

Formarea statului feudal Ţara Românească este rezultatul firesc al dezvoltării societăţii dintre Carpaţi şi Dunăre …

Lupta antiotomană şi pentru centralizarea statului în timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504)

În aprilie 1457, tronul Moldovei a fost ocupat de fiul lui Bogdan al II-lea, Ştefan, …

Lupta lui Ştefan cel Mare pentru centralizarea statului la sfârşitul secolului al XV-lea

Situaţia internă Ultima perioadă a domniei lui Ştefan cel Mare cunoaşte şi ea o intensă …