Stăpânirea romană în Dobrogea, Muntenia şi Moldova. Înaintarea cuceririi romane la Dunărea de Jos

În ciuda biruinţei categorice obţinute de romani în cursul celui de-al III-lea război mitridatic asupra cetăţilor de pe ţărmul de vest al Mării Negre, extinderea şi consolidarea stăpânirii lor la Dunărea de Jos era sortită să întâmpine piedici. Mai puţin de zece ani după succesele obţinute de M. Terentius Varro Lucullus,- către vremea când, în numele Senatului, Pompeius organiza durabil cuceririle asiatice din ţara colchilor până la graniţele Egiptului, - cetăţile din Pontul Stâng, odată mai mult unite în faţa unei primejdii comune, se răsculau împotriva împilării unui guvernator al Macedoniei, C. Antonius Hybrida (62 î.Hr.). Ajutate de geţii şi de bastarnii din nordul fluviului, ele izbuteau să înfrângă trupele romane în chip atât de ruşinos încât, după expirarea misiunii sale balcanice, C. Antonius avea să fie tras la răspundere şi condamnat la exil.

În legătură cu biruinţa de sub zidurile Histriei, Vasile Pârvan îşi punea întrebarea îndreptăţită dacă „chiar din acest an, nu însuşi Burebista va fi fost comandantul cetelor geto-bastarne care au sfărâmat pe Antonius şi, luându-i steagurile, le-au dus în cetatea getică Genucla…”. Oricare ar fi adevărul în această privinţă, curând după anul 60 amestecul regelui get în treburile cetăţilor de la Marea Neagră devine stăruitor.

Fie că prin ocuparea litoralului va fi urmărit să bareze înaintarea romanilor spre nord, fie că atacurile îndreptate împotriva aşezărilor greceşti reprezintă mai degrabă expediţii de cucerire, după mărturia unanimă a izvoarelor, în jurul anului 55 î.Hr. Burebista ocupă şi pustieşte Olbia, pentru ca în deceniul următor să pună stăpânire pe porturile Pontului Stâng, de la Histria până la Apollonia. Amănuntele acestui proces de cucerire nu ne sunt toate cunoscute şi nu putem arăta cu certitudine nici pe ce cale cetăţile în chestiune îşi vor fi pierdut independenţa, nici soarta hărăzită fiecăreia în parte.

Dacă despre Histria şi Mesambria pare probabil că au avut de suferit asedii urmate de distrugeri, dacă despre Dionysopolis e neîndoios că s-a bucurat de un tratament mai blând, referitor la Tomis ori Callatis, la Odessos şi Apollonia, nu ne e îngăduit decât să afirmăm că - într-un fel sau altul - la mijlocul secolului I făceau parte din posesiunile aceluia pe care un document contemporan îl numeşte „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia, stăpânitor al tuturor ţinuturilor de dincoace şi de dincolo de Dunăre”.

Cum s-a arătat în alt loc al acestui volum, fulgerătoarea creştere a puterii getice în zilele lui Burebista era sortită unei tot atât de repezi destrămări. Redevenind libere după moartea vajnicului cârmuitor, cetăţile de la mare se regăseau stăpâne pe propria soartă, dar numai în aparenţă. În fapt, ca întotdeauna, existenţa lor atârna de raporturile cu stăpânii pământului dobrogean, iar de la o vreme, de ţelurile politicii romane la Dunărea de Jos.

În ultima privinţă, e de relevat împrejurarea că după biruinţa asupra lui Marcus Antonius (31 î.Hr.), care făcea din el stăpânul întregii lumi mediteraneene, Octavian - viitorul Augustus - desfăşoară sforţări prelungite pentru a asigura statului roman frontiere naturale în Europa şi în Asia, de la Rin şi Dunăre până la Eufrat. În Illyricum, opera de cucerire începută sub directa lui conducere în anii 35 -34 î.Hr., va fi continuată de generali destoinici între 12-9 î.Hr., apoi, cu şi mai multă energie, între 6-9 d.Hr.

La capătul atâtor campanii, popoarele dintre Adriatică şi Dunărea mijlocie erau toate robite, iar împăratul putea scrie cu fală în inscripţia care-i pomeneşte faptele de arme: „Biruind neamurile pannonilor, cu care până în zilele mele nici o oaste romană nu se măsurase vreodată, … le-am supus poruncilor poporului roman, împingând hotarele Illyricului până la malul râului Dunărea”.

Către aceeaşi vreme, la Dunărea de Jos, ocuparea malului drept al fluviului de forţele Romei făcea şi ea progrese hotărâtoare. Prilejuite câteodată de atacuri în direcţia Macedoniei, pornite din câmpia munteană, de cele mai multe ori de rezistenţa triburilor de la nord de Haemus la expansiunea romană, o serie de operaţii conduse fără cruţare frângeau cerbicia populaţiilor de la sud şi de la nord de fluviu, ducând la instalarea de-a lungul actualelor maluri sârbesc şi bulgăresc a unui comandament militar, în locul căruia - în primii ani ai erei noastre avea să ia fiinţă provincia Moesia.

Deosebit de importante, din acest punct de vedere, sunt expediţiile din anii 29-28 î.Hr. ale proconsulului Macedoniei M. Licinius Crassus, ca urmare a unui atac al dacilor şi al bastarnilor împotriva tribului trac al dentheleţilor, aliaţi cu romanii. Respingând pe invadatorii în masa cărora bastarnii par să fi fost cu mult cei mai numeroşi, Crassus, într-o primă campanie, pătrunde în ţinutu moesilor şi - într-un punct anevoie de localizat, pe Dunăre - izbuteşte să ocupe aşezarea „puternic întărită” în care bastarnii îşi căutaseră adăpost. La cucerirea acestei cetăţui, proconsulul primise ajutorul unei căpetenii a geţilor din sud-vestul Dobrogei, Roles, îndată după aceea răsplătit cu titlul de „prieten şi aliat al poporului roman”.

În vara anului 28, o nouă încercare a bastarnilor de a pătrunde în dreapta fluviului era respinsă tot atât de sângeros. În schimb, în timp ce continua să poarte lupte cu unele triburi trace din vecinătatea Macedoniei, Crassus e chemat să dea ajutor aliatului său Roles, atacat de o altă căpetenie a geţilor dobrogeni - Dapyx. Potrivit indicaţiilor vagi ale izvoarelor, acesta pare să-şi fi avut scaunul la nord de Roles, în regiunea de centru a Sciţiei Mici. Aici e nevoit să se retragă în faţa forţelor romane superioare, care-l asediază într-un loc întărit, cucerit curând după aceea.

După pieirea lui Dapyx şi a supuşilor săi - parte căzuţi în lupte, parte zidiţi de vii într-o peşteră unde încercau să se ascundă - comandantul roman îşi îndrepta oastea împotriva unui al treilea „rege” get - de data aceasta din părţile de nord ale Dobrogei- Zyraxes. Asediat în cetatea-i de scaun, Genucla, Zyraxes izbuteşte să se refugieze peste Dunăre la „sciţii” (probabil bastarni) cu care era legat prin alianţă şi de la care se va fi întors cu ajutor. Pentru moment, totuşi, Genucla e luată şi, un an mai târziu, Crassus îşi celebrează la Roma triumful pentru biruinţele repurtate „asupra Traciei şi geţilor”.

Până ce avea să se stabilească în Dobrogea o forţă de ocupaţie permanentă, asemenea victorii rămân însă fără a doua zi. Abia retraşi romanii, localnicii îşi reiau vechile rosturi, iar incursiunile de peste fluviu continuă şi ele, potrivit împrejurărilor în necontenită schimbare din spaţiul carpato-dunărean. Sub acest raport, o menţiune specială se cuvine apariţiei în ţinuturile din nordul gurilor Dunării a unui popor în migraţie, sarmaţii, a căror înaintare dinspre răsărit şi a căror aşezare în stepele actualei Ucraine reprezintă un fenomen de cel mai înalt interes în istoria ultimelor veacuri dinainte de era noastră.

Până unde se vor fi întins aceşti iranieni la vremea de care vorbim, nu-i uşor de spus, după cum nu-i lesne de arătat motivul care-i va fi împins întâi să pătrundă în Tracia. Sigur e doar că în anul 16 î.Hr., consulul L. Tarius Rufus poartă cu ei lupte la capătul cărora izbuteşte să-i alunge peste fluviu, şi tot atât de sigur, că şi după această biruinţă, de-a lungul întregului secol I d.Hr., atacurile lor prădalnice continuă a fi amintite în izvoarele contemporane.

Check Also

Expediţia lui Alexandru Macedon între Balcani şi Dunăre (335 î.Hr.)

Regatul macedonean era ameninţat de regatul tracic al tribalilor situat la nord de Munţii Balcani, …

Campania otomană din Moldova (1538)

Conflictul militar al lui Petru Rareş pentru Pocuţia (1531) şi faptul că a pornit la …

Bătălia pentru Moldova (1600)

După luarea în stăpânire a Transilvaniei, Mihai Viteazul s-a confruntat cu o situaţie politico-militară complicată. …

Bătălia din Moldova (martie-august 1944)

În martie 1944, după aproape 3 ani de război, partea de est şi nord-est a …

Anularea alegerilor din Moldova din iulie 1857

Dând curs uriaşei mişcări de protest din Principate, puterile favorabile Unirii, în frunte cu Franţa …