Spre odihnă, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Spre odihnă, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Tribuna”, nr. 6 din 8 februarie 1958.

A apărut pentru prima oară în volum în File din cartea naturii în 1959.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Calul era înalt, deşirat şi bătrân. Vertebrele cât pumnul împungeau prin pielea pământie, bătucită, roasă - ca nişte bolovănaşi de râu. Coastele păreau grădelele unui părete cojit; coada săracă - o mătură aspră, pătată, cu câteva fire; coama - o ruşine; solniţa mare ce-i slujea de cap - grea, încât atârna mereu la pământ; buzele vechi, uscate - nu se mai închideau.

Rar îşi mai purta scheletul, clătinându-se. Aproape ziua întreagă moţăia, zăcând pe pajişte. Mânjii tineri treceau, zburdând, pe lângă el - şi nu-i vedea, caii nechezau, săltând în ropot de copite prin apropiere, şi nu-i auzea; armăsarul trecea în mers egal pe lângă el - şi nu-i păsa.

Se apropia stăvarul şi încerca să-l scoale, îndemnându-l şi cu vorba, şi cu ghioaga, şi nu-l simţea. Se strecurau pe lângă el copii ştrengari, trăgându-l, din fugă, de urechile lungi, pleşuve, şi nu-i învrednicea cu nicio privire.

Capul i se închina în cadenţă domoală pământului, părând prins într-o numărătoare nesfârşită. Numai când stava se răzleţea în depărtări, şi ciorile - cucuiate pe vertebrele lui - începeau a-l ciocăni, îşi mişca în silă capul, şi coada avea o tresărire instinctivă de mişcare.

- Hâş! pasăre spurcată! O să-l începeţi de viu!

Şi stăvarul le zburătărea de câte ori trecea pe lângă cal.

Dar ele reveneau mereu întărâtate, iar bătrânul, de la o vreme, nu-şi mai întorcea capul spre ele, ci moţăia, se închina mai departe în nesfârşită lui numărătoare.

- Se gândeşte la ovăzul auriu!

- Jinduieşte după otava cu strămătură!

- Îi lasă gura apă după luţerna tânără!

- Visează cum alerga odată în galop!

- Îl trage la pământ neputinţa bătrâneţelor.

Aşa vorbeau oamenii şi copiii oare treceau uneori pe lângă el.

Dar bătrânul nu-i auzea, nu-i lua în seamă. Nu simţea decât nevoia odihnei desăvârşite. Nicio altă dorinţă nu mai avea. Nu se gândea nici la galopul din tinereţe, nici la păşunea înverzită, nici la fânul mirositor de flori usoate, nici la ovăzul auriu. El se dorea la odihnă. Tot trupul lui o cerea, şi pământul pe care zăcea simţea înduioşat cum îl pătrund tot mai adânc oasele muncitorului ostenit cum îşi caută în sânul lui culcuşul lor de veci. Numai pământul îl înţelegea. Pământul şi ciorile.

Şi în vreme ce oamenii se gândeau să-i dea o răsplată: tărâţe moi luţernă verde -, cinstindu-l după vârsta lui mare, şi, mai ales, după munca folositoare altora, certându-se între ei, calul se cufunda în pământ. Şi singura-i dorinţă era să se cufunde de tot!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …