Sonetul CLXXXIII, de Vasile Voiculescu (comentariu literar, rezumat literar)

Volumul intitulat Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu, apărut postum (1964), include şi Sonetul CLXXXIII.

Acest volum cuprinde 90 de sonete, numerotate în continuarea celor 154 ale lui William Shakespeare, apărute cu circa 350 de ani în urmă (1609), de aceea acest sonet poartă numărul 183. De la Dante Alighieri încoace, literatura a relevat ideea că sentimentul de iubire este o cale spirituală superioară spre cosmos şi divinitate, concepţie preluată şi de Vasile Voiculescu în sonetele sale, adăugându-i însă o nelinişte modernă, aceea a izbăvirii prin artă.

Elementele formale sunt asemănătoare cu cele shakespeariene, numai că la Voiculescu tensiunea spirituală este amplificată de alegorii solemne prin care se exprimă ideea plenitudinii, a eliberării spirituale prin intermediul unei pasiuni. Idealul celui care iubeşte este desăvârşirea eului prin „puterea gânditoare” (Eugen Simion), care ordonează dar şi amplifică trăirile interioare.

Tema

Tema o constituie revelaţia celor două concepte esenţiale pentru existenţa umană, Timpul şi Dragostea, singurele care determină condiţia omului în Univers, conferindu-i eternizare.

Ideea exprimă drama efemerităţii omului, poetul având două atitudini distincte: răzvrătirea şi resemnarea în viziunea filozofică a morţii.

Structura

Poezia este alcătuită din două fragmente lirice, după accentele ideatice ale sonetului.

Prima parte

Partea I se organizează în jurul a două concepte filozofice fundamentale ale existenţei umane, Timpul şi Dragostea, scrise cu majusculă de poet.

Ca şi la Lucian Blaga în Poemele luminii, existenţa este văzută aici ca o „mare trecere” către moarte, omul trăieşte drama efemerităţii sale, având două atitudini distincte în faţa vieţii: răzvrătirea şi resemnarea. Lupta omului cu destinul implacabil transpare încă din debutul poeziei, „Mereu cerşim vieţii ani mulţi, aşa-n neştire, / Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră”.

Vasile Voiculescu

Poetul găseşte singura soluţie de supravieţuire spirituală care să învingă timpul şi să eternizeze simţirea umană: „Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire / Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră”.

Accesul la iubire are valoare supremă, conferind sens profund existenţei umane, dragostea având puteri demiurgice „Dragostea-i unica vecie dată nouă”, sugerând ideea că numai iubirea poate eterniza sufletul omului, pe când absenţa ei l-ar vesteji „în noi ca floarea-n glastră”, comparaţiile care sugerează uscăciunea interioară a omului lipsit de dragoste fiind de natură vegetală.

Viaţa efemeră a omului este sugerată prin simboluri semnificative pentru trecerea implacabilă a timpului: „piericiunea noastră”, „se vestejeşte Timpul”, „floarea-n glastră”, „altoiul şubred”, „răsădim în cremeni”.

Partea a doua

Partea a doua transferă iubirea în planul concretului, poetul imaginând o ceartă între îndrăgostiţi („Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-alungi”), accentuând prin acest pretext trăinicia sentimentului de dragoste („Minunile iubirii n-au stavile pe lume”).

Iubirea capătă dimensiuni sacre, energia şi forţa acestui sentiment pot face minuni, asemenea celei bilblice, a scoaterii din moarte a lui Lazăr: „Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci, / Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume, / Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, / Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine”. Iubita capătă, aşadar, şi ea dimensiuni sacre, este Iubita Christ şi are puteri demiurgice.

În concluzie, sacralizarea iubirii smulge omul de sub tirania efemerităţii, dăruindu-l cu eternizare.

Sonetul CLXXXIII are tendinţa de a depăşi teluricul, aspirând spre zona esenţelor pure, spre sacru. Iubirea devine un proces iniţiatic prin intermediul căruia omul accede spre marile taine cosmice, o tentativă dramatică a individului de a-şi depăşi condiţia umană.

Limbajul artistic

În acest sonet, Vasile Voiculescu foloseşte figuri de stil tradiţionale pentru a sugera efemeritatea fiinţei umane ori esenţializarea sentimentului de iubire: comparaţii [„Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră”; „Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci” / (...) „Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine”], metafore („rupt din eternitate”, „răsădim în cremeni”) şi epitete („altoiul şubred”, „seva nouă”).

Starea de degradare şi suferinţa pentru efemeritatea omului sunt ilustrate prin verbe cu o puternică forţă de sugestie: „cerşim”, „ne răzvrătim”, „ne plângem”, „m-aş scula din moarte”.

Partea a doua este dominată de termeni biblici („Lazăr”, „duioasele porunci”, „lespedea”), iar şirul de metafore organizează o alegorie de inspiraţie mitologică.

Iubirea determină condiţia omului în Univers, având valoare supremă pentru existenţa umană, „iubirea văzută ca un concept deschis spre semnificaţiile universului” (Eugen Simion).

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …