Solidarităţi şi conflicte în timpul Evul Mediu

De-a lungul întregului Ev Mediu, proprietatea asupra pământului a reprezentat factorul determinant al raporturilor sociale: ea era împărţită între domnie, cler, nobili sau boieri şi comunităţile de ţărani liberi. Prin aservirea treptată a acestora din urmă, numărul ţăranilor dependenţi a devenit tot mai mare. Obligaţiile tot mai numeroase care apăsau pe umerii lor au condus la puternice izbucniri sociale.

Boieri şi nobili

Clasă politică conducătoare, boierimea sau nobilimea a deţinut şi puterea economică, izvorâtă în primul rând din proprietatea asupra pământului organizat în domenii feudale. Evoluţia relaţiilor în sânul clasei nobiliare din Transilvania a fost însă diferită de cea din afara arcului carpatic. În Transilvania, obligaţiile vasalice erau mai bine definite şi mai apropiate de modelul apusean; nobilii reprezentau, de aceea, o forţă de temut pentru puterea suzeranului. Pe de altă parte, nobilimea maghiară şi-a consolidat tot mai mult poziţia în organizarea piramidală a societăţii, tinzând să anihileze drepturile şi privilegiile nobilimii româneşti netrecute la catolicism.

În afara arcului carpatic, boierii alcătuiau o clasă mai puţin diferenţiată şi ierarhizată. Ei îi datorau domnului sprijin militar şi sfat - obligaţii cu caracter vasalic -, aşteptând de la acesta „milă domnească”, adică dregătorii şi pământuri date spre stăpânire. Domeniile feudale, constituite prin danii şi prin aservirea obştilor săteşti, au cunoscut în timp o ierarhizare şi o dinamică accentuate, iar unele dintre ele s-au bucurat de regimul imunităţii.

Ţărănimea

Numeroşi în secolul al XV-lea, ţăranii liberi au reprezentat o importantă forţă economică şi militară. Sub numele de răzeşi, ei erau concentraţi în Moldova în zone ca Vrancea sau Câmpulung, iar în Ţara Românească, unde erau cunoscuţi sub numele de moşneni sau megieşi, în Muscel, Argeş, Vâlcea sau Loviştea. În Transilvania, ei au fost mai puţin numeroşi, fiind concentraţi în regiuni de margine precum Bihor, Haţeg, Oaş. În întreg spaţiul românesc însă, ei şi-au păstrat forma de organizare tradiţională - obştea sătească.

Ţăranii aserviţi sau dependenţi deţineau loturi în folosinţă numite sesii sau delniţe. Ei purtau numele de rumâni în Ţara Românească, vecini în Moldova, şerbi sau iobagi în Transilvania. Începând cu secolul al XVI-lea, dependenţa economică a ţăranilor a fost dublată de una juridică prin legarea de glie. Boierilor sau nobililor, ţăranii le datorau un ansamblu de obligaţii, între care cele mai importante erau dijma (renta în produse), claca sau robota (în muncă) şi o rentă în bani de mai mică importanţă. Se adăugau la acestea participarea la oaste, la lucrările de întreţinere a domeniilor şi daruri pe care trebuiau să le facă cu diferite prilejuri. De asemenea, ţăranii aserviţi aveau obligaţii faţă de stat, domnie şi Biserică.

Conflicte sociale

Înrăutăţirea situaţiei ţăranilor a avut drept rezultat două mari răscoale ţărăneşti în Transilvania. Astfel, în 1437 a avut loc o răscoală izbucnită ca urmare a abuzurilor nobilimii şi a creşterii obligaţiilor. Ea a cuprins ţărani iobagi, orăşeni săraci şi reprezentanţi ai micii nobilimi. Învingători într-o primă înfruntare pe dealul Bobâlna, răsculaţii au obţinut unele drepturi. Dar coalizarea nobilimii maghiare, a patriciatului săsesc şi a reprezentanţilor secuimii în Unio Trium Nationum a avut drept rezultat, după noi confruntări militare, înfrângerea răsculaţilor, fără ca situaţia ţăranilor să se amelioreze.

În 1514, înrăutăţirea continuă a situaţiei ţăranilor a provocat o altă răscoală în Transilvania, condusă de un mic nobil secui, Gheorghe Doja. Adevărat război ţărănesc prin amploare, program şi consecinţe, ea a cuprins întreaga Transilvanie. A reunit forţe sociale nemulţumite, în special ţărani, orăşeni săraci din Turda, Cluj şi Dej, mineri. După mai multe confruntări militare soldate cu victoria de la Cenad şi ocuparea Aradului, trupele răsculate au fost învinse la asediul Timişoarei de către Ioan Zapolya. Răscoala a fost reprimată sângeros, iar Doja a fost executat fără ca ţăranii să obţină nimic.

Feudalismul românesc

În raport cu feudalismul european, feudalismul românesc prezintă puternice influenţe bizantine. Autoritatea centrală domnească era atotputernică: toţi stăpânii de pământuri, laici sau ecleziastici, mari sau mici, îi datorau ascultare. În virtutea autorităţii sale supreme, de la domn porneau toate prerogativele boiereşti, dar tot domnul avea drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor supuşilor săi, indiferent de rangul lor social.

Raporturile de suzeranitate şi vasalitate se stabileau doar între domn şi boieri, neexistând o piramidă a acestora de tipul senior-vasali-subvasali, ca în feudalismul clasic apusean. Totodată, nu au existat ceremonii de depunere a omagiului de către boieri şi de primire din partea domnului a stăpânirii funciare.

Check Also

Biserica şi şcoala în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii. Construcţia ecleziastică şi implicarea laică

Religia a avut un rol foarte important în evoluţia societăţii, de-a lungul timpului, în spaţiul …

Anglia la sfârşitul Evului Mediu

Care sunt, în secolul al XV-lea, trăsăturile formate până atunci ale caracterului naţional? Cu toate …

Probleme şi izvoare privind Evul Mediu

Pentru perioada evului mediu sau a feudalismului timpuriu dispunem de izvoare scrise (narative şi documentare) …

Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea în timpul Evului Mediu

Desfăşurat aproape concomitent la sud şi est de Carpaţi, procesul formării statelor medievale Ţara Românească, …

Arta ecleziastică şi laică în ţările române în timpul Evului Mediu

Expresie a sintezei originale între elemente autohtone şi influenţe din afară, creaţia artistică românească s-a …