Situaţia politică a ţărilor române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Noua perioadă din istoria ţărilor române a fost o vreme de decădere, mai ales din punct de vedere politic, datorită dominaţiei turceşti pe de o parte şi luptelor pentru putere dintre fracţiunile boiereşti pe de alta. Această alunecare pe panta declinului a fost oprită de sabia vitează şi mintea ageră a lui Mihai Viteazul.

Istoria politică a Ţării Româneşti

De la Mircea Ciobanul până la Mihai Viteazul, istoria politică a Ţării Româneşti a fost un şir neîntrerupt de lupte pentru domnie, apoi între domnii impuşi de turci şi între boierimea dornică de acapararea puterii. Pentru a obţine tronul, diferiţii pretendenţi plăteau sume enorme sultanilor, pasatelor, vizirilor. Ajunşi în domnie, scopul lor primordial era de a-şi face averi pentru plata creditorilor, pentru câştigarea protecţiei Porţii şi pentru asigurarea vieţii după mazilire.

Este concludent cazul lui Mihnea Turcitul şi al mamei sale, doamna Ecaterina. Boierii, la rândul lor, făceau jocul turcilor şi pretendenţilor pentru a-şi asigura dominaţia. Rareori unii domni, cum a fost Petru Cercel (1583-1585), un om al renaşterii, iniţiatorul unor măsuri menite să ridice ţara din punct de vedere cultural şi militar, s-au gândit la unele reforme sau la eliberarea ţării de sub dominaţia otomană.

Istoria politică a Moldovei

Situaţia este mult asemănătoare şi în Moldova. Fiii lui Petru Rareş au fost nişte epigoni nevrednici. Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), încercând să învioreze viaţa economică şi să asigure o oarecare autoritate domniei, ajunge în conflict cu boierii. Aceştia îl preferă pe aventurierul Despot Vodă (1561-1563) care, în cadrul politicii europene a împăraţilor germani, a încercat să înlăture dominaţia otomană.

Ioan Vodă

După alte domnii neînsemnate, tronul Moldovei este obţinut de Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574). Întreaga politică a acestui fiu al lui Petru Rareş era obţinerea independenţei ţării. În vederea realizării acestor planuri, Ioan Vodă ia unele măsuri de ordin intern. Sprijinit pe ţărănime, orăşenime şi mica boierime, a înlăturat marea boierime de la putere. De aceea, între marea boierime şi Ioan Vodă „cel cumplit”, cum l-a numit aceasta, în realitate mai degrabă „părintele Moldovei”, cum se numea singur în legenda de pe monedele bătute de el, a fost o luptă continuă. Refuzând sporirea tributului şi dovedindu-se nesupus, Poarta i-a declarat război.

Cu aprobarea „adunării stărilor”, adică a păturilor mijlocii şi de jos, având şi sprijinul cazacilor zaporojeni, Ioan Vodă înfruntă oastea turcească. Victoria de la Jilişte, lângă Focşani (aprilie 1574), încurajează pe Ioan Vodă, care, ca odinioară Ştefan cel Mare, încearcă să creeze o coaliţie antiotomană formată din cele două ţări româneşti. În câmpia Bugeacului turcii suferă o altă înfrângere (mai 1574).

O nouă oaste turcească, foarte numeroasă, pătrunde în Moldova, ajutată şi de trădarea boierilor. Superioritatea numerică a turcilor, invazia hoardelor tătărăşti şi trecerea steagurilor boiereşti de partea duşmanului au cauzat înfrângerea oastei moldovene şi cazace aliate, la Roşcani, iunie (1574) şi moartea viteazului domn. Moldova alunecă şi ea tot mai mult pe panta declinului în timpul domniei lui Petru Şchiopul şi a urmaşilor săi până în vremea lui Mihai Viteazul.

Istoria politică a Transilvaniei

Pe lângă caracteristicile proprii celorlalte două ţări româneşti, istoria politică a Transilvaniei mai cunoaşte una în plus: rivalitatea dintre Poartă şi Habsburgi pentru stăpânirea ei. Lupta dintre cele două partide, turcofilă şi germanofilă, domină întreaga domnie a principelui Ioan Sigismund şi a mamei sale Isabella. Cel care încurca în mod voit lucrurile era cancelarul-călugăr Gheorghe Martinuzzi, adevăratul conducător al Transilvaniei.

Cu ajutorul său, la 1551 Transilvania ajunge pentru cinci ani sub dominaţia Habsburgilor. Principele şi mama sa au fost nevoiţi să fugă în Polonia, iar Martinuzzi a fost „răsplătit” de Habsburgi cu asasinarea pentru alte intrigi. Cu ajutorul domnilor români Pătraşcu cel Bun al Ţării Româneşti şi Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, principele fugar a fost reaşezat pe tronul Transilvaniei. Tulburările continuă însă, silindu-l să cedeze Habsburgilor teritoriile nord-vestice cunoscute sub numele de „Partium”.

Bathoreştii

Pentru a pune capăt acestei situaţii, sultanul impune în 1571 alegerea ca principe al Transilvaniei a lui Ştefan Bathory. Acesta a reuşit să restabilească autoritatea puterii centrale într-o mai mare măsură. Mai ales după alegerea sa şi ca rege al Poloniei (1575), autoritatea îi sporeşte şi mai mult. Credincios politicii de colaborare cu turcii, Bathory a sporit haraciul la 15.000 galbeni anual, iar războaiele sale împotriva Rusiei au avut consecinţe grele asupra populaţiei de jos. Nepotul şi urmaşul său, Sigismund Bathory a continuat politica unchiului. Când însă se formează coaliţia antiotomană cunoscută sub numele de „Liga creştină”, Sigismund Bathory înclină spre aceasta, fără să renunţe la legăturile cu Poarta.

Check Also

Opţiuni politice în societatea românească în perioada interbelică

Criza economică abătută asupra României încă de la sfârşitul deceniului al treilea a fost şi …

Practicile politice liberale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Liberalismul îşi are originea în ideologia mişcărilor de emancipare socială şi naţională din prima jumătate …

Diplomaţia, o realitate politică în secolul al XVII-lea

Consideraţii generale Secolul al XVII-lea a reaşezat raporturile între Marile Puteri. În acelaşi timp, în …

Structura şi relaţiile sociale în ţările române în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Structura socială Este o realitate a veacului al XVII-lea pe o foarte vastă arie geografico-politică …

Conştiinţa naţională şi emanciparea politică în secolul al XVIII-lea

Trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, căruia i s-a …