Simion Bărnuţiu

Simion Bărnuţiu (21 iulie 1809, comuna Bocşa, fostul comitat al Crasnei, azi judeţul Sălaj - 28 mai 1864, Fântâna Gorgona, comuna Sânmihaiu Almaşului, judeţul Sălaj) - filolog, estetician, jurist, teolog, istoric, filosof, pedagog, fruntaş al Revoluţiei din 1848, tribun al poporului român, om politic, luptător pentru drepturile românilor şi emanciparea naţiunii române. Este fiul Anei şi al lui Ioan Bărnuţiu, cantor şi învăţător. Asemenea celorlalţi şapte fraţi şi surori, a învăţat mai întâi la şcoala din satul natal, ultimii doi ani (1818-1820) făcându-i la Şimleu. A urmat apoi cursurile Liceului Piarist din Cărei, iar la Blaj, între 1826 şi 1829, teologia. Este profesor la liceul din Blaj, îndeplinind după aceea, până în 1834, funcţiile de arhivar la Consistoriu şi prefect de studii la Seminar.

Între 1834 şi 1839, a fost notar consistorial în acelaşi oraş, reîntorcându-se, din 1839, în corpul profesoral. Peste 3 ani, intră în conflict cu episcopul I. Lemeni şi cu autorităţile ungureşti, deoarece protestase cu violenţă împotriva tendinţelor de înlocuire, cu maghiara, a limbii române în biserică. Victimă a unui lung proces, Bărnuţiu va fi suspendat din profesorat în 1845, an în care se înscrie ca student la Academia de Drept din Sibiu, ajutat materialiceşte de prieteni şi de foşti elevi.

Odată cu izbucnirea revoluţiei din 1848, ia parte activă la toate evenimentele, fiind unul dintre conducătorii revoluţionarilor din Transilvania. La 24 şi 25 martie alcătuieşte două înflăcărate proclamaţii către românii transilvăneni, care cunosc o răspândire imediată. La 14 mai, rosteşte în catedrala din Blaj un amplu discurs, îndemnându-şi conaţionalii la luptă pentru dobândirea libertăţii naţionale şi sociale şi luând atitudine împotriva nobilimii maghiare. Tot el citeşte jurământul solemn al revoluţionarilor. Aproape un an, Bărnuţiu se află în centrul tuturor acţiunilor revoluţionare.

În martie 1849, după înfrângerea mişcării, se refugiază în Ţara Românească, de unde, după arestări şi eliberări succesive, ajunge la Viena. Un an şi jumătate a urmat aici cursurile Facultăţii de Drept, după care, din octombrie 1852, se înscrie tot la Drept, la Universitatea din Pavia, obţinând doctoratul în 1854.

În ianuarie 1855, este chemat profesor la Iaşi, unde va preda filosofia la Academia Mihăileană. În 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie. Rămăsese partizanul aceloraşi idei liberale, unele chiar revoluţionare, ca în 1848, câştigându-şi aici numeroşi adepţi. Entuziasmaţi de ideologia sa, aceştia înfiinţează gruparea politică Fracţiunea liberă şi independentă, care număra printre membrii ei pe George Panu, Ştefan Micle, Anastasie Fătu, A.D. Holban şi Ion Creangă. În plină ascensiune, Bărnuţiu se retrage, grav bolnav, către locul de baştină şi se stinge în drum spre casă, în Pădurea Almaşului, fiind înmormântat în satul natal.

Fără a fi avut o concepţie filosofică proprie, Bărnuţiu a contribuit în mod substanţial la răspândirea, în cultura noastră, a unor idei de largă circulaţie în filosofia europeană de la începutul secolului al XIX-lea. În ansamblu, opiniile sale derivă din filosofia kantiană şi din raţionalism, fiind adaptate la cerinţele vieţii sociale româneşti, deşi nu totdeauna în chipul cel mai nimerit. Structură de teoretician, Bărnuţiu prefera uneori raţionamentul logic elementelor oferite de realitate. Şi-a răspândit ideile prin cursurile sale, importante şi datorită teoretizărilor în spirit evoluţionist pe care le conţineau (multe dintre aceste cursuri reprezintă traduceri din lucrările lui F.K. von Savigny, K. von Rotteck şi R. von Ihering).

Din opera lui W.T. Krug, System der theoretischen Philosophie, a tradus partea referitoare la estetică, predând după ea la Academia Mihăileană şi apoi şi la Facultatea de Drept din Iaşi. Astfel, el difuzează o sumă de idei estetice care au pregătit înţelegerea principiilor junimiste: delimitarea specificului artei, definirea frumosului ca obiect al artei şi stabilirea deosebirilor dintre frumos, adevăr şi bine, sublinierea însemnătăţii gustului în judecata estetică, precizarea categoriilor estetice etc. În cursurile sale de estetică, precum şi în alte împrejurări, a reliefat identitatea dintre frumosul şi adevărul estetic şi a condiţionat reuşita unei opere de sinceritatea trăirii interioare a creatorului.

Adept al unui frumos de tip clasic, el l-a privit numai sub aspect formal. Prelegerile sale au contribuit în mod substanţial la îmbogăţirea şi modernizarea terminologiei estetice româneşti. În domeniul filologiei, Bărnuţiu a susţinut cu fervoare punctele de vedere ale latinismului. În diverse studii şi articole, a cerut scriitorilor să cultive limba, convins că numai ei pot contribui hotărâtor la desăvârşirea unei limbi literare cât mai lipsită de elemente străine. De altfel, pentru el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici şi pe Dante.

În istoria culturii române, Bărnuţiu a rămas cunoscut şi prin însuşirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea. Discursurile şi apelurile sale din 1848, precum şi cele ulterioare dezvăluie nobleţe de gândire şi înălţime de concepţie, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice şi unor cadenţe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparaţii ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm şi ironie, întăreşte eficienţa intervenţiilor lui Bărnuţiu, explicându-i, în parte, popularitatea.

Opera literară

  • Raporturile românilor cu ungurii şi principiele libertăţei naţiunali, ediţia II, Viena, 1852; ediţia Românii şi ungurii, îngrijită şi prefaţă de Gheorghe Bogdan-Duică, Cluj, 1924;
  • Estetica, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Iliescu, Bucureşti, 1972;
  • Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, prefaţă de Ion Raţiu, Cluj Napoca, 1990;
  • Istoria filosofiei, I-II, coordonator Ioan Chindriş, Bucureşti, 2000-2002.

Traduceri

  • W.T. Krug, Estetica, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Iliescu, Bucureşti, 1972.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …