Silviu Crăciunaş

Silviu Crăciunaş (13 februarie 1914, Miluan, judeţul Cluj - 1 februarie 1998, Hove-Brighton, Anglia) - memorialist. Este fiul Rozaliei şi al lui Augustin Crăciunaş, preot. Avocat cu studii la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, licenţiat în 1938, doctor din 1940, se mută la Bucureşti după cedarea Ardealului şi va lucra în Centrala Industriei Zahărului, ca director (1942-1945).

Crăciunaş se distinge prin rolul important anticomunist jucat în noiembrie 1946, ca membru activ al Partidului Naţional Ţărănesc, cu ocazia alegerilor fraudate de comunişti sub oblăduirea armatei sovietice de ocupaţie. Acţiunile lui de sabotare şi demascare a regimului Petru Groza şi opoziţia organizată împotriva sistemului terorist instaurat în ţară de Ana Pauker determină punerea sub urmărire poliţienească a lui Crăciunaş, care reuşeşte să se refugieze, în 1949, la Paris, trecând clandestin frontiera.

Trimis de Comitetul Naţional Român ca să stabilească legături cu grupurile de rezistenţă din ţară în vederea realizării unui front de luptă unitar coordonat, Crăciunaş revine în primăvara anului 1950, dar descoperit imediat de autorităţile comuniste, este arestat şi întemniţat. Suportă tortura închisorii comuniste vreme de 4 ani, fără a-şi divulga colaboratorii sau planurile de activitate din cele şase luni cât acţionase în clandestinitate, într-o noapte din decembrie 1954 izbuteşte să evadeze din celula spitalului unde fusese internat în urma deteriorării stării sale fizice. Ascuns timp de 2 ani de prieteni „cu riscul propriei lor libertăţi”, Crăciunaş scapă din nou din ţară, probabil cu sprijinul serviciilor secrete britanice, ajungând la Londra în februarie 1957. Între 1977 şi 1987 locuieşte în Spania.

Volumul The Lost Footsteps, lansat în 1961 de Editura Collins din Londra, reface în 318 pagini tipărite în „excelente condiţii tehnice”, epopeea acestui destin crâncen. Manuscrisul, tradus în engleză de Mabel Nandriş, s-a bucurat la tipărire de o prefaţă semnată de Salvador de Madariaga, profesor la Universitatea Oxford, care subliniază tocmai caracterul dramatic al faptelor relatate de autor: „De la o pagină la alta interesul creşte într-o tensiune pe care nici un roman nu o poate stârni”.

La câteva zile după intrarea cărţii în librării, Raymond Mortimer constata că Crăciunaş oferă cititorului occidental „un document uluitor şi zguduitor” asupra condiţiei umane confruntate cu teroarea comunistă, punând însă accentul pe capacitatea individuală de a depăşi barbaria, de a învinge oroarea. Sunt relevate „solia de îmbărbătare” a textului, ca şi „eroismul încăpăţânat” pe care şi-l asumă cu simplitate luptătorii din rezistenţa românească anticomunistă.

Succesul volumului, tradus şi publicat în numeroase limbi de circulaţie (în Statele Unite cartea a cunoscut şi o ediţie de buzunar în câteva zeci de mii de exemplare), nu se datorează în exclusivitate valorii literare, deşi talentul autorului nu poate fi pus la îndoială, ci şi mărturiei consemnate, prin abundenţa de fapte autentice, în totală contradicţie cu falsul propagandei comuniste. Relatarea este extrem de simplă, fără patetism inutil; o sinceritate netrucată încătuşează emoţia şi o menţine într-o zonă incertă, unde apar semne ale absurdului care nimiceşte fiinţa fără a izbuti să tulbure credinţa în puterea izbăvitoare a libertăţii.

De altfel, mărturisirea lui Crăciunaş abordează în mod vizibil două planuri ale narării. Cel dintâi e unul istoric, al faptelor şi întâmplărilor trăite în contextul unei politici demenţiale de suprimare a individului. Informaţiile pe care autorul le prezintă cu privire la pregătirea şi organizarea unei răscoale generale a poporului român, în data de 5 noiembrie 1956, capabilă să se alăture insurecţiei maghiare, chiar dacă eşuată în urma intervenţiei armate a sovietelor şi a neimplicării militare a Occidentului, reprezintă una din paginile cele mai tragice din perioada robiei comuniste în ţările din estul european. Cel de al doilea plan este unul interior, al meditaţiei existenţiale, al liniştii, seninătăţii şi libertăţii spiritului în mijlocul dezastrului istoric.

Tragedia vine tocmai din acceptarea ei conştientă, eroică, sacrificială, fiindcă autorul o transformă din fapt excepţional într-un firesc mod de manifestare, anormalitatea devenind aici normalitate, stare cotidiană. Este, în fond, un alt fel de a înţelege şi a sabota istoria, escaladând-o, părăsind-o într-o zonă a deprecierii şi a derizoriului, în căutarea valenţelor superioare ale cultivării şi salvării spiritualului şi, nu mai puţin, ale conştientizării metafizicului.

Cartea lui Crăciunaş - imagine cutremurătoare a represiunii comuniste din România -, completând seria mărturiilor din La început a fost sfârşitul de Adriana Georgescu şi Ochiurile reţelei, jurnalul românesc dintre 1947 şi 1949 al Soranei Gurian, configurează şi susţine o teză importantă a vieţii: „Niciodată nu trebuie să accepţi înfrângerea, nici să crezi că eforturile tale au fost zadarnice”.

Opera literară

  • The Lost Footsteps, prefaţă de Salvador de Madariaga, Londra, 1961; ediţia (Urme pierdute), traducere de Sânziana şi Gheorghe Dragoş, prefaţă de Salvador de Madariaga, postfaţă de Dorana Coşoveanu, Bucureşti, 2002;
  • Reabilitarea. Din scrisorile lui Silviu Crăciunaş adresate Doranei Coşoveanu, traducere şi îngrijire de Dorana Coşoveanu, Bucureşti, 2000.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …