Shirazi

Shirazii sunt o populaţie care trăieşte în oraşele Swahili din lungul litoralului est-african, de la Mogadiscio (Somalia) până la Sofala (Mozambic) şi în insulele vecine, Lamu şi Mombasa (Kenya), Pemba, Zanzibar, Mafia şi Kilwa (Tanzania), Ngazidja, Nzuwani, Mwali şi Mahore (arhipelagul Comore) şi în nord-vestul Madagascarului (aproximativ 300.000 de persoane).

Subgrup al populaţiei swahili, shirazii se definesc prin legătura cu oraşul şi provincia persană Shiraz, de unde se spune că ar fi venit strămoşii lor. Accentuarea acestui aspect al identităţii lor le permite să se deosebească pe de o parte de arabi şi pe de altă parte de africanii din interiorul continentului, migratori sau urmaşi ai sclavilor.

Nu au alcătuit niciodată un grup omogen. Faptul că trăiesc dispersaţi a împiedicat apariţia unei puteri centralizate. O mare parte a veniturilor lor provine din comerţul maritim, la care se adaugă agricultura, pescuitul şi artizanatul. Sunt patrilineari, patrilocativi şi practică poligamia.

Sunt musulmani sunniţi, dar păstrează şi unele practici preislamice (cultul strămoşilor). Pe lângă calendarul lunar musulman, folosesc şi calendarul zoroastrian şi ţin sărbătoarea persană a Anului Nou solar (nauruz), cu denumirea locală de nairuzi sau mwaka kwoga.

Sărbătoarea se înscrie într-un ansamblu de ceremonii locale destinate să purifice ţara şi să-i asigure fertilitatea. Vorbesc limba kiswahili.

Istoric

Încă din secolul al X-lea emigranţi originari din zona Golfului Persic s-au aşezat în regiune, punând bazele identităţii shirazi. La început aceasta a coincis cu ideologia clasei conducătoare a societăţilor swahili.

După ce acestea au fost aservite de portughezi (în secolul al XVI-lea) şi apoi de arabi (secolul al XIX-lea), identitatea shirazi a servit drept „memorie colectivă” compensatoare pentru toate elementele populaţiei litorale cărora dominaţia colonială Ie dădea un sentiment de alienare. Identitatea shirazi nu este incompatibilă cu alte identităţi locale sau naţionale, iar numărul celor care se recunosc în ea are tendinţa să crească sau să scadă în funcţie de împrejurări.

În Zanzibar de multă vreme se află în strânsă legătură cu revendicările independentiste. Exprimarea ei a fost interzisă după revoluţia din Zanzibar (1964) şi unirea acestei republici insulare cu Tanganika sub denumirea de Republica Unită Tanzania dar, de la începutul anilor 1980, animă naţionalismul zanzibarez în împotrivirea sa faţă de „expansionismul” continental.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …