Sergiu Pavel Dan

Sergiu Pavel Dan (27 iunie 1936, Blaj, judeţul Alba) - eseist, traducător, critic şi istoric literar. Este fiul Georginei (născută Giurgiu), bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj Napoca, şi al scriitorului Pavel Dan. Frecventează liceul în Cluj, iar din toamna anului 1953 este student la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. După licenţă (1958) este profesor secundar în Cluj, la liceele „George Coşbuc”, „Emil Racoviţă” şi la Liceul nr. 14, până în 1964, când obţine, prin concurs, postul de asistent universitar la Catedra de literatură română a Facultăţii de Filologie din Cluj, unde în prezent este profesor. În 1972 devine doctor în filologie (cu o teză despre proza fantastică românească).

Debutează în revista „Tribuna”, în 1964, cu studiul Istoricul literar G. Bogdan-Duică, iar editorial, cu lucrarea Proza fantastică românească (1975; Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române). A colaborat cu articole, eseuri şi studii la „Gazeta literară”, „Steaua”, „Echinox”, „Viaţa românească”, „Manuscriptum”, „Studia Universitatis «Babeş-Bolyai»”, „Revueroumaine”, „Argeş”, „Vatra”, „Cotidianul”, „România liberă”, „Tribuna Ardealului” etc.

A realizat ediţii ale unor opere de Dem. Theodorescu, Ion Minulescu şi Pavel Dan, iar în colaborare cu A.B. Goorden a alcătuit volumul Roumanie fantastique (Bruxelles, 1983), antologie a prozei fantastice româneşti. De asemenea, a colaborat la volume colective de studii (Studii literare. Din istoria presei culturale şi literare române, Dicţionar analitic de opere literare româneşti) şi a tradus din Walter Scott. După 1990 a mai semnat sporadic Juvenal Popescu sau Sever Arieşanu.

Proza fantastică românească reprezintă prima sinteză consacrată acestui gen în literatura română, fiind elaborată cu intenţia mărturisită „de a oferi fantasticului românesc o perspectivă categorială unitară”. În secţiunea teoretică, extinsă la „amploarea unei adevărate introduceri în literatura fantastică”, după o necesară disociere între gândirea fantastică şi literatura fantastică, autorul îşi focalizează investigaţiile asupra Conceptului de literatură fantastică şi asupra Frontierelor literaturii fantastice, propunând nuanţări în definirea acestui „gen de artă distinct”. Punctul său de vedere este concurent (şi în sens polemic) acelora mult mai cunoscute ale lui Roger Caillois sau Tzvetan Todorov.

Dan concepe „definirea frontierelor” literaturii fantastice „în funcţie de regimul său estetic particular” şi desfăşoară o suită de aproximări ale raporturilor fantasticului cu „fabulosul feeric”, „miraculosul mitico-magic şi superstiţios”, „ocultismul iniţiatic”, „literatura ştiinţifico-fantastică”, „proza poetică şi alegorică”, „proza vizionară (de factură absurdă)”, „literatura de aventuri”, „proza de analiză”. În consecinţă, „catalogul tematic” secvent disocierilor teoretice identifică „trei tipuri generale de situaţii fantastice, corespunzătoare interacţiunii între normal şi supranormal, mutaţiei peste marginile firii, deci supranormale, a planului prim, respectiv apariţiei iruptive în normal a planului ultim”, enumera „temele aferente, împreună cu motivele lor paradigmatice” şi notifică „întruchipările lor literare mai cunoscute la scara literaturii române şi universale”.

A doua secţiune a cărţii (Orientări şi profiluri) este preponderent analitică, criticul evaluând tipologic şi istoric paleta modurilor de exprimare a fantasticului: fabulosul feeric (ilustrat de cărţile populare, dar şi de Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Ion Minulescu, Oscar Lemnaru); miraculosul mitologiei autohtone (Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, Pavel Dan, Ştefan Bănulescu); fantasticul ca revers inacceptabil al verosimilului (născută Gane, I.L. Caragiale, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Victor Papilian, Alexandru A. Philippide); fantasticul doctrinar (Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu); fantasticul „voinţei de mister” (Mateiu I. Caragiale, Adrian Maniu, V. Beneş, Oscar Lemnaru, A.E. Baconsky) etc. Fiecare capitol se încheie cu un tablou rezumativ al constantelor arhitectonice, tematice şi tipologice ale categoriei respective de opere.

Lucrare fundamentală în spaţiul critic românesc, Proza fantastică românească are un ecou extern meritat: Louis Vax citează, în Les chefs-d’oeuvre de la litterature fantastique (Paris, 1979), tabloul sistematic pe care-l propune criticul român. De asemenea, A.B. Goorden utilizează aceleaşi criterii teoretice de clasificare a fantasticului la prezentarea scriitorilor incluşi în antologia Roumanie fantastique. Spiritul independent şi, implicit, polemic, erudiţia suplă, rigoarea şi coerenţa lecturii caracterizează următoarele două cărţi ale lui Dan, Spiritul Romei (1979) şi Visul lui Scipio (1983), concepute în vădită orientare militantă şi restauratoare, vizând moştenirea noastră latină.

Eseurile din Fiul Craiului şi Spânul (1998) atestă întemeierea clasică a reflexivităţii criticului. Cartea cumulează, în două secţiuni (Repuneri în... şi decăderi din drepturi şi Acolade comparatiste şi alte reevaluări), o suită de investigaţii în zone nevralgice ale literaturii române şi câteva intervenţii de tematică politică. Demersul ordonat în jurul ideii de înfruntare dintre legitimitate şi uzurpare, desprinsă din Povestea lui Harap Alb, are drept ţintă un recurs la evaluări critice şi istorico-literare eronate, deseori nedrepte, „certate” cu realitatea estetică şi obiectivitatea raţionamentului, aşadar uzurpatoare.

„Acoladele comparatiste” (Experienţa sadoveniană a povestirilor în ramă, Natura ironiei la Walter Scott şi Mihail Sadoveanu, Coincidenţa şi substituirea contrariilor la Mircea Eliade şi Bram Stocker) examinează opere, legături „izomorfice” (pe cât de surprinzătoare, pe atât de fin identificate şi argumentate), filiaţii spirituale şi afinităţi, în proiecţii critice remarcabile prin erudiţie şi forţă analitică. Eseul Experienţa sadoveniană a povestirilor în ramă preludează o altă lucrare de pionierat în critica şi teoria literară românească, Povestirile în ramă. Ipostaze universale şi româneşti ale unei structuri (2002), la origine curs universitar ţinut la Facultatea de Litere din Cluj Napoca.

Opera literară

  • Proza fantastică românească, Bucureşti, 1975;
  • Spiritul Romei. O privire comparativă asupra gândirii şi faptei unui popor (Titus Livius, Cornelius Tacitus, Plinius cel Bătrân), Cluj Napoca, 1979;
  • Visul lui Scipio. Istoria Romei ca poveste filosofică, Cluj Napoca, 1983;
  • Fiul Craiului şi Spânul, Cluj Napoca, 1998;
  • Povestirile în ramă. Ipostaze universale şi româneşti ale unei structuri, Piteşti, 2002.

Ediţii

  • Dem. Theodorescu, În cetatea idealului, Bucureşti, 1972;
  • Ion Minulesu, Cetiţi-le noaptea, prefaţa editorului, Cluj, 1973;
  • Pavel Dan, Jurnal, prefaţa editorului, Cluj Napoca, 1974; Urcan Bătrânul, prefaţa editorului, Cluj Napoca, 1987; Virraszto (Priveghiul), Cluj Napoca, 1988.

Antologii

  • Roumanie fantastique, introducerea editorului (Le profil de la litterature fantastique roumaine), Bruxelles, 1983 (în colaborare cu A.B. Goorden).

Traduceri

  • Walter Scott, Woodstock sau Cavalerul. O poveste din anul 1651, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 1993.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …