Se caută o greşeală!, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Se caută o greşeală!, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Pregătindu-se pentru începerea unui nou trimestru, bătrânul învăţător făcea ordine în sertarul său. Erau acolo, teancuri-teancuri, tot felul de caiete: de compunere, de gramatică, de dictare...

În liniştea cancelariei, învăţătorul le răsfoia pe îndelete, unul după altul, îşi arunca privirea pe câte un titlu, recitea câte o pagină, ba chiar şi lucrări întregi. Erau multe caiete în care creionul roşu nu păşise niciodată şi, răsfoindu-le, bătrânul învăţător se bucura ca de o zăpadă proaspăt căzută, neatinsă. Lucrările acestea nu conţineau nicio greşeală. Se aflau însă şi câteva zgâriate parcă la sânge de creionul roşu, şi când dădea cu ochii de ele bătrânul învăţător ofta:

- Când s-or isprăvi toate aceste greşeli? Iată, o pagină întreagă fără niciun punct, fără nicio literă mare. Cuvintele curg şiroi, ca dintr-un robinet uitat deschis si se opresc, întâmplător, de-abia într-o băltoacă de cerneală. În altul, literele sunt sărite de la fiecare cuvânt, şi rândurile par ca nişte garduri cu şipcile smulse... Stăpânul caietului de colo duce parcă o luptă neistovită cu gramatica, iar frazele îi ies înveşmântate anapoda, ca cineva îmbrăcat cu palton, dar cu picioarele desculţe...

Şi astfel, răsfoind caiet după caiet, bătrânul învăţător simţi de la o vreme că a obosit şi, fără să-şi dea seama, îşi ridică ochelarii pe frunte. Aşa, fără ochelari, literele se micşorară dintr-o dată, paginile se albiră ca prin farmec, greşelile subliniate cu roşu pieriră fără urmă. Într-adevăr, nicio greşeală nu mai sângera privirea bătrânului învăţător - niciuna! Uitând că nu mai are ochelarii la ochi, acesta începu să cerceteze cu uimire un caiet după altul, dar totul părea alb, neatins, ca o zăpadă proaspăt căzută, şi o bucurie fără seamăn îi învălui inima. Fără să-şi dea bine seama ce se întâmplase, bătrânul învăţător se cufundă, aşadar, într-o dulce visare.

- Ce bine ar fi să fie aşa! murmură el. Chiar de mâine, prima zi a trimestrului trei! Să nu mai fie nicio greşeală de scriere în niciun caiet... Dar când se va întâmpla aceasta? Când?

... Fără ochelari, prin ceaţa ce învăluia astfel caietele, bătrânului învăţător i se păru deodată că a şi ajuns în acea vreme fericită. I se părea că au trecut nu clipe, nu zile, nici luni, ci ani şi ani de când nu mai dăduse cu ochii de o greşeală şi că peste toate caietele şcolarilor, peste absolut toate, se aşternuse de mult zăpada scrierii corecte. Se făcea ca a ajuns în pragul pensionării...

Câteva zile mai avea de mers la şcoală şi, asemenea unui încercat vânător ce, pregătindu-se să-şi atârne pentru totdeauna puşca în cui, şi-ar fi dorit să mai doboare măcar un iepure oarecare, pe care să-l păstreze împăiat, ar fi dorit şi el ca, înainte de a închide în sertar creionul roşu, să mai corecteze măcar o greşeală, una singură, oricare! Apoi să o depună la muzeu! Cu o etichetă: .Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolarilor de pe întinsul ţării. Visul atâtor generaţii de dascăli a fost împlinit!”

Şi, deodată, bătrânul învăţător avu o tresărire... Erau pe vremuri câţiva elevi care făceau greşeli cu ghiotura, închise ochii şi parcă sub pleoape îi apăru o asemenea pagină:

Geta are gete noi ea sedă pe gaiţă. Ghaţa e lucioasă. Gheta se rostoigoleşte. Copi rde...

Greşelile foiau, subliniate cu roşu, ca nişte buburuze la soare, ba se urcau şi pe copertă: Caiet de dictare a lui elevului Ionescu...

Ionescu! Cât luptase bătrânul dascăl cu felul lui de a scrie! Grăbit, necugetat, împleticit... Oare să se fi îndreptat şi el? Ar fi extraordinar!

Dacă nici Ionescu nu mai are greşeli, ei bine, asta înseamnă că visul său de dascăl bătrân s-a împlinit! Aceasta înseamnă... De bucurie, nu-şi isprăvi gândul...

O să meargă la Ionescu şi o să-l roage frumos să-i arate caietele, hotărî pe dată bătrânul învăţător şi, ridicându-se de la masă, se simţea vioi şi uşor ca un fulg.

Trecu pe la librărie şi cumpără un creion nou, roşu, apoi îl ascuţi cu grijă şi se îndreptă tulburat spre casa lui Ionescu. Îi găsi scriind.

- Ionescule, nu te supăra... N-aş vrea să te jignesc. Dar nu cumva ţi se mai întâmplă să scrii şi acum vreo frază fără virgulă sau fără punct?

- Nu, tovarăşe învăţător, de mult nu mai scriu aşa...

- Nu mai faci nicio greşeală de scriere?

- Nu pricep. Repetaţi, vă rog. Ce este aceea „greşeală de scriere”?

Repet, Ionescule dragă, şi, iată, din memorie îţi dau şi un exemplu, ba chiar mai multe. De pildă: frunzile cade, sau: cel mai om înalt, sau să fi scris, de exemplu: Gaiţă, în loc de gheaţă, şi Geta, în loc de gheată sau: caiet de dictare a lui elevului Ionescu.

- Glumiţi, tovarăşe învăţător. Nu văd cum ar putea să scrie în halul acesta vreun şcolar.

- Nici eu nu mai văd. Vedeam însă odată, te rog să mă crezi.

- Ştiu eu? Dacă-i aşa, să mergem la Staţia de radio a şcolii. Am putea da un anunţ: „Cine posedă în toată şcoala vreo greşeală de scriere în caiet, oricât de mică, este rugat să o predea tovarăşului învăţător, pentru a o depune la muzeu - pentru muzeu vă trebuie, nu-i aşa? - Termen de predare: un an de zile”...

- De ce un an, Ionescule?

- Adevărat Cred că e un termen prea scurt Să zicem doi ani! Dar nici aşa nu cred să fie vreo speranţă. Greşelile de scriere nu vor mai apărea niciodată în caietele noastre. Aşa cum nu apar, de pildă, elefanţii în curtea şcolii. Poate găsiţi la alte şcoli! Eu zic să lipim nişte anunţuri pe stâlpi, pe străzi, în vitrine... Imposibil să nu vină cineva din tot oraşul cu o greşeală. Vă ajut eu...

A două zi, bătrânul învăţător îşi cumpără o cutie de creioane roşii, le ascuţi cu grijă şi se puse pe aşteptare. Zadarnic. Nimeni nu-i deschise uşa. Spre seară, ieşi în oraş. Anunţurile scrise de Ionescu erau toate la locul lor:

„Caut greşeli de scriere, contra bună recompensă. Eventual, cu chirie.”

- Să dăm un anunţ la gazetă, propuse atunci Ionescu. Gazeta se citeşte în toată ţara. Undeva, în vreun colţ al ţării, trebuie să fie vreun şcolar care să vă ajute cu o greşeală pentru muzeu. Îi facem o fotocopie şi pe urmă i-o dăm înapoi.

Anunţul apăru la gazetă zile în şir. Bătrânul învăţător ascuţea noi cutii de creioane roşii şi aştepta cu sufletul la gură. Apoi o bucurie fără margini îi cuprinse inima. Greşeala aşteptată nu se ivea. Se pregătea tocmai să-şi depună creionul la muzeu, cu o etichetă dedesubt „Cu aceste unelte se vânau demult, demult, greşelile de scriere din neamul de mult dispărut al Uşurinţei, Grabei şi Neglijenţei” - când sună telefonul. Era Ionescu.

- Tovarăşe învăţător, cred că am făcut rost de una... Da, în provincie... Notaţi adresa. Grăbiţi-vă. Aveţi diseară tren accelerat.

Bătrânul învăţător luă avionul. Inima îi bătea în piept, mai să se rupă, când apăsă pe sonerie la adresa indicată. Apăru un băiat.

- Dragul meu, izbucni bătrânul învăţător, unde e greşeala? Unde?... Arată-mi-o! Mai am acest căpeţel de creion roşu. Toate celelalte le-am ros de emoţie în avion... O corectez şi apoi o depun la muzeu! Iată, am pregătit şi eticheta: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolarilor de pe întinsul ţării. Visul...”

Băiatul îl întrerupse politicos, îl pofti în casă, apoi, oferindu-i un scaun, începu încurcat:

- Îmi pare rău... Am vrut să vă ajut, dar... m-am înşelat.

- Cum aşa? N-ai nicio greşeală?

- Ba da. Dar nu în caiet. Pe sugativă...

- Pe sugativă?!

- Da. Priviţi-o! E în caietul frăţiorului meu... M-am convins însă, după ce am telefonat că pe sugativă toate cuvintele par greşite. Dar numai pe sugativă. Pentru că sunt de-a-ndoaselea, ştiţi...

- Încolo, nicio greşeală?

- Niciuna! Doar pe sugative...

... În clipa aceea ochelarii de pe fruntea bătrânului învăţător căzură la loc. Fireşte, de uimire. Şi în aceeaşi clipă se trezi din vis în faţa sertarului doldora de caiete. Caietul pe care îl avea în faţă îi apăru sângerat de creionul roşu. Bătrânul învăţător citi:

Caietul de dictare a lui elevului Ionescu pe trim. II.

Şi izbucni:

- Ionescule, ziceai că nu ai nicio greşeală! Aşadar, Ionescule... Uite una!

Băiatul, care tocmai intrase în cancelarie, privi îndelung caietul, apoi răspunse aproape jignit

- Da, dar e veche, tovarăşe învăţător. Observaţi? E făcută demult., demult, ehei, pe trimestrul II...

... Bătrânul învăţător continuă să viseze şi acum la vremea când greşelile de scriere din caietele şcolarilor vor fi la fel de rare ca şi elefanţii din curtea şcolii, iar creionul roşu va fi fost de mult depus la muzeu. Frumos vis! Ce-ar fi să se prefacă în realitate? Chiar de mâine, din prima zi a trimestrului III... Şi, dacă vi se face şi vouă dor de o greşeală de scriere, priviţi-vă sugativele... Acolo, şi numai acolo, cuvintele şi frazele scrise de-a-ndoaselea sunt la locul lor.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …