Scrisori fictive, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisori fictive, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

N-am fost de faţă la plecarea lui Tudorel dintr-a treia în tabără. Nu ştiu şi nu pot împărtăşi nimic din cele petrecute cu acest tragic prilej. Dar o să stau de vorbă cu vecinii şi pot să jur că ecoul zguduitorului eveniment n-a scăpat nimănui, de la un capăt la altul al străzii Delfinului. Iar dacă din vecini n-o să aflu nimic, însemnează că lucrurile s-au petrecut aşa cum susţine directoarea taberei: că mămica, bunica şi tuşica au condus la gară pe micuţul vilegiaturist, l-au suit în tren şi l-au însoţit până la Feteşti, unde au coborât pe furiş, pentru că băiatul adormise. Altfel Tudorel n-ar fi plecat, doamne fereşte! Cum adică? Să plece el de acasă pentru prima oară în viaţă, şi încă pentru o lună, şi pe deasupra singur (adică laolaltă cu două sute de copii), fără mămica, bunica şi tuşica? O, nu!... Şi sunt în stare să pariez că, dacă nu l-au lăsat adormit în tren - cum spune directoarea, atunci precis că de acasă la gară l-au dus de-a gata adormit Da, pariez! Unu contra o sută!

În sfârşit, dacă lucrurile s-au petrecut într-un fel sau altul nu interesează acum prea mult. Principalul este că de două zile Tudorel se află în tabără, la mare. Ros de melancolie, urmează pretutindeni pe cei doi băieţi mai mari, colegi de dormitor, ca un pui de găină rătăcit, ce se ţine după o cloşcă de pripas. Acum, stau toţi trei în dormitor, întinşi pe paturi.

- Şi cum vă spuneam, povesteşte cel mai mare - un bucureştean - văd deodată pe lângă ţărm, în apa limpede, ceva şi mai limpede. Ce credeţi că era?

- Ei? întrebă curios celălalt, un băiat gras, cu nişte alifie albă, groasă de un deget, pe nas.

- O meduză!

Tudorel oftează adânc, apoi, ca şi cum ar fi înghiţit un muştiuc de goarnă, izbucneşte într-un urlet ascuţit şi prelung:

- De ce plângi? întreabă bucureşteanul.

- Pentru că bunica mea stă chiar pe strada Meduzei şi nu mi-a scris nicio scrisoare de când am plecat.

- Of, mai lasă smiorcăiala! i-o reteză, plictisit, grasul. Suntem aici de-abia de alaltăieri. Când vrei să-ţi vină scrisoarea? Şi, adresându-se celuilalt: Zi mai departe, Radule.

- Era ca o minge transparentă, continuă bucureşteanul, rotunjindu-şi palmele, dar moale, mă, şi lucioasă, aşa, ca o combinaţie de sticlă, gelatină şi cauciuc...

Tudorel îşi apleacă capul şi bâzâie înlăcrimat

- Ei, acu’ ce te-a apucat?

- Am şi eu o minge de cauciuc, sughiţe băieţaşul, dar a rămas acasă... acasă unde e mămiţica meeea...

- Scârţâit mai eşti, frăţioare! îşi iese din sărite bucureşteanul. Cel gras e mai milos. Îl mângâie pe creştet.

- Ei, lasă, taci, taci, o să-ţi scrie... Zi, Radule, povesteşte...

- Scot eu meduza din apă şi o pun în casca mea de baie, aia cu buline... Acu’ ce mai e? îl apostrofează, apucându-se de păr, povestitorul.

Tudorel îşi şterge ochii cu pumnii roşu, ca de spălătoreasă, de atâtea lacrimi.

- Şi tuşica mea are o rochie cu bulineee...

- Ei şi?

- Şi nu mi-a scris deloc... deloc...

- Radule, las-o moartă cu meduza, că ne ameţeşte ăsta. Zi mai bine cum a fost cu bicicleta poştaşului, cată să schimbe vorba grăsunul.

Tudorel se înviorează:

- Da, povesteşte cum a fost cu poştaşul, pentru că nu ştiu dacă v-am spus... continuă el cu lacrimi în glas, şi mămiţica mea lucrează la poştăăă...

- Of, izbeşte bucureşteanul o pernă de perete, să ştii că de la Ovidiu încoace nimeni n-a mai plâns ca ăsta pe malul mării. Cât o fi ceasul? Mi s-a făcut foame.

Grasul dă perdeaua la o parte şi se uită înspre umbra zvârlită de catarg pe nisipul careului...

- Douăşpe fix.

Tudorel se spovedeşte trist

- La ora asta Monica dă de mâncare lui Marica.

- Cine-i Monica?

- Tuşica. Dacă n-o fi plecat la Vatra Dornei.

- Şi Marica cine-i?

- Pisica... continuă şi mai trist Tudorel, răvăşit de nostalgie: Am primit-o de la bunica, o dată cu Martica...

- Cine-i Martica?

- Purcica... Am şi-o căţeluşă, Mariţa. Cine-o mai duce la plimbare cu cureluşa şi botnicuţa? Şi - adaugă copleşit de trista realitate - şi nici Mamina nu mi-a scris deloc...

- Cine-i Mamina? întreabă grasul.

- Ei, cine? Tuşica, îl ia la rost bucureşteanul.

- Nu e pisica?

- Nu, lămureşte Tudorel, căutând zadarnic o batistă uscată. Pisica e Marica şi purcica e Martica. Monica e tuşica, şi bunica e Mamina, şi are reumatismmm, mormăie băiatul, cu nasul în batistă, şi nu mi-a scris deloc...

- Ei, lasă, nu mai plânge, se scoală hotărât bucureşteanul. Mâine o să primeşti o scrisoare. Poate chiar după-masă.

- De unde ştii? se înseninează Tudorel.

- Ştiu. Ai să vezi tu, îl bate pe umăr bucureşteanul. Îţi garantez!

- Da, da, confirmă misterios şi grasul. Poate chiar două. Cum ziceai c-o cheamă pe bunica? Marica sau Martica?

- Nu... Marica e pisica... Bunica e Mamina...

- Şi tuşica? întreabă bucureşteanul.

- Monica...

- Nu Mariţa? Monica, va să zică... Bine, hai la masă...

În după-amiaza aceea, Tudorel a rămas singur în dormitor.

Ceilalţi doi au dispărut îndată după prânz. S-au reîntâlnit după gustarea de patru, pe terasa cu fotolii împletite.

- Tudorele, ai o scrisoare! scoate bucureşteanul un plic din buzunar, încărcat de timbre. Băiatul se repede la scrisoare şi rupe plicul, strălucind de bucurie:

„Dragă Tudorele, citeşte mormăind, ţi-am pregătit pentru când te întorci un borcan cu dulceaţă de agrişe, cum îţi place ţie... Tuşica Monica e sănătoasă şi ţi-o plimbă pe Mariţa în fiecare zi...”

- Ai văzut ce bucurie i-am făcut? îşi freacă mâinile bucureşteanul.

- Cum i-ai făcut? se miră grasul, cojindu-şi o pieliţă rebelă de Ia rădăcina nasului.

- Simplu, îi şopteşte tainic celălalt, eu i-am scris-o. Ca să nu mai plângă... E fictivă!

- Vorbeşti serios?

- Da. Ca din partea mamei lui. Am scăpat de miorlăiala.

Dar în aceeaşi clipă mormăiala micuţului destinatar s-a transformat în urlet.

- Ce e? Ce s-a întâmplat?

- Scri-soa-reaa!

- Şi? Nu te bucuri?

- Cum să mă bucur? Că bunica a început la optzeci de ani să lucreze la poştă şi căţeluşa mi-a plecat la Vatra Dornei, şi pisica o duce bine cu reumatismuuu’?

- Mai bine nu te băgai, nepricopsitule, şuieră grasul. Ai încurcat borcanele. Noroc că i-am scris şi eu una. Repar eu totul. Scoate un plic din sân şi i-l întinde băiatului ce citeşte pentru a doua oară, înecat de plâns, scrisoarea buclucaşă.

- Tudorele, băiatule, nu fi amărât. Uite, ţi-a mai venit o scrisoare. Totul e în regulă. Se întoarce şoptind spre bucureşteanul ce-şi roade nervos unghiile: Eu nu-s nătăfleţ ca alţii, care nu-s în stare să ţină minte că Mămica e mămica, şi Monica e tuşica, şi Marica e pisica... Hai, Tudorele, citeşte, îl îmbie cu glas tare.

Băiatul începe să citească din ce în ce mai vesel:

„Dragul nostru, noi suntem sănătoşi şi ni-e tare dor de tine! Suntem sigure că te distrezi minunat. De noi să n-ai nicio grijă. Tuşica Monica a plecat la Vatra Dornei... Marica stă plictisită fără tine, prin casă, Mariţa îşi vede de treburi prin curte, iar pe Mamina, care s-a făcut rea şi stricătoare, am legat-o cu o cureluşă şi i-am pus botniţă”...

Tudorel repetă ultima frază, apoi dă un ţipăt sfâşietor.

- Ce e? întrebă speriat grăsunul. Mamina e doar căţeluşa. Bucureşteanul îl înghionteşte satisfăcut:

- Sigur că nu. E purcica, deşteptule!

- Nuuu!.

- Dar cine e? întreabă într-un glas amândoi.

Tudorel se trânteşte cu capul pe măsuţă şi se vaită pierdut:

- Bunica!... BunicaaaaL. E bunicaaaa!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …