Scrisoare pe adresa unui anumit întârziat, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisoare pe adresa unui anumit întârziat, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Te va surprinde, desigur, că nu începem scrisoarea de faţă cu „Stimate coleg!”, aşa cum se încep de obicei scrisorile.

Priveşte în acest caz cu atenţie harta alăturată şi vei găsi, suntem convinşi, explicaţia. Şi aceasta cu atât mai lesne cu cât, în loc de legendă, ţi-am scris prezenta scrisoare.

Aşadar, trebuie să-ţi spunem de la bun început că neobişnuitele, bizarele şi nefericitele întâmplări, care din prima zi de şcoală curgeau potop pe capul tău, ne-au pus pe gânduri. Curând, inima ni se strângea de emoţie ori de câte ori, la ora opt precis, clopoţelul ne înştiinţa că vom începe o nouă zi de muncă, iar tu lipseai din bancă. Căci, după câteva săptămâni, ştiam că numai o nenorocire te putuse împiedica să fii punctual. Treceam atunci cu febrilitate în revistă toate posibilităţile, iar în mintea noastră se învălmăşeau toate ghinioanele şi scuzele tale:

- Ne-a căzut pendula din perete, tovarăşe profesor, exact peste ceasul de masă, şi s-au stricat amândouă...

Sau:

- O biată bătrânică singură, vecină, e tare bolnavă şi a trebuit să merg la farmacie... Puteam să n-o ajut, tovarăşe profesor?

Sau:

- Era s-o păţesc, tovarăşe profesor. Ştiţi blocul din colţ. Ei bine, mi-a căzut pe picior un ghiveci de la etajul III... Putea să-mi cadă în cap...

Ori:

- Ştiţi ce s-a întâmplat? Chiar în piaţă! A intrat tramvaiul într-o căruţă cu cai!

Emoţia şi îngrijorarea ce ne cuprindeau pe toţi ne-au făcut un timp să nici nu observăm un fapt esenţial: toate, dar absolut toate aceste catastrofe se petreceau exact în aceleaşi zile ale săptămânii şi aproximativ la aceeaşi oră: miercurea şi vinerea, între 8 şi 8 şi jumătate. La 8 şi jumătate fix, ca şi cum un pendul ocult ar fi bătut sfârşitul nenorocirilor tale, te înfăţişai în pragul casei. Era ciudat pendulul magic bătea parcă în vesta tovarăşului profesor. Căci în clipa când închidea catalogul şi, uitându-se la ceas spunea: „Acum să trecem la lecţia nouă”, tu te îndreptai spre bancă. Atunci aşteptam cu sufletul la gură să aflăm ce nouă catastrofă se abătuse peste tine şi te auzeam:

- Pendula... bătrânica... ghiveciul... tramvaiul...

Ei bine, zilele trecute, vineri, parola magică - „Şi acum să trecem la lecţia nouă”-fusese pronunţată, dar tu... nu ai apărut, în clasa înmărmurită a bătut, ca o aripă neagră, neliniştea. Apoi s-a auzit un fâlfâit zbura din inimă în inimă, funestă, Presimţirea: de bună-seamă fusese ceva cu mult mai grav decât pendula... bătrânica... ghiveciul sau tramvaiul. Ca o menghină, îngrijorarea strângea toate inimile, minut după minut, iar acestea se scurgeau printre fracţii şi formule încet întunecate şi negre, parcă de păcură.

A mai trecut o oră, şi tu tot n-ai venit Şi încă una. Nici ora a patra. Trecuse ziua.

- Ceva s-a întâmplat Da, ceva grav de tot... Colegul nostru trebuie ajutat!

La orele 13 fix, o echipă de prim-ajutor a şi ieşit pe poarta şcolii. Avea în mână harta obişnuită a paşilor tăi, cu toate locurile primejdioase însemnate cu creion roşu. În mintea noastră era un singur gând: „Spre sud! Mereu spre sud, spre domiciliul tău, pe firul întârzierilor tale.”

Făcuserăm vreo două sute de paşi însemnaţi pe harta noastră printr-o linie întreruptă, privind cu ochi temători în jur toţi caii, bătrânele şi ghivecele, când ne-am oprit în piaţă, la linia de tramvai. Ne aminteam cu emoţie de câte ori spuseseşi plângător:

- În piaţă, tovarăşe profesor... a deraiat tramvaiul... Ştiţi, a lovit o căruţă.

Ne-am apropiat de un controlor:

- Nu vă supăraţi şi... azi a... deraiat?

- Ce să deraieze?

- Tramvaiul. A deraiat şi azi?

- Cum şi azi? Niciodată...

- Sunteţi sigur?

Omul ne-a privit prea lung, ca să mai insistăm. Am bâiguit doar:

- Ştiţi... colegul nostru... din această cauză..

- Minte!

Am deschis harta şi, în dreptul cerculeţului pe care scrisesem .Accident - tramvai”, am pus un semn de întrebare. Am consultat apoi harta şi, cu o voce ceva mai puţin înfierbântată, am zis într-un glas:

- Mai departe, totuşi. Spre blocul cu ghivece!

În câteva minute ne-am aflat la locul cu pricina, însemnat pe hartă prin alt cerc cu cuvintele: Accident - ghiveci”.

- Spune, ne-am adresat unui băieţaş ce se juca în stradă, a căzut cumva azi vreun ghiveci în capul unui elev?

I-am dat toate semnalmentele. Băieţaşul a dat din umeri mirat.

- N-a căzut, nene.

- Nici miercuri, nici vinerea trecută?

- Nu, n-am auzit E drept trece pe aici adesea, îl cunosc. Câteodată jucăm şotron juma’ de oră... nu mai mult...

Am pus şi aici un semn de întrebare, şi ne-am văzut de drum, spre punctul .Accident - bătrână”. Îndoiala ne rodea inimile, când am intrat în curtea bătrânichii.

- Sunteţi bolnavă? am întrebat-o.

- Da. Sunt De-abia mă ţin pe picioare.

Ne-am privit triumfători. Va să zică asta era! Cinste colegului nostru, care ajută un om bătrân!

- Nu-i aşa că astăzi a fost colegul nostru pe la dumneavoastră?

- Care din ei?

Dam descris în amănunţime.

- A, el nu vine niciodată. L-am rugat de câteva ori. Degeaba.

Pe harta noastră se mai adăugase un semn de întrebare. Cam multe, ce e drept.

„Poate e ceasul totuşi de vină”, ne-am zis fără convingere intrând în curtea casei voastre.

În perete pendula ticăia cu regularitate şi tocmai bătea ora două.

- În acest caz, desigur, i s-a întâmplat ceva mult mai grav, ne-am speriat noi, adăugând un ultim semn de întrebare, exact când ai intrat în odaie.

- Ce e... Ce e cu voi? ne-ai întrebat speriat.

- Dar cu tine?

- Tramvaiul... ghiveciul... bătrânica... Ceasul ticăia mărunt.

- Nu cumva matematica?

- Nu! Adică da... Vouă vă pot spune, dar rămâne între noi. Nu vreau să mă asculte.

- Şi totuşi, astăzi a fost ceva mai grav. Nu ai venit deloc.

- Da. Ceva mai grav. S-a schimbat orarul, nu ştiţi? Acum avem vinerea două ore de matematici!

Am tăcut Apoi am privit harta. Dintr-o dată, harta întârzierilor tale ne-a apărut limpede, pas cu pas. Am tăiat pe rând semnele de întrebare şi am scris în locul lor: Minciună... Neseriozitate... Nepăsare... Chiul.

Am arătat-o apoi celorlalţi colegi din clasă. Unii au fost de părere să-i punem ca titlu „Itinerar de chiulangiu”; alţii socotesc că „Harta lipsei de onoare” ar fi mai potrivit. Noi am scris doar „Harta paşilor tăi”, şi ţi-am trimis-o. Şi dacă o vei studia cu atenţie o jumătate de oră, va fi de ajuns. Suntem convinşi că aceasta va fi ultima ta „întârziere”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …