Scrisoare din Hunedoara, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisoare din Hunedoara, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

 

Omul puse pe masă scrisoarea citită, îşi trecu mâinile tremurânde peste pleoape, apoi luă tocul de scris. Aşternu câteva cuvinte pe foaia albă din faţa sa şi se opri... Şterse îndelung, fără grabă, lentilele ochelarilor - totul părea învelit în abur -, dar îi lăsă deoparte. Omul de la masă ştia că nu sunt ochelarii de vină. Era altceva, care îi urca din inima prea plină.

Primăvara gheţarii fumegă în adâncul peşterilor Munţilor Apuseni. La fel, în faţa scrisorii abia citite, bătrânul învăţător simţea o bucurie nemărginită, răsărită ca un abur, din cele mai calde adâncuri ale inimii, şi care îi zguduia întreaga fiinţă. Şcolarii săi se avântau spre înălţimi, vultureşte... Hei, vrăbiuţele de altădată!...

Şi parcă din foaia din faţa sa se înfiripa, ca pe un ecran, amintirea lui Ursu Steavu dintr-a patra, fostul său elev, cel care scria acum din Hunedoara...

Venise ca învăţător în satul moţesc de ciubărari, împrăştiat cu furca parcă pe dealurile de piatră ale Bihariei. Era în septembrie, un an după război...

În spatele munţilor abia se coceau cireşele. Moţul care îl însoţea la pas, lângă căluţ, era tăcut. În ţară era ruină, secetă, foame... N-avea nimeni nevoie de ciuberele lor. Ar fi rămas, oricum, goale. Vorbise o singură dată, când ajunsese la şcoală. Un fel de colibă din bârne. Atunci, dând jos geamantanul din spinarea căluţului, moţul vorbise fără să-l privească:

- Domnule învăţător, mult n-o să staţi pe aici... Faceţi-mi un bine... O să vă mulţumesc cu ce-oi putea... Am un copil - alţii nu am - în clasa a patra. Ursu îi zice, Steavu Ursu, la noi aşa e: când îţi mai trăieşte un singur prunc, îl botezi din nou Ursu. Să fie în putere... Vă rog ceva, ca tată, domn’ învăţător, să nu-l bateţi... copilu-i slab la carte. Altul nu am... Daţi-i şi lui certificatul - să-l dau la meserie, că e cuminte, să se lumineze viaţa măcar pentru el... Daţi-i certificatul, nu-l siliţi, că nu poate... Oi recunoaşte şi eu, măcar că-s sărac. V-oi aduce afine când s-or coace, şi zmeură. Altceva nu avem... Bună ziua, domnule...

Învăţătorul îşi amintea. Pe băiat l-a cunoscut în aceeaşi zi. Era un copil înalt, cu părul cânepiu şi ochi mari sub pleoapele albăstrii, sperioase ca nişte aripi de turturea...

Îl scosese la tablă.

Copiii ceilalţi vorbiră deodată, serioşi:

- Nu-l scoateţi pe Steavu... A rămas speriat, de când cu bătaia pe care a luat-o de la boier, că i-a pierdut nişte oi.

Băiatul se ridicase în picioare şi zâmbea. Un zâmbet de neuitat, ca un plâns ascuns, ruşinat.

- Poţi să-mi arăţi un caiet Ursule?

Băiatul veni la catedră cu trăistuţa şi învăţătorul scoase un caiet. Era un scris strâns, parcă pornit strâmb din fiecare rând, urcând sau coborând ca o cărare pe marginea unei prăpăstii.

Băiatul vorbi zâmbind, cu zâmbetul ca un plâns:

- Ştiu tot ce-i în carte. Puneţi-mă să povestesc... Scrisul n-am putut să învăţ...

Învăţătorul privea caietele. Undeva, aproape, un ciubărar lovea cu toporul un brad. Când se auzi scrâşnetul copacului doborât, învăţătorului i se păru o voce tristă, sugrumată: Daţi-i certificatul, domnule...

În noaptea aceea învăţătorul n-a dormit. A stat cu caietele băiatului în faţă şi, urmărind literele fără noimă, suferind parcă de ameţeală, încerca să dibuiască rădăcina răului. Îşi dădea seama că mâna copilului aluneca pe hârtie orbeşte, ca într-un zbor de liliac, lovindu-se neaşteptat de toate colţurile... Primele cuvinte se puteau citi. Încolo... literele se duceau la fund sau veneau la suprafaţă ca mâinile unui înecat. Pagina era pentru copil o pădure în care, ca legat la ochi, se izbea de fiece copac... Numai la scris... Încolo mergea drept.

În minte îi reveneau cuvintele sugrumate, ca o rugă:

- Daţi-i certificatul, domnule... Să-şi lumineze viaţa...

„Ce trebuie să fac? Ce trebuie să facă un învăţător comunist?” se întreba, privind cu deznădejde caietele din faţă, ca pentru a străpunge cu privirea o apă tulbure.

„Totul”, îşi răspunse ca pentru sine învăţătorul, când dinspre Fericeaua mijeau zorile.

Îşi amintea de zorile acelei ierni din ’46... Copiii nu veneau la şcoală. Satul se înzăpezise. Ceruse secretarului organizaţiei de bază un cal şi o lampă de gaz. Mergea pe la oameni pe acasă. Trei din patru nu ştiau carte. Iarna, de când lumea, moţii stăteau acasă. Îşi lucrau „marfa”. În iarna aceea aproape în fiecare casă s-a deschis un fel de clasă, a-ntâia. Învăţătorul îşi amintea cuvintele secretarului, zâmbetul lui amar:

- Pe noi, moţii, burghezia ne-a băgat de-a dreptul la universitate. Am învăţat istoria la Ţebea, la Mesteacăn, la Lupeni. Am bătut toate drumurile ţării ca să învăţăm geografia. Am urmat şi geologia, călcând pe munţii noştri cu aur, cu sare, cu argint... Noi, moţii, am făcut şcoli înalte... Numai clasa întâi nu ne-a învăţat nimeni... Vedeţi dumneavoastră luminile acelea ce se rotesc pe Fericeaua? Moroleuci le zice. Le fac oamenii din coajă de cireş şi le dau foc, ca să alunge strigoii, lupii, răul... Strigoii o să-i alungăm noi, comunişti... Şi-atunci n-o să se mai usuce nici oamenii, şi nici cireşii.

- Nu vă mai chinuiţi, domnule. Nu poate... Cât l-a bătut domnu’ dinaintea dumneavoastră! N-a putut el cu răul, nu va putea nici cu binele... spunea Steavu, tatăl copilului.

Se afla la băiat acasă.

Steavu făcea focul cu vreascuri de brad, ca să se lumineze casa. Copilul asuda şi zâmbea vinovat şi trist. Punea mâna pe condei şi îndată, după două-trei cuvinte, scrisul se prăbuşea, ca o avalanşă, pe toată pagina.

- Daţi-i certificatul, domnule...

Învăţătorul nu auzea. Asuda şi el, aplecat asupra băiatului. Aici totul trebuia demontat, totul, apoi montat din nou...

- Deschide, bade, uşa... E cald.

Copilul îl privea cu zâmbetul lui ca un plâns.

Învăţătorul îşi amintea... Orele, zecile, sutele de ore când mâna copilului de 12 ani se mişca ameţită printre puncte, cruciuliţe, reţele, pentru a înfiripa cel mai simplu semn. Pentru ca elevul să scrie literele, învăţătorul repeta de sute de ori un cuvânt, o silabă...

Dar iarna lui ’46 a trecut.. Când primăvara se topeau zăpezile pe Fericeaua şi răsăreau brânduşele şi agliceii, copilul a zâmbit… nestingherit.. I-a arătat primele rânduri scrise corect. După lunile de mers ca de melc zdrobit mâna copilului începuse să aştearnă literele una lângă alta, în şiruri drepte.

Ursu Steavu a terminat clasa a patra printre elevii buni. Apoi s-a dus la Hunedoara... Anii au trecut. Gheţarii au fumegat de multe ori, îmbrăţişaţi de primăvară. Aşa, ca acuma, în această minunată primăvară ce a cuprins întreaga ţară.

Învăţătorul aprinde lumina electrică. În faţă, deschisă, stă ultima scrisoare a prim-topitorului Ursu Steavu...

Vă rog, aşadar, să poftiţi şi dumneavoastră la şedinţa în care se va discuta primirea mea în rândurile partidului. Am cerut acest lucru tovarăşilor din Biroul Organizaţiei de Bază şi au fost de acord. Dumneavoastră mă cunoaşteţi de mic, îmi cunoaşteţi şi familia... Ţin mult să fiţi lângă mine.

Învăţătorul îşi trece uşor mâinile tremurânde peste pleoape. Nu-şi poate opri lacrimile.

- Vulturaşii mei... Zboară, se înalţă!...

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …