Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu (17 august 1963, Cluj) - poetă, prozatoare şi eseistă. Este fiica Aurorei (născută Mitrică), profesoară, şi a scriitorului Domiţian Cesereanu.

Din 1985, când îşi încheie studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii clujene, este profesoară de limba şi literatura română la Năsăud, Bistriţa şi Avrig, apoi, în 1991, devine redactor la revista clujeană „Steaua”. În studenţie a fost redactor la „Echinox”. Debutează publicistic în 1981, cu poezii în „Tribuna”, iar în 1985 participă la volumul colectiv Alfa cu grupajul de poezii Amiaza mare. Colaborează la „Tribuna”, „Echinox”, „Steaua”, „Pro Didactica”, „Pro Europa” etc.

În 1989, Cesereanu publică microromanul Călătorie prin oglinzi, în care realitatea mundană este văzută, precum la Platon, ca o umbră a lumii ideilor, o răsfrângere a esenţelor şi evenimentelor plănuite într-o altă lume, demonică şi paralelă, cele două lumi care se oglindesc perfect fiind intermediate de îngeri căzuţi. Autoarea dezvoltă o angelologie şi o escatologie ce poartă atributele unui horror hollywoodian. Atmosfera tenebroasă a prozei se infuzează şi în cele trei volume de poezie pe care Cesereanu le semnează în răstimp de doi ani: aceeaşi tentaţie a căderii, a răsfrângerii inverse, regresive.

În Zona vie (1993) atmosfera crepusculară, impregnată de vestiri demonice, este aceea a unei evanghelii negre (Linişte de argint), unde Mântuitorul îşi vede şinele nemântuit prin revelaţie şi sacrificiu (Demenţe XXIX), iar tatăl pogoară din cer lângă o mamă „cu tâmple roşii”, ca într-o alegorie alchimică tenebroasă. Numeroase sunt elementele de „iconografie” alchimic-apocaliptică („Luna-şi înfige ghearele în soare”, „soarele de noapte” - soarele negru al lui Maldoror).

Poezia din volumul Grădina deliciilor (1993), parcă mai puţin subiectivizată, a fost văzută de critici ca prelungire a unor filoane expresioniste, suprarealiste sau dadaiste, ca expresie a unor nevroze tipic bacoviene, după un scenariu de film-dezastru. Sursa primă a inspiraţiei pare a fi celebrul tablou al lui Hieronymus Bosch, dar atmosfera de dans macabru e mai degrabă aceea din pânzele belgianului James Ensor.

Stadiul edificării sinelui încremeneşte acum în faza disoluţiei (separatio) din procesul alchimic, Cesereanu propunând un adevărat antimanifest liric al cărui principal temei este tendinţa schizoidă de a cuprinde în propriul trup un univers disolut („zare stearpă”). Poeziile din Cădere deasupra oraşului (1994) se vădesc un ciclu al transformării eului poetic („femeia scrib” - „femeia cruciat”), care acum contemplă timpul sub semnul infailibilităţii morţii şi îl caută pe Dumnezeu în oraşul Cluj, un Ierusalim infernal.

Eseul Călătorie spre centrul Infernului (1998) înregistrează ipostazele literare româneşti ale Gulagului, „termen-efigie” al lagărului, închisorii, exilului sau deportării, pornind de la „modelul” sovietic al amintirilor de detenţie, autorul „prototipal” fiind Alexandr Soljeniţîn. Discursul despre reflectarea românească a Gulagului este construit în partea întâi ca un ansamblu de analize literare (despre proza realistă axată pe teroarea Gulagului, dar şi despre antiutopii, alegorii, parabole, având ca temă „edificarea” omului nou de tip comunist), iar în partea a doua ca o receptare sociologică a memorialiştilor români.

Aici, câteva subcapitole urmăresc istoria Gulagului românesc, analizează o tipologie (o caracterologie, ar fi mai exact) a membrilor aparatului de represiune, schiţează „o încercare de fenomenologie” a torturii (reeducarea de la Piteşti, descrisă în mecanismele cele mai obscure, cu fineţe extremă) şi revelează componentele comportamentale şi de mentalitate ale rezistenţei înăuntrul şi în afara Gulagului.

Rezultatul este, până la urmă, o sinteză a eticii detenţiei, chiar dacă esteticul nu este eludat. Sunt, astfel, cercetate sub toate aspectele paginile unor cărţi care oricând pot rezista unui examen literar critic - Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid, Evadare tăcută de Lena Constante, Gherla de Paul Goma, Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrandt, dar şi alte mărturii, de la Constantin Noica la Aurel State, Belu Zilber sau Marcel Petrişor. Intenţia autoarei fiind aceea de a evita ficţionalul şi literaturizarea faptelor, demersul este în bună măsură al istoricului, ajutat de critică, sociologie, antropologie şi, nu rareori, de psihologie.

Opera literară

  • Călătorie prin oglinzi, Cluj Napoca, 1989;
  • Zona vie, Cluj Napoca, 1993;
  • Grădina deliciilor, prefaţă de Adrian Popescu, Cluj Napoca, 1993;
  • Cădere deasupra oraşului, Sibiu, 1994;
  • Purgatoriile, Bucureşti, 1994;
  • Schizoid Ocean, traducere de Claudia Litvinchievici, Binghamton - New York - Cluj Napoca, 1997; ediţia (Oceanul schizoidian), Timişoara, 1998;
  • Călătorie spre centrul Infernului. Gulagul în conştiinţa românească, Bucureşti, 1998;
  • Femeia cruciat, Piteşti, 1999;
  • Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Iaşi, 2001;
  • Veneţia cu vene violete, Cluj Napoca, 2001;
  • Tricephalos, Cluj Napoca, 2002;
  • Imaginarul violent al românilor, Bucureşti, 2003.

Antologii

  • Deliruri şi delire. O antologie a poeziei onirice româneşti, prefaţa editorului, Piteşti, 2000.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …