Romulus Dianu

Romulus Dianu (pseudonim literar al lui Romulus Dima) (22 martie 1905, Bucureşti - 25 august 1975, Bucureşti) - prozator, publicist şi critic muzical. Salariat al Căilor Ferate Române, poate şef de gară, Gheorghe Dima, tatăl viitorului scriitor, peregrinează cu soţia sa, Virginia (născută Maiorescu), şi cei şapte copii prin numeroase localităţi din ţară. Astfel, unicul lor fiu urmează şcoala primară şi gimnaziul la Murfatlar, Buhuşi, Dărmăneşti şi Bârlad, unde familia se refugiase în 1917. Aici, în casa unchiului său, poetul George Tutoveanu, adolescentul îi cunoaşte pe Alexandru Vlahuţă, Vasile Voiculescu, I.M. Raşcu etc.

După război, Gheorghe Dima îşi părăseşte familia, care se întoarce la Bucureşti. Cu ajutorul unchiului poet, Dianu intră la Colegiul „Sf. Sava”, pe care-l va absolvi în 1924. În revista elevilor, „Ramuri fragede”, debutează cu o poezie, pe când era în clasa a VII-a. Înscris la Facultatea de Litere, publică frecvent în „Rampa”, versuri şi notiţe, iscălite, din resentiment faţă de tată, cu pseudonimul la care nu va mai renunţa. Devenind apoi redactor al gazetei, ia numeroase interviuri personalităţilor lumii literare şi artistice.

Concomitent, colaborează şi la „Adevărul literar şi artistic”, „Cotidianul” (Brăila), „Ţara de Jos”, „Cetatea literară”, „Contimporanul”, „Universul literar” şi „Bilete de papagal”. În redacţia acestora se împrieteneşte cu Sergiu Dan, cu care scrie Viaţa minunată a lui Anton Pann (1929; a doua ediţie, din 1934, se intitulează Nastratin şi timpul său). La sfatul lui N. Titulescu, Dianu intră, după un scurt stagiu la periodicele politice „Dreptatea” şi „Vlăsia”, în redacţia ziarului „Curentul”, în care, cu timpul, va ocupa un loc important. Semnează acum cronici literare, teatrale şi muzicale, recenzii, tablete şi articole social-politice.

Prin apariţia romanelor Adorata (1930), Nopţi la Ada-Kaleh (1932) şi a cărţii Târgul de fete (1933), se consacră şi ca scriitor. În deceniul al patrulea, mai colaborează sporadic la „Săptămâna CFR”, „Viaţa literară”, „Vremea”, „Azi”, „Familia” etc. În acestea îi apar nuvele şi fragmente din noi romane (Regele Andrei Iacobi, Prinţesa migrenelor, Sonata la Abelone), rămase însă nedefinitivate. Poziţia câştigată la „Curentul” îi va aduce un post în structura guvernului antonescian şi decorarea cu Ordinul „Coroana României”.

După 1944 este epurat din presă, exclus din Societatea Scriitorilor Români şi deferit justiţiei cu al doilea „lot de criminali de război”. Deşi nu poate fi acuzat decât de „instigare la agresiune contra URSS”, este condamnat la douăzeci de ani temniţă grea, executându-şi pedeapsa într-o mină de plumb, la Poarta Albă şi la Gherla. După eliberare, în 1956, îşi câştigă existenţa cu dificultate, ca salahor, geamgiu, vânzător de cărţi ambulant ori dând meditaţii.

Din 1962, gazeta „Glasul patriei”, destinată românilor de peste hotare, şi-l face colaborator, dar reintrarea în viaţa literară se produce propriu-zis după 1968, când izbuteşte să publice mici studii, articole şi proze scurte în „România literară”, „Luceafărul”, „Ramuri” şi „Viaţa românească”.

De sub tipar îi ies o nouă ediţie a Nopţilor la Ada-Kaleh (1970), culegerea de nuvele şi schiţe Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri (1971) şi Fauna bufonă. Pseudozoologicon (I-II, 1972-1975). I-au fost puse în scenă şi piesele Azi şi Trenul de Adjud. Predase editurilor şi o plachetă de versuri, Carmen miserabile, care s-a pierdut, o nouă versiune din Adorata (tipărită postum, în 1984) şi romanul Esthera, apărut tot postum, sub titlul Fata de la Suza (1982). După 1989, revistele „Argeş” şi „Calende” i-au dat la iveală câteva nuvele şi pagini memorialistice, iar romanele i-au fost reeditate.

Ca publicist, Dianu s-a ocupat intens de literatură. Dar, deşi poseda o cultură bogată, extinsă de la clasicismul greco-latin până la avangardă, precum şi capacitate analitică, nu a ajuns un critic veritabil, cu autoritate. Cedând jurnalismului, el face cronică onorabilă, mărginindu-se la a-şi informa publicul, cu minime judecăţi de valoare, nu o dată de complezenţă.

Prestigiul său se datorează îndeosebi interviurilor luate unor personalităţi, precum şi interesului constant pentru aspectele sociale ale profesiei de scriitor. Influenţat, poate, de ideile lui Camil Petrescu, al cărui cerc l-a frecventat, el propunea în 1926 un Bloc al scriitorilor tineri, iar în 1933 lansa iniţiativa unei Asociaţii a Scriitorilor Independenţi, iniţiativă care, după un succes de moment, fiind îmbrăţişată mai ales în Transilvania, eşuează. Servituţile gazetăriei îşi pun amprenta şi asupra creaţiei lui literare. Neîndoielnic, ca poet, nu era lipsit de talent.

Versurile publicate între 1924 şi 1927 sunt în nota producţiei colegilor de generaţie, ce-şi căutau drumul propriu, dar tânărul le părăseşte, fascinat de promisiunile romanului. Întâia încercare în acest domeniu, făcută în colaborare cu Sergiu Dan, este o biografie romanţată. Pentru aceasta, autorii s-au documentat serios, dar, cu toate că Viaţa minunată a lui Anton Pann (1929) a fost lăudată la apariţie, ea nu izbuteşte să resusciteze cu adevărat eroul şi timpul său. Fraza este fluentă, arhaismele sunt relativ puţine, iar umorul compensează întrucâtva schematismul naraţiunii. O formulă mai potrivită firii sale găseşte scriitorul în primul său roman.

Adorata (1984) împleteşte relatarea la persoana întâi, autobiografică (scriitorul Octav Daniel e un alter ego al autorului), cu dosarul de existenţe. În jurul celor trei graţii de la Pădureni (Victoria, Tereza şi Marcela), reprezentând trei tipuri ale eternului feminin, gravitează o suită de personaje masculine, cu o personalitate bine conturată, şarjată oarecum în cazul unora (Gaby de Severin şi Ernest Corodeanu). Pregnante, personajele trăiesc în paginile romanului, care, cu o construcţie mai riguroasă, cu un final în logica naraţiunii, iar nu expediat (şi din cauza apropierii periculoase de schema epicului de senzaţie), s-ar fi putut număra printre realizările cele mai bune ale deceniului al treilea.

Târziu, după 1960, Dianu l-a „restaurat”, îmbogăţind substanţa epică, inserând multe comentarii de moralist, unele în sensul ideologiei regimului la putere. Într-un fel, Nopţi la Ada-Kaleh (1932) reprezintă un volet complementar al Adoratei. Nevoia cvasimaladivă a Victoriei de a fi iubită cu pasiune găseşte acum o soluţie aparent facilă - cea a „amantului imaginar”, practicată de mondena soţie a doctorului Colibaşu. Şi Cristina Cojocea o intuieşte, dar cu o imaginaţie mai săracă, dorind mai mult să incite iubirea soţului prin gelozie, ea va sfârşi prin a se sinucide. Cele două destine intră într-o acţiune cu multe fire laterale, desfăşurată în cadrul exotic al insulei din mijlocul Dunării, populată cu fiinţe primitive (turcoaica Yllen ori contrabandistul Melinte). Şi alte personaje episodice (Lina Soroceanu) sunt reuşite, însă deficienţele din Adorata îşi fac simţită mai mult prezenţa.

Târgul de fete (1933) conţine un reportaj-eseu (era subintitulat „simplă călătorie mintală”), o nuvelă ce nu iese din mediocritate (Moartea lui Decebal) şi „un jurnal de arme” destul de banal. Excelente sunt însă paginile din Regele Andrei Iacobi, roman autobiografic rămas neterminat. Un fragment din acesta, intitulat Ana Iacobi, este inclus şi în volumul Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri (1971). Probabil, şi alte bucăţi de aici datează dinainte de 1945. Cele noi (Sofora de pe Strei, Pădurea omenească etc.) nu relevă o compoziţie echilibrată, anumite părţi (dialogurile, digresiunile) etalează o vervă impresionantă, muiată în satiră uneori, alteori cu infiltraţii lirice.

Potrivit mărturisirilor lui Dianu, şi Fauna bufonă (I-II, 1972-1975) a fost scrisă într-o primă formă în 1942, fiind remaniată în 1957 şi din nou, atent corectată. Subintitulată Pseudozoologicon, cartea este o enciclopedie a curiozităţilor din lumea animalelor, dar şi o suită de „moralităţi”, a căror adresă ultimă este umanitatea. Constrânse la o concizie maximă, „medalioanele” animaliere beneficiază de un limbaj sugestiv, colorat, şi de o ironie bine disimulată, dar nu mai puţin tăioasă.

Ultima carte a lui Dianu, Esthera (1995), e un roman cu o scriitură modernă, polifonică: naraţiunea istorică, inspirată din Biblie, dar şi din documente istorice, care sunt completate de o imaginaţie productivă, se împleteşte cu subtile comentarii asupra puterii, asupra comportamentelor umane ori cu meditaţii alternând gravitatea cu umorul.

Autorul vizează evident realităţile contemporane, sugerând posibilitatea ca Babilonurile noi să fie îmblânzite, făcute mai puţin nocive de către robii lor, pe cale paşnică. Interpretarea episodului veterotestamentar în acest sens conduce însă acţiunea în domeniul neverosimilului. Multe reflecţii, de asemenea, împrumută, desigur pentru a capta bunăvoinţa cenzurii, viziuni simpliste ale doctrinei materialismului istoric. Esthera rămâne astfel mai mult o încercare meritorie de a renova romanul istoric.

Opera literară

  • Adorata, Bucureşti, 1930; ediţia Craiova, 1984; ediţia Bucureşti, 1992;
  • Nopţi la Ada-Kaleh, Bucureşti, 1932; ediţia Bucureşti, 1970; ediţia Bucureşti, 1990;
  • Târgul de fete, Bucureşti, 1933;
  • Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri, Bucureşti, 1971;
  • Fauna bufonă. Pseudozoologicon, I-II, Bucureşti, 1972-1975;
  • Fata de la Suza, Bucureşti, 1982; ediţia (Esthera), ediţie îngrijită de Corneliu Popescu, postfaţă de Paul Dugneanu, Bucureşti, 1995.

Muzicologie

  • Cu dl. George Enescu despre el şi despre alţii, în „Rampa” nr. 3.148, Bucureşti, 23 iulie 1928;
  • Cu dl. Sabin V. Drăgoi despre el şi despre alţii, în „Rampa”, Bucureşti, 29 iulie 1929;
  • Viaţa minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), Bucureşti, 1929; ediţia II (Nastratin şi timpul său), Bucureşti, 1934.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …