Romulus Diaconescu

Romulus Diaconescu (2 octombrie 1942, Bălăneşti, judeţul Gorj - 28 februarie 2003, Craiova) - prozator şi cronicar dramatic. Este fiul Leonorei (născută Pătrăşcoiu) şi al lui Sebastian Diaconescu, funcţionar.

A urmat şcoala elementară în Bălăneşti, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1956-1960) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1960-1965). A devenit doctor în teatrologie cu teza Condiţia umană în dramaturgia postbelică (2002). Redactor şi şef de secţie la ziarul „Înainte” din Craiova (1966-1974), redactor şi redactor-şef adjunct la „Ramuri” (1974-2003).

Din 2002 este cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” şi profesor la Facultatea de Filologie, secţia teatru, din Craiova. A debutat publicistic în „Viaţa studenţească” în 1963 şi editorial în 1976, cu volumul de reportaje Timpul din ziduri. A colaborat la „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Suplimentul literar al «Scânteii tineretului»”, „Teatrul”, „Vatra”, „Convorbiri literare” şi „Spirit românesc”.

Rezultat al unor călătorii în ţară şi în străinătate, reportajele reunite sub titlul Timpul din ziduri se remarcă prin observaţiile la faţa locului, completate cu o amănunţită documentare. Spaţii teatrale (1979) anunţă un veritabil cronicar dramatic, consacrat prin următoarele volume. Sunt analizate, în acest volum, dramaturgia lui Paul Anghel, Marin Sorescu, precum şi „câţiva teatrologi”: Valeriu Râpeanu, Valentin Silvestru, I. Zamfirescu, N. Barbu, I. Cocora, Al. Olaru etc.

Diaconescu face şi cronici de spectacole, în care pune accent, pe lângă textul dramatic, pe spectacol, realizare scenică şi interpretare. Volumul Dramaturgi români contemporani (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor) are în vedere „teatrul ca mişcare literară”, autorul considerând că piesa de teatru trebuie să fie viabilă şi în afara scenei.

Dramaturgii români sunt grupaţi şi comentaţi sub diverse formule: O epocă de tranziţie (Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Tudor Popescu), O viziune a destinului (Horia Lovinescu, Marin Sorescu, D.R. Popescu), De la radiografia cotidianului la tensiunea etică (I.D. Sârbu, Dumitru Solomon, Mircea Radu Iacoban, Paul Everac), Între document şi ficţiune istorică (Mihnea Gheorghiu, Paul Anghel, Valeriu Anania, Dan Tărchilă, Mircea Bradu) şi Feţele eseului dramatic (Gellu Naum, Ecaterina Oproiu, Vasile Rebreanu, Iosif Naghiu, Theodor Mănescu, Radu F. Alexandru, Ion Coja etc.).

Într-o epocă de dezbateri literare intense, când valorile sunt contestate cu sau fără argumente estetice, Diaconescu publică volumul Condiţia umană în dramaturgia postbelică (2002), o dezvoltare a tezei sale de doctorat şi, în acelaşi timp, încoronare a activităţii de cronicar dramatic. Este analizată aici, cu pertinenţă şi obiectivitate, dramaturgia lui Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D.R. Popescu.

În viziunea comentatorului, Horia Lovinescu se situează între realism şi construcţia de idei, la Teodor Mazilu este sesizată satira ca meditaţie, la Marin Sorescu sunt recunoscute „setea spiritului de cunoaştere” şi folosirea istoriei ca pretext şi parabolă, D.R. Popescu este interpretat ca reevaluator al adevărurilor morale, de la metafizica spaţiului închis la vibraţia morală a istoriei.

Volumul Trebuia să se nască Brăncuşi (1981) reuneşte eseuri despre arta şi personalitatea sculptorului, în care Diaconescu apelează la documente şi argumente istorice, etnofolclorice, de istoria artei româneşti şi universale.

Romanul Migraţii fără sezon (1984), cu note autobibliografice, pune în dezbatere, prin destinul unui tânăr absolvent de filologie repartizat în provincie, problema generaţiei de intelectuali din perioada postbelică. Şi un alt roman, Neuitatele amurguri (1988), radiografiază realitatea socială trăită de autor, în timp ce De veghe pentru învingători (I-II, 1987-1989), construit prin alternanţa unor secvenţe temporale situate în trecut şi în prezent, restituie dramatismul anilor primei conflagraţii mondiale.

Opera literară

  • Timpul din ziduri, Craiova, 1976;
  • Spaţii teatrale, Craiova, 1979;
  • Trebuia să se nască Brâncuşi, Bucureşti, 1981;
  • Dramaturgi români contemporani, Craiova, 1983;
  • Migraţii fără sezon, Bucureşti, 1984;
  • De veghe pentru învingători, I-II, Bucureşti, 1987-1989;
  • Neuitatele amurguri, Craiova, 1988;
  • O lume a dialogului, Bucureşti, 1998;
  • Condiţia umană în dramaturgia postbelică, Craiova, 2002.

Antologii

  • Cartea „Ramurilor”, Bucureşti, 1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …