Romantismul şi realismul la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea

Romantism şi realism. Literatura

Arta şi literatura epocii moderne au stat sub semnul a două curente: romantismul şi realismul. Romantismul s-a născut la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Anglia şi în Germania şi a dominat cultura europeană în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Apărut ca reacţie împotriva tradiţiei clasice guvernate de reguli stricte, romantismul afirma libertatea artistului şi a creaţiei, interesul pentru epoci şi spaţii istorice noi, altele decât Antichitatea greco-romană. O atracţie deosebită a exercitat-o în epocă lumea orientală prin pitorescul şi orizontul său cultural guvernat de alte valori.

Sensibil la marile probleme ale epocii, curentul romantic a dat glas aspiraţiilor naţionale ale popoarelor europene, pregătind şi susţinând lupta de eliberare naţională. Genurile literare cultivate cu precădere de reprezentanţii săi au fost poezia şi teatrul, iar temele predilecte au fost natura, marile personalităţi ale istoriei şi justiţia socială. Literatura romantică a atins culmile în operele câtorva poeţi şi prozatori precum George Gordon Byron, Alexandr Sergheevici Puşkin, Petofi Sandor, Victor Hugo şi Walter Scott.

Neîmplinirile revoluţiei de la 1848 au diminuat întrucâtva elanul romantic, impunând treptat un alt curent, realismul. Sub influenţa spiritului ştiinţific dominant în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adepţii realismului au căutat să descrie veridic şi în amănunt medii sociale şi tipuri umane diverse. Caracteristică realismului este cultivarea poeziei şi în special a romanului care prezintă lumea în toată complexitatea ei. Scrierile realiste au denunţat mizeria şi injustiţia socială.

Vaste fresce ale societăţii din acea epocă sunt ciclul Comedia umană a lui Honore de Balzac, romanele lui Charles Dickens şi ale lui Lev Nikolaevici Tolstoi, teatrul lui Anton Pavlovici Cehov şi al lui Henrik Ibsen. Spre sfârşitul secolului s-au afirmat noi curente: naturalismul, reprezentat ilustru de Emile Zola, sau simbolismul, care s-au bucurat însă de o mai mică audienţă în rândurile publicului.

Pictura şi sculptura

Pictura a evoluat de la rigoarea clasică, de la conformitatea cu regulile stricte impuse de academism, spre o mai mare libertate în alegerea şi în tratarea temelor. Pictorii romantici au pus astfel accent pe sensibilitate şi imaginaţie, realizând cu predilecţie scene de luptă sau tablouri cu subiect istoric. Reprezentative în acest sens sunt realizările pictorilor Eugene Delacroix, William Turner, Francisco de Goya etc.

Pictori realişti, Gustave Courbet, Ilia Repin, sau membri ai unor şcoli de pictură precum cea de la Barbizon, printre care Theodore Rousseau, descoperă acum peisajul, scenele de viaţă obişnuite, reprezentând personajele în ipostaze uneori scandaloase pentru gustul epocii. Cel mai celebru reprezentant al sculpturii realiste a fost Auguste Rodin, a cărui capodoperă, Gânditorul, a căpătat valoare de simbol.

Muzica

În arta muzicală, care a purtat la rândul său amprenta marilor curente artistice ale epocii, romantismul a fost reprezentat de compozitori precum Robert Schumann, Franz Schubert sau Frederich Chopin. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea opera s-a impus şi a dominat creaţia muzicală. Deşi au fost puţin înţelese de contemporani, cele mai reprezentative creaţii ale genului sunt Tristan şi Isolda de Richard Wagner, Faust de Charles Gounod, Carmen de Georges Bizet sau Othello de Giuseppe Verdi.

Cultura şi publicul

Datorită instrucţiei sporite şi proliferării presei, cărţii populare şi a sălilor de expoziţii, interesul pentru literatură şi artă a sporit. Romanele celebre publicate în ziare sub formă de foiletoane şi apariţia cărţii de mare tiraj (mai ieftină şi astfel mai accesibilă) au stimulat interesul pentru literatură, favorizând familiarizarea mai multor oameni cu acest domeniu. În consecinţă, scriitorii au renunţat la publicul format exclusiv dintr-un cerc restrâns de iniţiaţi şi s-au adresat unei categorii tot mai largi de cititori.

Autonomizarea producţiei artistice susţinute, între altele, prin crearea unor instituţii specializate precum saloanele expoziţionale sau Academia de Arte Frumoase a favorizat deschiderea artei către publicul larg. Graţie marilor ziare populare şi primelor manifestări sportive - cursele de ciclism, meciurile de box şi de fotbal -, spectacolelor de varieteu şi de cinema, spre sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut cultura de masă. Astfel a început o epocă nouă, în care publicul acordă atenţie timpului liber şi noilor experienţe culturale.

Romantismul:

  • cultivă imaginaţia şi sensibilitatea;
  • priveşte trecutul cu nostalgie;
  • introduce descrierea naturii în literatură;
  • manifestă interes pentru folclor;
  • introduce personaje din toate mediile sociale;
  • prezintă eroi excepţionali în împrejurări excepţionale;
  • promovează o libertate totală a creaţiei;
  • contribuie la îmbogăţirea limbii literare.

Realismul:

  • urmăreşte reprezentarea cât mai fidelă a realităţii;
  • cultivă atitudinea detaşată a scriitorului;
  • prezintă personaje tipice în împrejurări tipice;
  • are o atitudine critică faţă de societate;
  • cultivă un stil sobru, lipsit de afectare.

Romantismul şi realismul în România

Romantismul şi realismul au fost bine reprezentate şi în cultura modernă română. Romantismul manifestat în literatură a cunoscut trei etape distincte. Prima etapă, a preromantismului sau a romantismului vizionar şi patriotic, a avut ca principali reprezentanţi pe Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo etc.

A urmat etapa romantismului eminescian, cea mai puternică afirmare românească a acestui curent. Romantismul posteminescian poate fi identificat în simbolismul promovat de Alexandru Macedonski şi sămănătorismul reprezentat de Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. În artele plastice principalii exponenţi au fost Constantin Daniel Rosenthal şi Theodor Aman.

Coexistând cu romantismul, realismul românesc s-a impus definitiv prin creaţia lui Ioan Slavici şi a lui I.L. Caragiale. În timp, acest curent s-a diversificat, având ca principali reprezentanţi în perioada interbelică pe Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Cezar Petrescu. Opere plastice cu trăsături manifest realiste au fost realizate de Nicolae Grigorescu într-o primă fază a creaţiei sale, Ştefan Luchian, Octavian Băncilă şi Nicolae Tonitza.