România la începutul secolului al XX-lea

Situaţia economică

Începutul secolului al XX-lea găsea România în plin proces de dezvoltare. Creşterea însemnată a industriei, accentuarea dezvoltării capitaliste a agriculturii, dezvoltarea mijloacelor de transport, extinderea comerţului intern şi extern şi, ca un corolar al acestora, crearea unor noi instituţii corespunzătoare unei asemenea evoluţii, atestă consolidarea statului modern român.

Dezvoltarea progresivă a industriei capitaliste

Măsurile cu caracter protecţionist adoptate în perioada anterioară justificaseră din plin raţiunea pentru care fuseseră elaborate. Ancheta industrială din 1901-1902 înregistrează faţă de perioada anterioară, un însemnat salt în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială. În anul 1904 a fost elaborat un nou tarif vamal, care, după intrarea sa în vigoare doi ani mai târziu, a creat noi avantaje industriei capitaliste în plină dezvoltare, în ciuda crizelor economice izbucnite la intervale aproape regulate în anii premergători declanşării primului război mondial.

Tariful vamal din 1904-1906 a fost urmat la numai câţiva ani, în 1912, de o nouă lege pentru încurajarea industriei, care avea în vedere atât marea industrie capitalistă cât şi atelierele meşteşugăreşti cu minimum 4 lucrători sau ucenici. Noua lege făcea unele deosebiri între întreprinderile care foloseau materie primă indigenă sau străină, acordând celor dintâi, atât sub raportul mijloacelor de transport şi impozitelor cât şi sub acela al duratei avantajelor, mai multe înlesniri.

 

Ca urmare a măsurilor cu caracter protecţionist adoptate, numărul întreprinderilor industriei prelucrătoare a crescut, în aproximativ 10 ani, de la 625 la 847. Concomitent au crescut forţa motrice folosită în industrie şi numărul muncitorilor. Cea mai importantă ramură a industriei a continuat să fie, şi în această perioadă, industria alimentară. O dezvoltare rapidă a cunoscut însă industria petroliferă şi, legată de aceasta, industria chimică. Extracţia de petrol a crescut de la circa 250.000 tone, în 1900, la peste 1.800.000 tone, în 1914. În anul 1913, România producea circa 3,20% din producţia mondială de petrol. Bogăţia zăcămintelor de petrol ale ţării a constituit o permanentă atracţie pentru capitalul străin, marile monopoluri capitaliste internaţionale începând să-şi dispute tot mai multe întâietatea.

Dacă până în 1900 preponderenţa în industria petroliferă o avea capitalul englez, după această dată pe primul plan se situează finanţa germană. Lupta dintre marile uniuni monopoliste internaţionale devine din ce în ce mai acerbă, accentuându-se mai ales după apariţia celui de-al treilea concurent de seamă, capitalul american. În preajma primului război mondial, peste 80% din capitalul investit în industrie aparţinea capitaliştilor străini. Un loc important în industria României era deţinut în continuare de industria forestieră, care, datorită bogăţiei de materie primă, a cunoscut şi în această perioadă o dezvoltare apreciabilă. În comparaţie cu ramurile analizate mai sus, celelalte sectoare ale industriei cunosc o dezvoltare mai lentă, ceea ce a făcut ca România să rămână mai departe tributară pieţei externe. În această situaţie se găseau industriile: textilă, mecano-metalurgică etc.

Situaţia agriculturii

Transformările suferite în economia românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului nostru şi-au pus amprenta şi asupra dezvoltării agriculturii. Spre deosebire de sectorul industrial, unde, cu toate greutăţile existente, procesul evoluţiei capitaliste era tot mai accentuat, dezvoltarea capitalismului în agricultură cunoştea un ritm mai lent şi avea loc în condiţiile menţinerii unor importante vestigii feudale.

Coexistenţa celor două aspecte ale dezvoltării agriculturii noastre făcea ca exploatarea ţărănimii să se adâncească, în ciuda unor măsuri privind trecerea în proprietatea ţărănească a unor suprafeţe de pământ sau reglementarea raporturilor de muncă în lumea satelor, pe care clasele dominante, sub presiunea crescândă a maselor, fuseseră obligate să le adopte.

Privită sub raportul repartiţiei proprietăţii funciare, agricultura românească, la începutul secolului al XX-lea, se caracteriza prin preponderenţa marii proprietăţi moşiereşti. Astfel, în 1905, un număr de aproximativ 4.170 de moşieri, cu peste 100 ha, deţineau peste 3.810.000 ha teren arabil (57,4% din suprafaţa agro-silvică a ţării), în timp ce aproape 921.000 proprietăţi ţărăneşti până la 10 ha nu aveau decât aproximativ 3.153.000 ha (34,2%), restul terenului aparţinând elementelor înstărite din lumea satelor, cu proprietăţi între 10 şi 50 ha.

Dintre ţăranii cu proprietăţi sub 10 ha, doar 176.375 deţineau de la 5 la 10 ha, majoritatea posedând suprafeţe până la 5 ha. La aceasta trebuie adăugat că alţi aproximativ 300.000 capi de familie erau lipsiţi complet de pământ. Agricultura continua să constituie la începutul secolului al XX-lea ramura principală a economiei României, ocupând peste 80% din populaţie. În acelaşi timp, producţia de cereale furniza peste 2/3 din venitul social şi reprezenta 83% din valoarea totală a exportului românesc.

În condiţiile dezvoltării crescânde a producţiei de mărfuri, a extinderii comerţului intern şi extern de cereale, iar sub raport social a diferenţierii continue a ţărănimii, munca salariată începe să ocupe un loc din ce în ce mai important în economia agrară. Aceasta se reflectă şi în sporirea inventarului agricol deţinut de moşieri, care, de exemplu, în 1905 dispuneau de aproape 45.000 pluguri şi tot atâtea grape, de 45 pluguri cu vapori, de peste 11.500 semănători, peste 7.500 maşini de secerat etc. Cu toate acestea, moşierii şi arendaşii nu deţineau decât o mică parte din inventarul necesar agriculturii. Ca şi în perioada anterioară, în agricultura României existau la începutul secolului toate formele de arendă.

O caracteristică a anilor de început ai secolului al XX-lea o constituie creşterea vertiginoasă a marii arendaşii, care, în condiţiile din România, împletea sistemul de exploatare capitalistă cu cel feudal. Pentru a putea obţine, pe de o parte, condiţii mai avantajoase de arendare şi, pe de altă parte, pentru a constrânge pe ţărani să accepte condiţiile propuse de ei, marii arendaşi se asociau, constituind veritabile trusturi (de exemplu, trustul Fischer, care în 1904 deţinea o suprafaţă de aproape 237.000 ha în 10 judeţe).

În condiţiile concentrării pământului cultivabil în mâinile unui număr restrâns de moşieri şi arendaşi, a creşterii producţiei de mărfuri agricole şi a ruinării maselor rurale, ţărănimea a trecut la forme deschise ide luptă, pe primul plan situându-se marea răscoală din primăvara anului 1907, cea mai impresionantă ridicare a ţărănimii împotriva nedreptăţilor sociale, pe care a cunoscut-o istoria modernă a României.

Sistemul bancar

Procesul formării sistemului bancar capitalist, început în România mai ales după crearea Băncii Naţionale, a continuat şi după anul 1900. Între 1900-1914 au luat fiinţă circa 170 societăţi bancare, cu un capital de peste 127.000.000 lei. Cele mai importante bănci înfiinţate după 1900 sunt: Banca de scont (cu un capital mixt româno-austriac, ponderea celui dintâi fiind foarte mică), Banca Comercială Română (cu un capital româno-franco-belgian), Banca Românească, cu capital românesc, şi Banca Franco-Română (cu capital româno-francez). Cu toate că sistemul bancar şi de credit din România cunoscuse o dezvoltare apreciabilă până în preajma primului război mondial, totuşi prin poziţiile puternice deţinute pe plan mondial, marea finanţa capitalistă continua să dea puternice lovituri acestuia, cu intenţia vădită de a-l subordona.

Transporturile şi căile de comunicaţii

Cerinţele tot mai mari ale economiei, extinderea schimburilor interne şi externe, într-un cuvânt necesităţile ce decurgeau din dezvoltarea continuă a statului modern român, au determinat o creştere simţitoare a mijloacelor de transport. Principala atenţie a fost acordată în continuare căilor ferate, care depăşesc lungimea de 3.500 km. A crescut de asemenea reţeaua de şosele: în preajma primului război mondial, lungimea drumurilor pietruite depăşise 27.000 km. În această perioadă a început construirea conductei de petrol Câmpina-Ploieşti-Constanţa, impusă de necesităţile crescânde ale comerţului cu produse petrolifere.

Pe măsura lărgirii comerţului extern a crescut şi numărul vaselor fluviale şi maritime. În anii premergători primului război mondial s-au efectuat şi primele construcţii de avioane, care situează oamenii de ştiinţă români în primele rânduri ale constructorilor europeni: în 1906, Traian Vuia a construit în Franţa primul avion din lume, care a decolat cu mijloace proprii de bord, în 1910; Henri Coandă a făcut, tot în Franţa, primul zbor cu un avion cu reacţie, iar în acelaşi an, Aurel Vlaicu a realizat primul avion în România.

Analiza structurii economice a României în prima decadă şi jumătate a secolului al XX-lea arată că România se afla în faza maturizării capitalismului. Procesul de concentrare şi centralizare a capitalului era departe de a juca un rol precumpănitor în viaţa economică şi politică a ţării, capitalul financiar se afla în formă incipientă, iar în sistemul bancar şi de credit exista tendinţa de acaparare de către marea finanţa internaţională. În aceste condiţii, România nu numai că nu participa la împărţirea pieţei mondiale, dar se afla ea însăşi în sfera de influenţă a marilor puteri imperialiste, făcea obiectul acestei împărţiri. Monopolurile străine îşi disputau locul pe piaţa românească, iar o parte însemnată a teritoriului ţării se afla încă sub ocupaţia străină.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …