Regimul stalinist

Stalinismul economic sau „a doua revoluţie bolşevică” (1928-1941)

După moartea lui V.I. Lenin, survenită în 1924, s-au înfruntat doi oameni şi două concepţii. Lev Troţki susţinea ideea „revoluţiei mondiale” argumentând că URSS, care era înapoiată din punct de vedere economic, nu trebuia să devină o ţară izolată. Celălalt pretendent la succesiunea lui Lenin, Iosif Stalin, considerând că regimul comunist ar fi fost atras într-un război periculos prin adoptarea strategiei troţkiste, susţinea ideea „socialismului într-o singură ţară”. În lupta pentru putere, Troţki a fost înfrânt, apoi demis din toate funcţiile în 1927, exilat în 1929 şi asasinat de agenţii lui Stalin în 1940.

Prudent în politica externă, Stalin a imprimat o linie extrem de dură în politica internă. Din 1928 URSS s-a angajat în construirea socialismului într-o singură ţară. NEP-ul a fost abandonat, iar industria ţării a fost implicată într-o experienţă originală: planificarea. Un organ central, Gosplanul, prevedea obiectivele obligatorii de atins în toate domeniile economice. Între 1928 şi 1941 s-au succedat trei planuri cincinale. O parte enormă din venitul naţional, circa 70%, era alocată în special industriei grele şi celei constructoare de maşini.

Muncitorii erau fie pedepsiţi, fie stimulaţi prin propagandă să producă mai mult. Depăşirea normelor de lucru, obiectivul întrecerilor dintre lucrători, a fost numită stahanovism, de la numele unui miner ucrainean care, în ziua de 31 august 1935, ar fi extras de 14 ori mai mult cărbune decât tovarăşii săi. Ulterior, s-a dovedit că „producţia” lui Stahanov a fost un fals.

Preţul industrializării forţate a fost plătit de ţărănime. În 1929 colectivizarea pământurilor a devenit obligatorie. Ţăranii au fost grupaţi în colhozuri (cooperative agricole) şi sovhozuri (ferme de stat) cărora au fost obligaţi să le cedeze pământurile. Crearea marilor exploatări mecanizate trebuia să elibereze forţa de muncă din agricultură pentru a fi apoi redistribuită în industrie. Statul percepea de la ţărani cote fixe obligatorii, veritabile impozite în natură, care i-au permis să acumuleze capitalurile necesare investiţiilor din industrie.

Ţăranii s-au opus însă violent colectivizării, provocând aproape un război civil, mai ales într-o perioadă de foamete. Cei mai înstăriţi ţărani, aşa-numiţii culaci, au fost exterminaţi. Rezultatele acestei politici economice au fost contradictorii. Progresul agriculturii şi al industriei bunurilor de consum a fost limitat. Economia agricolă a fost grav perturbată, pierzând circa 8-9 milioane de ţărani, victime ale foamei şi represiunii. Pe de altă parte, în 1940, Uniunea Sovietică a devenit a treia putere industrială mondială, după Statele Unite şi Germania, declarând o producţie industrială de 10 ori mai mare ca în 1914.

Construcţia unei noi societăţi

Societatea sovietică a cunoscut transformări profunde. Proletariatului de origine ţărănească i s-au asigurat locuinţe la bloc, instrucţie (analfabetismul a fost aproape eliminat) şi gratuitatea serviciului medical. Condiţiile de viaţă au rămas însă dificile pentru majoritatea locuitorilor. Singurii beneficiari ai sistemului erau cei din birocraţia PCUS grupaţi în nomenclatură. Nomenclaturiştii se bucurau de multiple privilegii (salarii mai mari, vacanţe confortabile, acces în învăţământul superior). Includerea în nomenclatură se făcea adesea după criterii subiective (devotamentul faţă de partid, recomandări ale organelor de securitate) şi a dus la promovarea unor persoane slab pregătite profesional şi politic.

Noua constituţie votată în 1936 era în aparenţă cea mai democratică constituţie din lume. În realitate, regimul politic din URSS era un regim totalitar. Puterea aparţinea în întregime lui Stalin şi partidului comunist, care controla sindicatele, mişcarea de tineret, cât şi mijloacele de informare în masă. Libertăţile de expresie, de asociere şi religioasă, deşi prevăzute, erau fictive.

Instrumentele puterii lui Stalin, ajuns dictator absolut în 1928, erau PCUS, cuprinzând numeroşi aderenţi îndoctrinaţi în şcoli de partid, şi poliţia politică, NKVD. Represiunea nu i-a cuprins doar pe adversarii personali ai lui Stalin. Milioane de sovietici au pierit în Gulag-ul stalinist. Astăzi se apreciază că numărul victimelor represiunii staliniste a fost între 5 şi 15 milioane de morţi.

România şi regimul stalinist

După victoria revoluţiei bolşevice, comunismul a devenit un pericol nu numai în Europa, ci şi în plan mondial, deoarece, prin intermediul Cominternului, îşi arăta dimensiunea sa expansionistă. Marioneta Moscovei din România era PCR, care între anii 1924 şi 1944 a fost obligat să-şi desfăşoare activitatea în ilegalitate. Caracterul clandestin al partidului a accentuat dependenţa faţă de PCUS care, prin intermediul Cominternului, şi-a arogat dreptul de a-i alege conducătorii şi de a hotărî şi linia politică de urmat. Foarte mulţi comunişti români exilaţi în URSS după 1924 au fost executaţi în timpul epurărilor staliniste din anii 1936-1938: Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elek Koblos, David Fabian, Ecaterina Arbore etc.

Socialiştii care au respins în 1921 afilierea la Internaţionala Comunistă au format în 1927 Partidul Social Democrat (PSD). Stalin ura social-democraţia, ea însăşi ideologie a clasei muncitoare, şi a indicat comuniştilor din întreaga lume, ca, pentru combaterea sa, să sprijine chiar şi fascismul. Românii care au luat contact cu realitatea stalinistă nu şi-au ascuns deziluzia. Cazul cel mai cunoscut este cel al scriitorului Panait Istrati.

Check Also

Regimul economic al dominaţiei otomane în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Puternica afirmare militară a românilor sub conducerea lui Mihai Viteazul şi situaţia politică generală a …

Instaurarea regimului austriac în Transilvania

Noua perioadă din istoria Transilvaniei se caracterizează printr-o stare de criză, care afectează atât economia …

Regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Proclamarea Republicii Populare Române nu a fost expresia unei voinţe populare, ci rezultatul unui dictat …

Regimul Antonescu

Septembrie 1940 Pierderile teritoriale din vara anului 1940 au accentuat criza regimului instaurat de Carol …

Regimul habsburgic în Transilvania şi regimul fanariot în Moldova şi Ţara Românească până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

Instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania Ocuparea Transilvaniei de austrieci În mijlocul rivalităţilor dintre marile puteri …