Regimul nobiliar în Ţara Românească în primele decenii ale secolului al XVII-lea

Consolidarea regimului nobiliar sub domnia lui Radu Mihnea (1611-1616)

Trăsăturile caracteristice ale istoriei Ţării Româneşti în epoca ce a urmat după restabilirea dominaţiei otomane sunt asemănătoare cu cele din istoria Moldovei în aceeaşi vreme. Un număr relativ restrâns de familii de mari stăpâni de moşii cârmuieşte sub domni care se schimbă la intervale scurte. Ca şi în Moldova, dată fiind apăsarea tot mai grea a ţărănimii, stăpânirea boierilor mari întâmpină o dârză împotrivire; aici boierii se sprijină pe ajutorul din Transilvania, în vremea domniilor lui Gabriel Bethlen şi a lui Gheorghe Rakoczi I. În Ţara Românească, participarea boierimii greceşti la cârmuirea ţării a fost mai timpurie şi mai masivă şi de aceea şi ridicarea împotriva ei a fost mai violentă.

În jurul noului domn, Radu Mihnea, se strânsese cea mai mare parte a boierilor. El a repus în vigoare legătura lui Mihai Viteazul, care lega de glie pe rumâni. Printr-o serie de hrisoave ale domnului, satele cotropite de Mihai Viteazul sunt în parte răscumpărate de moşneni, iar cele mai multe dintre ele sunt dăruite unor boieri sprijinitori ai noii domnii, ca boierul grec Pano vistierul, care capătă 24 de sate. Divanul lui Radu Mihnea era compus în parte din boieri pământeni, în parte din boieri greci. Totuşi, dintre cei dintâi lipseau membrii principalelor familii din domnia lui Mihai Viteazul. O parte din moşiile cotropite sau cumpărate de Buzeşti şi de Rudeni sunt confiscate.

Boierii greci deţin vistieria, pe lângă alte câteva demnităţi înalte ale divanului, în 1614, un boier grec, Ianache Catargiu, devine mare ban al Craiovei şi rămâne în această demnitate până la sfârşitul domniei lui Radu Mihnea. Conflictele de interese devin atât de violente, încât o parte dintre boieri hotărăsc să omoare pe Radu Mihnea, „pentru căci îi împresurase cu mulţime de greci de la Ţarigrad şi de la Rumele” (Turcia europeană). Complotul fiind descoperit, conducătorul său, Bărcan din Merişani, fost mare stolnic, şi alţi opt boieri sunt decapitaţi. Cu acest prilej, Radu Mihnea izbutise să câştige de partea sa pe slujitori împotriva boierilor din opoziţie.

Radu Mihnea, care participase la răsturnarea lui Gabriel Bathori, încheie cu urmaşul acestuia, Gabriel Bethlen, un tratat de alianţă la care a aderat şi domnul Moldovei, Ştefan Tomşa (1613). Cei trei domni se angajau să fie cu credinţă şi ascultători la orice poruncă a împăratului turcesc, făcându-şi jurământ de „a trăi ca fraţii şi a nu se părăsi unul pe altul până la moarte”. Reiese clar de aici că scopul alianţei era sprijinul reciproc al domnilor celor trei ţări pentru a se menţine în scaun. Dacă turcii ar fi încercat să-i mazilească, tratatul se putea îndrepta şi împotriva lor. Această alianţă a celor trei ţări române trebuie înţeleasă însă, în primul rând, ca fiind destinată să facă faţă unei eventuale primejdii dinăuntru, răscoalei celor asupriţi de regimul nobiliar, când ar fi fost necesar ajutorul militar extern.

După trecerea lui Radu Mihnea pe tronul Moldovei, unii dintre boierii mari din Ţara Românească nu voiră să primească pe Alexandru Iliaş (1616- 1618), noul domn trimis de Poartă, ci aleseră pe Gavril Movilă, dar acesta refuză să accepte cârmuirea fără confirmarea sultanului. În curând încep mişcări ale boierilor împotriva lui Alexandru Iliaş, care se sprijinea pe un grup de boieri greci. Atunci, Lupu Mehedinţeanu, fost mare paharnic, fuge în Transilvania, de unde se întoarce în ţară cu oaste şi-l alungă pe Alexandru Iliaş. Domnul încercase să facă apei la oastea slujitorilor, dar aceştia refuzaseră să-l apere, răspunzând că „nu vom sta, căci ai călcat jurământul”, adică angajamentul luat odinioară şi de Radu Mihnea de a ţine seama de drepturile şi scutirile foştilor oşteni ai lui Mihai vodă. Acum se afirmă în conducerea mişcării rolul lui Buzdugan căpitanul, care străbătea ţara cu o ceată proprie atacând pe boierii greci.

După izgonirea domnului, răsculaţii se adresează lui Gabriel Bethlen, căruia îi depun jurământ de credinţă, legându-se să caute sprijin numai în Transilvania. Actul de jurământ, redactat în româneşte, este dat în numele boierilor şi slujitorilor, în frunte aflându-se mitropolitul. Între semnatari, cei mai mulţi erau boieri mici, ba chiar şi un preot. Turcii, spre a linişti lucrurile în Ţara Românească, sunt obligaţi să facă concesii; ei mazilesc pe Alexandru Iliaş şi trimit domn pe Gavril Movilă, care fusese cerut mai înainte de boierii pământeni. Venind în ţară, el caută la început să împace pe răsculaţi şi numeşte mare spătar pe Lupu Mehedinţeanu. Dar la Ciocăneşti, lângă Călăraşi, Lupu Mehedinţeanu şi căpitanul Buzdugan sunt prinşi de turci şi ucişi.

În domnia lui Gavril Movilă (1618-1620) se admit răscumpărări masive de sate rumânite; ţăranii se adresează domnului, care, cedând presiunii populare, încuviinţează chiar răscumpărarea fără de voia stăpânilor. Mişcarea de eliberare a luat asemenea proporţii, încât un document de mai târziu putea vorbi de vremea când „s-au răscumpărat şi celelalte sate, toate”. Aceste eliberări au fost anulate apoi de urmaşii lui Gavril Movilă. Atunci când, la 20 mai 1619, Gavril Movilă înnoieşte tratatul încheiat de predecesorul său cu principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, se introduce în acest act un articol nou, prin care se prevede că ţăranii fugiţi din Ţara Românească în Transilvania să nu fie reţinuţi acolo, ci să se poată întoarce dacă vor voi. În schimb, ţiganii robi fugiţi vor fi readuşi cu sila la stăpânii lor.

După o scurtă domnie în Ţara Românească (1620-1623), Radu Mihnea este numit pe tronul Moldovei. Prin ridicarea în scaun a fiului său, încă minor, Alexandru Coconul (1623-1627), cele două ţări se aflau sub stăpânirea aceleiaşi familii. Cârmuirea marilor boieri nu întâmpină nici o piedică din partea domniei, căci, cum spune cronica, ei „căutau toate trebile domniei şi ale ţării, şi toate judecăţile era asupra lor”. Rezultatul eforturilor de consolidare a regimului nobiliar s-a simţit îndată: au urmat două răscoale la o mică distanţă de timp.

Întâi s-au răsculat călăraşii din satele foste privilegiate şi din oraşe (Gherghiţa, Ploieşti, Ruşii de Vede). Boierii, cu oastea boierească şi cu curtea, loviră pe călăraşi şi-i învinseră la Măneşti. Îndată după aceea s-a produs o nouă răscoală în Oltenia, unde răsculaţii ridicaseră şi un pretendent la tron. Biruinţa boierilor a fost obţinută cu cetele lor proprii şi represiunea a fost sălbatică: „I-au prins şi i-au omorât cu domn cu tot”, scrie cronica. În urma înfrângerii răscoalelor, regimul nobiliar se putea socoti consolidat, în limitele propriilor sale contradicţii, cauzate de rivalităţile dintre boierii pământeni şi cei greci, precum şi dintre diferitele grupări boiereşti.

Aşezământul din 1631

În timpul domniei lui Leon Tomşa (1629-1632) a izbucnit un conflict între marea boierime băştinaşă şi domn, atât din cauza clientelei greceşti aduse de Leon vodă în ţară, cât şi, mai ales, în legătură cu concesionarea strângerii dărilor, care ajunsese o povară în loc să fie un avantaj, ca mai înainte. Cererile repetate de bani ale turcilor sileau pe domn să impună boierilor plata sub formă de avans a dărilor care urmau să fie ridicate.

Fuga masivă a contribuabililor împiedica recuperarea banilor avansaţi. „Spartu-s-au toate judeţele de preste Olt, fugind care încătro au putut”, scrie cronica. Boierii voiau să se lepede de judeţele concedate, dar domnul nu le-a admis aceasta şi ei fură siliţi să se împrumute de la cămătarii turci. Pentru a nu plăti datoriile şi avansurile cerute, boierii olteni pribegiră în Transilvania, unde se închinară lui Gheorghe Rakoczi I, cerându-i ajutor. Pribegii încercară să se întoarcă în ţară cu oaste, dar fură respinşi de oştile domneşti.

Leon vodă, în faţa grelei situaţii interne, convocă adunarea ţării: „Am strâns toată ţara, boierii mari şi mici şi roşii şi mazilii şi toţi slujitorii, de am sfătuit”. Hotărârile adunării, cuprinse în aşezământul din 15 iulie 1631, reprezintă o capitulare a domnului în faţa boierimii. Boierii şi negustorii greci, favorizaţi de Leon vodă, urmau să fie scoşi din ţară. Fac excepţie boierii greci aşezaţi definitiv în ţară, căsătoriţi cu românce, care nu-şi lăsaseră familia în oraşele Imperiului Otoman. Aceştia vor fi înscrişi la oaste, „la roşii şi la alte cete, să tragă la nevoia ţării”. Altfel, „cei care nu se vor scrie, să li se ia moşiile şi bucatele pre seamă domnească”. Alte măsuri prevedeau că mănăstirile închinate vor fi reluate, venitul moşiilor mănăstirilor nu va putea trece peste hotare, iar călugării greci vor fi alungaţi.

Între prevederile referitoare la boierii localnici era şi scutirea lor de toate dările în natură către domnie. Această măsură se întindea şi asupra mazililor (boieri fără dregătorii), roşilor şi logofeţilor domneşti, care urmau să plătească însă anumite sume fixate de vistierie. În al doilea rând se întărea dreptul ereditar al boierului asupra pământului prin acordarea facultăţii de a testa în favoarea oricui, fără ca domnul să poată lua pe seama statului averile celor morţi fără urmaşi. Se interzicea domnului să mai „arunce” (concesioneze) judeţe cu sila boierilor. El nu mai putea pedepsi cu moartea pe nimeni, fără de judecata divanului. Judecata pentru moşii urma să se facă numai după pravilă.

În favoarea roşilor, se hotăra ca aceştia să nu mai dea cai pentru turci şi de asemenea să fie scutiţi de solidaritatea fiscală cu satul şi cu vecinii. În sfârşit, se iau măsuri privind autonomia bisericii Ţării Româneşti; patriarhul de Constantinopol nu va putea trimite mitropoliţi şi episcopi în ţară, ci aceştia vor fi aleşi de soborul local, „numai să trimită la patriarhul să dea blagoslovenie”. În tot aşezământul nu se găseşte nici un cuvânt despre rumâni. În această tipică legiuire boierească, nici o măsură nu venea în favoarea lor. Cu toată capitularea domnului în faţa boierimii, boierii mari nu s-au simţit siguri pe situaţie decât atunci când au ridicat în scaun, cu armele, pe unul dintre dânşii, pe Matei aga din Brâncoveni, numit ca domn Matei Basarab.

Check Also

Adevărata organizare a statelor româneşti de către Mircea cel Bătrân în Ţara Românească şi de către Alexandru cel Bun în Moldova. Certurile lăuntrice între pretendenţii la coroana domnească. Luptele cu turcii

Când Mircea cel Bătrân luă în dibacele sale mâni puterea unică, necontestată, pentru a o …

Fiscalitatea în Moldova şi Ţara Românească (1774-1821)

Între 1774 şi 1829, regimul fiscal a rămas în esenţă ceea ce a fost în …

Decăderea clasei ţărăneşti, evreii şi viaţa boierilor din Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Se întemeiase oare prin aceste reforme norocul de care principatele române fuseseră atâta vreme lipsite? …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …