Regimul nobiliar în Moldova în primele decenii ale secolului al XVII-lea

În Moldova, instaurarea regimului nobiliar s-a realizat prin ridicarea la domnie a familiei Movileştilor, prima familie boierească care a ocupat tronul fără să fi avut legături cu vechile dinastii. Sprijiniţi pe ajutorul oştirilor nobiliare polone, Movileştii au putut să facă faţă câtva timp răscoalelor ţărăneşti şi rivalităţii celorlalte grupări boiereşti din Moldova, întărind astfel regimul nobiliar. Situaţia lor este primejduită din momentul în care turcii hotărăsc să-şi restabilească dominaţia deplină asupra celor trei ţări române, înlăturând influenţele politice străine.

Căderea Movileştilor (1611-1617)

În 1611, turcii, pentru a înlătura influenţa politică polonă din Moldova, mazilesc pe tânărul Constantin Movilă şi numesc domn pe Ştefan Tomşa (1611-1615), pretins fiu de domn, în realitate un mic boier din satul Oteşti, ţinutul Putnei, fost capuchehaie al Movileştilor la Poartă. Movileştii şi marea boierime care-i susţinea făcură apel, pentru a se menţine la putere, la oştile nobililor poloni de la margine. Atunci, boierimea mică, orăşenii şi ţăranii s-au grupat în jurul noului domn, care era, după cum scrie cronicarul Matei al Mirelor, „bun mai ales pentru săraci, dar aspru faţă de boieri, pentru că aceştia erau nedrepţi faţă de sărăcime”.

Boierii Nestor Ureche şi Costea Bucioc, lăsând pe tânărul Constantin Movilă în cetatea Hotinului, au mers în Polonia după ajutor. Regele Poloniei, temându-se de un conflict cu turcii, a declarat că preferă ca Movileştii să reia domnia cu puteri proprii, moldoveneşti, dar şi-a dat tacit asentimentul atunci când a aflat că oştile vor fi plătite din tezaurul Moldovei, adus la Hotin.

Ştefan Potocki, ginerele lui Ieremia Movilă, luă comanda trupelor nobiliare, însă în bătălia de la Cornul lui Sas, pe Prut (23 iulie 1612), Ştefan Tomşa, cu oastea de ţară şi ajutor tătăresc, ieşi învingător. Abia două sute de oameni, din cele câteva mii adunate de Movileşti, izbutesc să scape, ceilalţi fiind ucişi sau prinşi. Atunci a avut loc o cruntă represiune îndreptată împotriva marii boierimi; toţi boierii mari prinşi au fost decapitaţi.

Constantin Movilă fusese şi el prins de tătari şi a pierit înecat în Nipru pe când era dus în Crimeea. Contemporanul Matei al Mirelor exclamă cu acest prilej: „Să-i poarte păcatul boierii care l-au dus la pieire, boierii nesăturaţi, care voiau să domnească sub numele lui ca să poată bea iarăşi sângele orfanilor şi să sugă măduva bietei ţări, cum o sugeau şi mai înainte”.

Urmează o serie de confiscări masive de moşii ale boierilor din jurul Movileştilor, moşii pe care noul domn le împarte favoriţilor săi, arătând în actele de danie şi de restituire că mai toate fuseseră dobândite de marii boieri prin fapte de silnicie. Şi din împrejurările care au urmat se vede bine cum orăşenii şi boierimea mică au luat parte activă la lupta împotriva marii boierimi.

În 1615, boierii mari din ţară se ridicară împotriva lui Ştefan Tomşa, dar acesta chemă pe târgoveţii din Iaşi la oaste: „S-au strânsu din târgoveţi şi den slugile neguţitorilor şi oameni nemernici, câtăva gloată”. Cu ajutorul lor, Tomşa înfrânse pe boieri la Fântâna lui Păcurar, lângă Iaşi, iar ca răsplată, orăşenii din capitală căpătară de la domn un privilegiu de scutire de toate dările în natură. Şi de data aceasta un mare număr de boieri au fost ucişi.

Aflând de izbucnirea luptelor interne din Moldova, Movileştii, în frunte cu Elisabeta, văduva lui Ieremia vodă, care-şi zălogise moşiile din Polonia ca să plătească pe lefegii, au pătruns din nou în ţară, sprijiniţi de oastea nobililor poloni de la margine, în frunte cu Mihai Wisniowiecki şi Samuel Korecki. În lupta de la Tătăreni, lângă Iaşi (23 noiembrie 1615), oastea nobililor birui pe darabanii lui Ştefan Tomşa, care se văzu silit să fugă în Ţara Românească. Alexandru Movilă, un tânăr de 14 ani, fu proclamat domn al Moldovei, dar adevăratul cârmuitor al ţării era marele boier Nestor Ureche.

Ca răzbunare împotriva orăşenilor din Iaşi, au fost prădaţi toţi negustorii din oraş. Oastea care-l înscăunase pe Alexandru Movilă a prădat cumplit şi satele Moldovei, provocând reacţii puternice din partea ţăranilor. Un fapt revelator pentru atitudinea poporului faţă de regimul nobiliar este refuzul plăţii dărilor către noua domnie. „Moldovenii - scrie unul dintre nobilii poloni din oastea Movileştilor - nu vor să plătească darea lui Alexandru vodă, spunând că acesta n-a căpătat steag de domnie, iar dintre cei trimişi să strângă dările, două sute au fost ucişi”.

În aceste împrejurări s-a produs intervenţia turcească. Turcii, deşi nu puteau tolera cârmuirea Movileştilor şi a partizanilor lor din pricina dependenţei acestora faţă de Polonia, nu înţelegeau totuşi să se lipsească de concursul boierilor moldoveni, care garantau strângerea tributului şi a darurilor pentru Poartă. De aceea Ştefan Tomşa, care condusese lupta împotriva regimului nobiliar, a fost înlăturat şi înlocuit cu Radu Mihnea, domnul Ţării Româneşti. Skender, paşa de Silistra, cu o armată puternică, intră în Moldova în iulie 1616.

La Drăcşani, lângă Hârlău, turcii au înconjurat şi au nimicit oastea rămasă în sprijinul Movileştilor; Alexandru vodă, doamna Elisabeta şi Samuel Korecki, comandantul oastei polone, au fost prinşi de turci. Moldova recăzu astfel sub dominaţia turcească, însă regimul nobiliar, deşi lipsit acum de sprijinul polon, îşi continuă existenţa, ca urmare a colaborării boierimii moldovene cu turcii. Noul domn, Radu Mihnea, spre deosebire de Ştefan Tomşa, nu a tăiat pe boierii prinşi, ci, dimpotrivă, i-a răscumpărat de la turci pentru că înţelegea să cârmuiască cu ajutorul lor.

Moldova în vremea războaielor turco-polone (1617-1621)

Luptele interne din Moldova au avut ca urmare izbucnirea ostilităţilor între Polonia şi Imperiul Otoman. Polonia, care nu participase la războiul ligii antiturceşti conduse de Habsburgi în vremea lui Mihai Viteazul, păstrase relaţii bune cu Poarta. Răsturnarea Movileştilor a stricat aceste legături, căci nobilii poloni nu înţelegeau să renunţe la influenţa lor în Moldova.

Tocmai în această epocă începu şi Războiul de 30 de ani (1618-1648), care a scos Imperiul habsburgic dintre factorii hotărâtori în politica sud-estului european, dând turcilor mână liberă să pornească ofensiva împotriva Poloniei. Acest război turco-polon s-a purtat pentru Moldova şi în mare parte pe pământul Moldovei şi a avut urmări însemnate pentru istoria acestui stat.

În 1617, Skender-paşa, învingătorul Movileştilor, trecu cu o oaste mare în Ucraina, stăpânită de poloni, luând cu sine pe domnii Moldovei şi Ţării Româneşti cu oştile lor. În timp ce turcii asediau Raşcovul pe Nistru, armata polonă, comandată de hatmanul Stanislas Zolkiewski, le ieşi în întâmpinare. Nici una din părţi nu a vrut să dea bătălia şi s-a ajuns la încheierea unei convenţii între cei doi comandanţi. Polonii recunoşteau pe Radu Mihnea (cu care încheiaseră o înţelegere separată) ca domn al Moldovei şi se legau să nu mai sprijine nici pe Movileşti, nici pe Radu Şerban, fostul domn al Ţării Româneşti, precum şi să oprească pe cazacii din Ucraina de a prăda pe turci.

În schimb, turcii vor pune şi ei frâu năvălirilor prădalnice ale tătarilor în Polonia şi Ucraina. Cetatea Hotinului, care se afla cu o garnizoană polonă în stăpânirea Movileştilor, a fost predată lui Radu Mihnea. Rezultatul expediţiei a fost, aşadar, cu totul favorabil turcilor, care obţinură de la poloni recunoaşterea dominaţiei lor în Moldova şi renunţarea la orice pretenţie asupra acestei ţări. Pacea aceasta n-a fost însă durabilă. După terminarea, în 1618, a lungului război cu Rusia, Polonia şi-a recăpătat libertatea de acţiune şi a încercat să redobândească influenţa pierdută în Moldova. Împrejurările interne din această ţară au contribuit la reluarea ostilităţilor.

Turcii numiseră ca domn al Moldovei, fără a consulta pe boieri, pe croatul Gaspar Graţiani, diplomat în serviciul Porţii. El sosi în ţară în aprilie 1619, dar îndată intră în conflict cu boierii, cu care nu avea relaţii de familie, ca domnii precedenţi. Pentru a se menţine în scaun, Graţiani se apropie de poloni, cu sprijinul cărora nădăjduia să învingă opoziţia internă a boierilor mari. Când domnul arătă în taină boierilor că se gândeşte să pornească, cu ajutorul Poloniei, o mişcare de eliberare de sub stăpânirea turcească, el întâmpină opoziţia hotărâtă a boierimii, care se temea de urmările unei asemenea încercări. În schimb, ca şi în alte împrejurări asemănătoare, se formă un curent popular pentru războiul de dezrobire.

Graţiani ştia, ca fost diplomat al Imperiului Otoman, că sultanul pregătea o expediţie în Polonia şi de aceea el îndemnă pe demnitarii din această ţară să atace ei mai întâi pe turci şi să ocupe Moldova. Domnul Moldovei făcu apel şi la domnul Ţării Româneşti, Gavril Movilă, care, după ce a fost informat asupra planului de răscoală împotriva turcilor, primi în ţara lui pe trimişii moldoveni ce recrutau oaste, încunoştinţând chiar în taină pe Graţiani de tot ce se petrecea la Poartă.

Cu Transilvania, însă, Gaspar vodă nu izbuti să încheie o alianţă. Gabriel Bethlen, care ducea o politică turcofilă, îl denunţă Porţii pe domnul Moldovei. Gaspar trimisese de asemenea 20.000 de zloţi cazacilor zaporojeni ca să vie în ajutorul lui, dar hatmanul Poloniei, Zolkiewski, intercepta banii şi-i folosi pentru înzestrarea propriei sale oşti.

Turcii, aflând de la principele Transilvaniei de trădarea domnului Moldovei, se hotărâră să-l prindă şi să-l aducă la Poartă, dar la sosirea ceauşului în Iaşi, orăşenii se ridicară şi măcelăriră pe toţi negustorii turci care făceau comerţ acolo. Trimisul sultanului a fost şi el ucis şi domnul se îndreptă spre hotar ca să se unească cu oastea polonă ce sosea sub comanda lui Zolkiewski (august 1620). Polonii fuseseră oarecum luaţi pe nepregătite de ridicarea Moldovei şi de aceea aveau oaste puţină.

Zolkiewski se uni cu mica oştire moldovenească şi înainta de-a lungul Prutului, până la vadul de la Ţuţora, lângă Iaşi. Acolo însă sosi Skender-paşa cu o armată turco-tătară mult mai numeroasă decât polonii şi moldovenii. Tabăra acestora a fost înconjurată de toate părţile şi încercările de ieşire fură respinse. Gaspar Graţiani, pentru a nu cădea în mâinile turcilor, fugi din tabără, dar pe drum a fost ucis de boierii care îl însoţeau.

Oastea polonă, cu tabăra sa de care legate, a străbătut prin mijlocul turcilor şi al tătarilor, luptând zi şi noapte pentru a-şi croi drum. Sosită aproape de Nistru, armata polonă se destramă, fiecare încercând să treacă mai repede. Atunci tătarii şi turcii dădură pe neaşteptate un atac nimicitor; între morţi a fost găsit însuşi hatmanul Zolkiewski.

Înfrângerea armatei polone venite să ocupe Moldova a inspirat turcilor nădejdea că pot întreprinde o mare ofensivă în Polonia. În anul următor (1621), sultanul Osman al II-lea, cu toate forţele imperiului, cu tătarii şi cu oştile ţărilor române, se îndreptă spre Polonia. Armata polonă, având în frunte pe hatmanul Chodkiewicz şi pe fiul regelui, intrase în Moldova cu puţină vreme înainte de sosirea turcilor.

În oastea polonă se afla un pretendent la tronul Moldovei, destinat să fie în scaunul ţării continuatorul politicii Movileştilor. Acesta era Petru Movilă, fiul lui Simion, care avea să joace mai târziu un mare rol cultural, în calitate de mitropolit de Kiev. Cu o mică ceată proprie, Petru Movilă străbătu prin nordul ţării, intervenind mereu ca polonii să nu prade pe moldoveni.

Când oastea sultanului îşi făcu apariţia, polonii se retraseră în cetatea Hotinului, unde fură asediaţi de turci, dar cu toate asalturile repetate ale trupelor sultanului şi în ciuda bombardamentului neîncetat al artileriei şi a lipsei de alimente, asediaţii ţinură piept până în toamnă, când turcii se hotărâră să se retragă. Radu Mihnea, care pe atunci domnea iarăşi în Ţara Românească, mijloci pacea între turci şi poloni. Prin tratatul de la Hotin se înnoiră prevederile acordului din 1617: Moldova va rămâne sub suzeranitatea Porţii, cazacii şi tătarii vor fi opriţi să facă incursiuni peste graniţă, Hotinul va fi predat Moldovei.

Regimul nobiliar în Moldova (1621-1629). Aşezământul lui Miron Barnovschi

După înlăturarea influenţei politice polone din Moldova, turcii au continuat să acorde sprijinul lor regimului nobiliar din aceasta tara. Cu toata bogăţia şi situaţia politică de care se bucura, marea boierime moldovenească nu ar fi izbutit să-şi menţină puterea, dacă nu ar fi avut sprijin şi din afară. Regimul nobiliar din ţările române convenea Porţii otomane, pentru că asigura stoarcerea în folosul imperiului a unor importante venituri şi înăbuşirea eventualelor răscoale ţărăneşti. Înţelegerea între turci şi oligarhia boierească a fost atunci, ca şi mai târziu, garanţia suzeranităţii otomane şi a stabilităţii regimului nobiliar.

Domnia a doua a lui Radu Mihnea în Moldova (1623-1626) a fost vremea de maximă putere a boierimii mari strânse în jurul domnului. Efectele acestei guvernări au fost notate de Miron Costin, care recunoaşte că „aşea era de greu ţării, cât să pustiisă curtea şi ţara”. Suferinţele populaţiei au fost mărite în această epocă şi de năvălirile tătarilor din Buceag, care pustiiră atât Moldova, cât şi Ţara Românească. Atunci, scrie cronicarul, „au săritu fălciienii şi covurluienii şi tecucenii, cu porunca lui Radul vodă, de au lovit pre tătari la întorsu şi le-au loatu toată dobânda şi robii”. Aşadar, înfrângerea tătarilor se datorează oştilor locale de ţărani şi slujitori, care reuşesc să le reia prada şi robii.

Numai nemulţumirea adâncă faţă de regimul nobiliar şi opoziţia făţişă a tuturor păturilor sociale explică măsurile luate în domnia lui Miron Barnovschi (1626-1629), măsuri favorabile în parte boierimii mici şi curtenilor, precum şi ţăranilor. Miron Barnovschi nu fusese numit de turci, ca predecesorul său, ci ales de boieri, care ţinuseră seama de faptul că era „fără coconi”, deci nu prezenta primejdia stabilirii unei domnii ereditare. Făcând el însuşi parte din boierimea mare - fost hatman, înrudit cu Movileştii - noul domn nu era ostil intereselor marii boierimi. Concesiile făcute de dânsul celorlalte pături sociale sunt de fapt concesii ale marii boierimi înseşi faţă de fuga în masă a ţăranilor şi de primejdia unei răscoale.

Aşezământul lui Miron Barnovschi din 1628 a fost întocmit într-o mare adunare, la care au luat parte boierii mari şi mici, mazilii, fiii de boieri de ţară şi căpeteniile oştirii. El cuprinde măsuri diferite, cu caracter social, fiscal, administrativ, unele favorabile boierimii mari, altele boierilor mici, curtenilor şi altele privind pe ţărani. Între măsurile luate în favoarea boierimii mari este restrângerea dreptului de judecată al pârcălabilor domneşti pe domeniile feudale, în special pe cele ale mănăstirilor, unde numai judecăţile penale rămân în seama judecătorilor domneşti, toate gloabele revenind stăpânului; deşugubinarii nu vor intra pe domenii decât o dată pe an.

De asemenea, ţiganii boiereşti şi mănăstireşti erau scutiţi de aici înainte de obligaţiile de muncă pentru stat, în special de repararea armelor oştirii. Printr-un aşezământ separat, au fost chemaţi înapoi curtenii ce plecaseră de pe ocinele lor, adăpostindu-se în satele boiereşti, unde nădăjduiau să scape de apăsarea fiscului şi de abuzurile agenţilor lui. Ca să-i aducă înapoi la ocinele lor, rămase nelucrate, adunarea acordă acestor curteni scutiri şi uşurări de dări. Se fixa un nou termen de prescriere a urmăririi vecinilor fugari: cei fugiţi de 7 ani, din vremea războiului de la Hotin din 1621, nu vor mai fi urmăriţi, ci se vor putea întoarce de peste hotare sau de la locurile de refugiu din ţară ca oameni liberi („să fie slobozi a merge unde le va fi voia”).

Pentru a atrage pe ţărani, domnul a dat mare extindere privilegiilor de slobozii, acordând scutiri temporare de dări celor ce se aşezau în acele sate. În schimb, vecinii strămutaţi fără de învoire după 1621 vor fi urmăriţi şi readuşi la stăpânii lor. Actul arată că acest lucru a fost cerut de mănăstiri, de boierii mici (mazili, fii de boieri, văduve), deoarece vecinii fugiseră în slobozii „şi prin satele boiereşti”.

Rezultă de aici că marii boieri atrăseseră pe domeniile lor pe vecinii boierilor mici şi pe ai celor fără dregătorii, desigur cu ajutorul unor făgăduieli de uşurare a sarcinilor. Măsura luată de a rechema pe vecinii fugiţi recent convenea în primul rând boierimii mici, al cărei glas a fost deci ascultat în adunare. Înfiinţarea unor noi slobozii şi înlesnirile fiscale acordate au avut rezultate pozitive. După cum spune Miron Costin, nu fără de exagerare, „au venitu fără zăbavă ţara la hirea sa şi pană la anul s-au împlutu de tot bivşugul şi s-au împlut de oameni”.

În politica externă, Miron Barnovschi şi boierimea Moldovei s-au apropiat din nou de Polonia. Miron vodă căpătă şi el indigenatul în Polonia şi dobândi moşii în acea ţară. El a acordat privilegii speciale negustorilor din ţara vecină, care au fost chemaţi la iarmaroacele din Moldova. Pe conducătorii poloni îi ţinea la curent cu toate mişcările şi pregătirile turcilor şi tătarilor, dar din scrisorile sale adresate demnitarilor poloni rezultă că domnul moldovean îi îndemna să păstreze pacea cu Poarta otomană şi-şi oferea serviciile în această direcţie.

În 1627, domnul Moldovei, prin mediaţiunea sa, izbuteşte să împiedice izbucnirea unui nou război turco-polon. Când turcii cerură lui Barnovschi noi sume de bani cărora nu le putea face faţă, el se retrase în Polonia, pe moşiile pe care şi le cumpărase acolo. Turcii ajunseră la convingerea că domnul susţinut de boierimea Moldovei nu le fusese credincios şi de aceea începură să schimbe politica lor atât faţă de Polonia, cât şi faţă de moldoveni.

Luptele pentru putere între facţiunile boiereşti (1629-1634)

După plecarea lui Miron Barnovschi, diferitele facţiuni ale marii boierimi moldovene încep să se distingă mai lămurit. Ele erau grupări de familii care rivalizau pentru puterea în stat, dar se deosebeau şi prin tendinţele lor în politica externă. Cele mai bogate familii, înrudite cu Movileştii şi cu Miron Barnovschi, îşi puseseră nădejdea în sprijinul Poloniei; o altă grupare de familii, care cârmuise cu Radu Mihnea, era pentru o colaborare mai strânsă cu Poarta, care putea să garanteze stabilitatea regimului nobiliar. Ambele grupări boiereşti se opuneau pătrunderii în ţară şi ocupării dregătoriilor de către clientela greco-levantină adusă de domnii numiţi de Poartă.

Existenţa acestor grupări boiereşti explică, în parte, rapida schimbare a domnilor în această epocă. Domnia lui Alexandru Coconul, fiul lui Radu Mihnea (1629-1630), s-a sprijinit pe partida turcofilă, Moise Movilă (1630-1631 şi 1633-1634) a stat, dimpotrivă, în legătură cu boierii favorabili Poloniei care îl aleseseră domn. Alexandru Iliaş, numit în a doua domnie direct de către Poartă (1631-1633), s-a înconjurat de boieri greci. Aceste schimbări la cârmuirea statului moldovenesc nu s-au făcut fără tulburări şi au pricinuit numeroase intervenţii străine.

La urcarea în scaun a lui Alexandru Coconul, în 1629, Miron Barnovschi, refugiat în Polonia, încearcă să reia domnia, ajutat fiind de o ceată boierească în frunte cu Necoriţă hatmanul, dar este respins de oastea domnească, în timpul primei domnii a lui Moise Movilă, adversarii partidei polone denunţă pe domn la Poartă că se pregăteşte să fugă în Polonia şi de aceea turcii trimit pe Cantemir-paşa cu tătarii să-l prindă şi să-l aducă la Constantinopol.

Cu acest prilej, sultanul ia o atitudine ameninţătoare faţă de Polonia, din pricina amestecului ei în treburile Moldovei şi a alimentării speranţelor partidei boiereşti filopolone. Sultanul scria regelui Sigismund al III-lea: „Dacă s-ar încerca din partea voastră ceva împotriva ţărilor Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti, care sunt legate de monarhia noastră din vremea strămoşului nostru, sultanul Suleiman, aceasta nu o vom răbda niciodată”.

Conflictele interne se accentuează în timpul domniei lui Alexandru Iliaş, care după numire se pregătea să vie în Moldova cu o numeroasă clientelă grecească. Boierii moldoveni, atât cei turcofili, cât şi cei polonofili au mers în număr mare la Poartă, unde au declarat marelui vizir că nu vor primi pe domnul socotit străin de ţară (deşi era descendent al lui Petru Rareş). Se ajunge însă la o înţelegere între domn şi boieri, cu care prilej nu numai aceştia jură credinţă domnului, ci şi domnul boierilor.

În curând însă lupta dintre boierii băştinaşi şi domn izbucneşte pe faţă, la Iaşi. Boierii băştinaşi (Ghenghea, Costin postelnicul, Grigore Ureche cronicarul, Cehan, Buhuş vistiernicul etc.) ocupau toate demnităţile din divan, dar domnul cârmuia peste capul lor cu camarila grecească în frunte cu Batiste Veveli şi capuchehaia Curt Celebi. Fiind descoperit planul domnului de a omorî pe boieri, aceştia se răscoală şi alungă din ţară pe Alexandru Iliaş. Gruparea polonofilă cheamă în Moldova pe Miron Barnovschi şi-l alege domn, dar turcii nu înţeleg să admită reîntronarea influenţei polone. Adus la Constantinopol, sub pretextul ceremoniilor de învestitură, Barnovschi este învinuit de trădare şi executat. În locul lui, boierii aleg ca domn tot pe un partizan al politicii polone, pe Moise Movilă (1633).

În scurta sa domnie, Moise Movilă a cârmuit tot cu colaborarea grupului de boieri care răsturnaseră pe Alexandru Iliaş şi chemaseră în ţară pe Miron Barnovschi, adică în special cu boierii filopoloni. Sprijinul dat acestora de către nobilimea ţării vecine nu a fost nici el străin de reluarea ostilităţilor dintre Polonia şi Imperiul Otoman. Expediţia turcească în Podolia, la care au luat parte şi oştile Moldovei şi ale Ţării Româneşti, s-a terminat cu o înfrângere.

În luptele date de turci împotriva oastei polone lângă Cameniţa, atât muntenii, cât şi moldovenii au refuzat să se bată. Retragerea turcilor a fost grăbită de veştile false răspândite de moldoveni, potrivit cărora ar fi sosit mari oştiri căzăceşti. Drept pedeapsă, Moise Movilă a fost mazilit, ceea ce l-a silit să se retragă în Polonia, iar domnia Moldovei a fost dată (1634) boierului Lupu vornicul, din gruparea turcofilă.

Check Also

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Represiunea politică în regimurile totalitare interbelice

Mecanismul terorii Statele totalitare de tip comunist ori fascist s-au remarcat prin cele mai mari …

Regimul stalinist

Stalinismul economic sau „a doua revoluţie bolşevică” (1928-1941) După moartea lui V.I. Lenin, survenită în …

Instaurarea şi organizarea regimului burghezo-moşieresc în România (1866)

Aplicarea reformei agrare din 1864 prin menţinerea unor însemnate rămăşiţe feudale, dintre care principala a …