Recapitulare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Recapitulare, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Recapitularea! Începe recapitularea! Recapitularea finală!!

Nu ştiu cum răsună aceste cuvinte în inima altora, începând din luna aprilie, dar pe Griguţă îl cunosc bine şi vă pot garanta că în inima lui cuvintele acestea apar fără semnul exclamării. De ce? Să fie oare Griguţă-băiatul dolofan şi blond ca un bostan copt ce şi-a păstrat încă floarea-un nepăsător? Nici vorbă. Învaţă atât de bine? „Deh...” ar fi răspunsul cel mai potrivit Atunci?

Îngăduiţi-mi să folosesc o comparaţie. Afară e, să zicem, senin şi cald. O umbră de boare clatină de-abia frunzele plopilor. Dar barometrul îşi mişcă acele spre „schimbător”, ba chiar înspre „furtună”. Tu priveşti seninul şi admiţi, aşa-ntr-o doară, că va fi furtună.

Aşa e şi cu recapitularea pentru Griguţă. Va veni, cu siguranţă, precis, neîndoielnic, dar... mai târziu. Deocamdată, pe cerul vieţii sale şcolăreşti e încă senin.

„Deocamdată, gândeşte Griguţă, să nu fac ceva din ceea ce fac, numai pentru faptul că peste două luni, adică peste şaizeci de zile, adică peste o mie patru sute patruzeci de ore... va începe recapitularea?” Să nu mai stea câteva minute cu undiţa la cotul Grisului? Să nu se mai joace cu iezii pădurarului? Să nu mai intre prin colibele de pe dealul Goşei? Seamănă atât de bine cu nişte cazemate, doar că sunt de nuiele şi acoperite cu paie. Te camuflezi, o iei pe lângă coasta pădurii, te dai după copaci.....Inamicul” e la cincizeci de metri (paşte cu un clopot la gât). Uf, greu e să te ascunzi de nimeni! Greu, dar interesant Ei, da, atâtea lucruri interesante, care fac iarba mai verde, măcrişul mai dulce, seninul mai senin!

Iar recapitularea? O abstracţiune - cum ar zice oricine cunoaşte acest cuvânt-care pe Griguţă nu l-a putut hotărî nici în aprilie, nici în mai să lase pietrele din mână pentru cărţile din ghiozdan.

Oricât de abstractă, recapitularea se apropie însă, şi într-o bună zi, pe la începutul lui iunie, ia forma unei liste cu date foarte concrete.

„Va să zică, socoteşte Griguţă, nu mâine, nu poimâine, răspoimâine! Trei zile şi două nopţi, şi pe urmă recapitularea şi încheierea mediilor anuale!” şi de data aceasta, cuvintele dobândesc un mare semn de exclamaţie în inima băiatului.

Un altul s-ar pierde cu firea, dar nu Griguţă.

Ajuns acasă, băiatul scoate geografia din ghiozdan. „Câte pagini are? Două sute optsprezece! Fiecare pagină, patruzeci de rânduri, fiecare rând, opt cuvinte. Asta înseamnă în total şaizeci şi nouă de mii şapte sute şaizeci de cuvinte, adică în trei zile o citesc de şapte ori! Iar dacă scot pozele şi hărţile, rămân o sută nouăzeci de pagini, adică şaizeci de mii opt sute de cuvinte, într-o secundă citesc două cuvinte, în trei minute, trei sute şaizeci de cuvinte, în trei ore, douăzeci şi una de mii şase sute de cuvinte, în trei zile, cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte, în trei zile, cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte, repetă el uluit Adică o citesc de opt ori şi jumătate.” Şi Griguţă continuă să împartă zilele în ore, orele în minute şi secunde, să numere pagini, rânduri, cuvinte...

Tăie cu foarfecele, la repezeală, un cartonaş dreptunghiular şi scrise mare, sus:

CALENDARUL SECUNDELOR Recapitulare finală la geografie 256.200 secunde.

Îl bătu în perete şi-l privi satisfăcut. Da, avea timp berechet. Cu condiţia să nu mai piardă nicio secundă. Niciuna. Să simplifice totul. Să elimine tot ce se putea elimina.

„De pildă, cireşele astea - se gândea Griguţă la masă. Să pui sâmburii în farfurioară, ce de timp pierdut!” Mama nu-i dădea voie să-i înghită. Dar acum, ori de câte ori mama privea aiurea, Griguţă le înghiţea cu sâmbure cu tot Câştigase câteva zeci de secunde.

„Da, aşa va trebui să fac, îşi zicea el. Să elimin tot ce se poate elimina. De pildă, aş putea să nu mă mai dezbrac seara. Să mă culc îmbrăcat Aş câştiga câteva sute de secunde seara, alte sute dimineaţa. Gimnastica am s-o fac... dar învăţând. Stau pe spate şi mişc picioarele. În timpul acesta, cartea îmi rămâne în mâini. Alte sute de secunde... Iată, aş putea să nu mă mai spăl seara pe dinţi... adică să nu mă mai spăl deloc seara... Şi nici dimineaţa. O să mă spăl eu destul în vacanţă, la mare...”

Pe la douăsprezece noaptea, planul de bătălie pentru toate materiile era gata, iar „Calendarul secundelor” colorat Vru să stingă lumina, dar se răzgândi: „N-o să dorm decât două-trei ore, ce s-o mai aprind dimineaţa? Câştig câteva secunde.” Şi se culcă îmbrăcat.

A doua zi, Griguţă se trezi năuc. Mama îl trăgea de picioare, speriată:

- Griguţă, ce-i cu tine? Eşti bolnav? Ce ţi s-a-ntâmplat? Te-ai culcat îmbrăcat, ai lăsat lumina aprinsă. E ora zece, nu te scoli?

- E zece? Vai de mine! Şi eu aveam de gând să mă scol la patru; de-aia n-am stins lumina.

„Aşa nu merge, cugetă Griguţă. Trebuie să câştig timp altfel... Nu la secunde. La citit! Ce rost are să citesc cuvânt cu cuvânt? Şi mai ales frază cu frază? Totul trebuie prescurtat Pus în formulă totul: ca la algebră. La geografie, de pildă, e prea multă vorbărie. Important este să ştii numele proprii, munţii, lacurile, râurile, oraşele... Asta-i esenţialul. O să le scot în caiet şi o să le pun în formulă”.

Lui Griguţă îi bătea inima de emoţie, când se aşternu pe lucru.

„Munţii Apuseni, de pildă: Zarand, Metalici, Trascău, Gilău, Bihor, Codru... sunt greu de ţinut minte, îşi spunea Griguţă. Dar dacă iau numai prima silabă din fiecare? Za-me-tras-gi-bi-co? Straşnic! Ăştia sunt Munţii Apuseni: Zametrasgibico. Sau afluenţii Şiretului: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, adică Sumol-bitropu. Am bălţile de pe malul Dunării, sau localităţile petrolifere, sau orice? Totul se poate pune în formulă. Asta e economie de timp”, se bucura Griguţă, continuând zorit să extragă silabe, să le potrivească, să le prescurteze.

În trei ore epuizase manualul. Îl avea în întregime pe o bucată de hârtie. Răspunsese la toate lecţiile. Acum se asculta pe sărite, cu glas tare, accentuând fiecare silabă.

„Bun!” se felicită el, mulţumit.

Mama lui trebăluia prin curte. Deodată fu izbită de nişte sunete ciudate, ce se auzeau dinspre fereastra lui Griguţă. Păreau cuvinte... Dar asemenea cuvinte nu mai auzise în viaţa ei. Din când în când, se auzea un mormăit, apoi din nou acele cuvinte fără noimă repetate, silabisite:

- Zametrasgibico... Sumolbitropu... Greneposuca... Socrimur... Se apropie mirată de fereastră. Griguţă, adâncit în sine, cu ochii închişi, încruntat, se rotea în jurul mesei, ţinând în mână o foaie de hârtie.

- Pepelonani... Cofrunghie... Cofrunghie...

Din când în când, deschidea ochii, se uita în foaie, apoi iar începea rotirea.

„Ce face oare Griguţă? se-ntreba mama nedumerită. Învaţă o limbă străină? Dar ce limbă? Şi tocmai acum.”

Marna veni la fereastră, tocmai când Griguţă repeta în neştire:

- Cofrunghie... Păpiatrabu...

- Ce frânghie, Griguţă, ce piatră? întrebă mama.

- Nicio frânghie.

- Dar ce spui tu acolo? Griguţă zâmbi superior:

- Învăţ la geografie...

Mama plecă. După câteva minute, se-ntoarse la fereastră:

- Griguţă... Voi n-aveţi geografia patriei?

- Ba da, mamă. De ce?

- Păi ce spui tu acolo nu prea seamănă cu limba noastră... Ce-o fi asta, ce spuneai: Bru-bra... brosâc?

- Brabrosăc? Simplu: lecţia numărul douăzeci şi unu.

- Cum asta?

- Păi da! Localităţile aurifere: Brad, Abrud, Roşia, Săcărâmb. E o metodă a mea. Voi fi primul la geografie; îi tai pe toţi.

Peste două zile, la orele opt, copiii erau în clasă. Începea ascultarea. Griguţă a fost chemat printre primii. Imediat ce a auzit întrebarea, s-a aşezat în bancă, a închis ochii şi a început să-şi mişte buzele cu repeziciune. În liniştea clasei, se auzea aproape desluşit

Co-frun-ghi-ie, Pă-pia-tra-bu, Zame-tras-gi-bi-co... Notă apoi ceva pe ciornă şi iar începu să silabisească. În sfârşit, ridică mâna:

- Gata, tovarăşe profesor. Munţii dintre Olt şi Prahova şi Munţii Apuseni. Griguţă închise ochii, silabisi ceva şi începu ca o mitralieră: Cozia, Frunţi, Ghiţu... le... ie... Iezer... Pă... Păpuşa... Piatra Craiului... şi ăştia sunt Adică nu... mai este Bu...

Profesorul înclină din cap în semn de aprobare.

Griguţă, crispat, se uita în tavan. Sudoarea îi curgea pe frunte:

- Bu... bu... buu...

- Bucegi! îi spuse, în sfârşit, profesorul.

- Bucegi! îi ţâşni şi lui Griguţă cuvântul.

- Acum arată-i pe hartă, spuse profesorul.

Griguţă luă linia şi se îndreptă, şovăind, spre hartă. Privi câteva clipe harta, apoi aşeză linia în Carpaţii Răsăriteni. O coborî spre sud, iar o înălţă în Carpaţii Răsăriteni.

- Aici, spuse el cu voce moale.

- Mda! Treci la subiectul doi.

- Munţii Apuseni, îngăimă Griguţă, Z... Za... Zalău, adică nu... Zarand... Metalici... Gi... bi... bii... Bistriţa... Co... Constanţa... adică nu... Cozia... adică nu... Co... Co...

- Arată-i pe hartă, spuse profesorul.

Griguţă se-ndreptă spre hartă, dar privirea lui rătăcea undeva, între Mureş şi Someş. Linia de-abia ridicată îi cădea, odată cu mâna, de-a lungul corpului.

După ce a terminat de răspuns, s-a aşezat în bancă, amărât. Nu îi era ciudă că ceilalţi copii răspundeau bine. Îi era ciudă pe sine însuşi Greşise oare calculele? Calculase mai multe secunde? Numărase prost paginile? Prescurtase prea mult? Poate ar fi trebuit două silabe din fiecare cuvânt Dar dacă pui două, de ce să nu pui trei, adică pe toate. „Nu trebuia să scot hărţile. De-aia m-am încurcat îşi zicea abătut Să învăţ pentru fizică şi schemele... şi fără nicio prescurtare... Altfel păţesc ca la geografie.” Până la sfârşitul orei rupse, bucăţică cu bucăţică, întreaga foaie unde îşi închipuia el că are toată geografia prescurtată.

La ieşirea din clasă se apropie de el Petrică Viforeanu:

- Griguţă, vii după-masă la scaldă?

- La scaldă? Acum, când se încheie mediile anuale?

- O oră, Griguţă.

Griguţă era cât p-aci să transforme ora în secunde, dar Petrică adăugă:

- Mai întâi învăţăm. Cinci-şase lecţii, apoi ne scăldăm, pe urmă mai lucrăm cinci-şase... Vino la mine, învăţăm împreună.

Griguţă ajunse acasă şi intră grăbit în camera lui. Se aşeză la masă. Privea „Calendarul secundelor”. Se sculă şi începu să-l privească mai îndeaproape. Apoi luă creionul şi adăugă apăsat: PIERDUTE. Aşa e mai bine zis: „Calendarul secundelor pierdute”. Se trânti pe pat şi adormi buştean. Nu se mai trezi decât când auzi bătăi în geam. Era Petrică Viforeanu care îl chema:

- Griguţă, hai să învăţăm la fizică!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …