Războiul de eliberare de sub dominaţia otomană şi unirea ţărilor române sub Mihai Viteazul

La sfârşitul secolului al XVI-lea, a avut loc cel mai de seamă eveniment din istoria medievală a poporului nostru: prima unire a ţărilor române, în condiţiile desfăşurării victorioase a războiului de eliberare de sub dominaţia otomană. Istoriografia burgheză a considerat acest eveniment mai mult ca rezultat al situaţiei internaţionale, figura centrală românească a vremii, Mihai Viteazul, fiind înfăţişată ca o rotiţă în marele angrenaj al politicii europene.

Dimpotrivă, eliberarea temporară de sub dominaţia otomană şi unirea celor trei ţări române au fost realizate prin lupta unită a poporului nostru, înlesnită de unele împrejurări internaţionale favorabile. În această vreme, poporul român nu a fost izolat în lupta sa; ea s-a împletit cu aceea a altor popoare subjugate de turci şi s-a desfăşurat în alianţă cu o mai largă coaliţie antiotomană.

La începutul ultimului deceniu al veacului al XVI-lea, evoluţia raporturilor internaţionale în Europa centrală şi de sud-est ducea în chip firesc la un război general. Contradicţii ireductibile puneau faţă în faţă - pe poziţii fundamental antagoniste - marile puteri din această parte a Europei. Amânarea rezolvării pe calea războiului a conflictului turco-polon din 1589-1591 - aplanat şi prin mediaţia destul de activă a lui Petru Şchiopul - a fost posibilă numai datorită faptului că Imperiul Otoman avea interesul să nu fie angajat pe mai multe fronturi deodată, iar Polonia, la rândul ei, ţinea să păstreze o expectativă cât mai eficientă. Contradicţiile turco-polone rămâneau însă nerezolvate şi urmau să ducă în veacul al XVII-lea la un îndelungat război.

Teatrul principal de război avea să se deschidă în altă parte, în regiunea de frontieră instabilă între Imperiul Otoman şi cel habsburgic. Armistiţiul din 1568, înnoit în 1576 şi în 1583, nu era altceva decât o „faţadă” paşnică, în spate le căreia războiul continua, sub forma unei guerille neîntrerupte. De o parte şi de alta a liniei strategice ce mergea de la Dunăre la Marea Adriatică, înconjurând spre miază-zi Croaţia de astăzi, cu începere din anul 1590, cele două imperii se pregăteau de război.

Astfel, în anii 1590-1592, s-a format coaliţia antiotomană, a cărei componenţă: Imperiul habsburgic, Spania, Veneţia, Toscana, arăta că ţelul războiului era înlăturarea dominaţiei otomane din Europa centrală şi de sud-est, precum şi din Mediterana centrală. Denumirea de „Liga Sfântă” dată coaliţiei de către Scaunul papal şi propaganda desfăşurată în favoarea ei arătau că papalitatea, în lupta sa pentru supremaţia catolicismului, se sprijinea mai ales pe Imperiul habsburgic, a cărui expansiune politică şi militară în sud-estul Europei era încurajată.

Împrejurările caracteristice ale dezvoltării societăţii din Europa centrală şi de sud-est creau în vastele regiuni de o parte şi de alta a frontierei turco-austriece o stare de nesiguranţă permanentă, din cauza formelor ascuţite pe care le îmbrăca împotrivirea maselor faţă de asuprirea dublă, exercitată de stăpânirea străină şi de feudalii locali. La agravarea acestei stări de nesiguranţă a contribuit în mare măsură şi acţiunea continuă a cetelor de „haiduci” maghiari, sârbi şi bulgari. Violenţa răscoalei din 1595-1597 a ţărănimii austriece arăta cât de grave erau contradicţiile sociale din aceste părţi ale Europei. În spre sud, situaţia era similară.

Mişcarea insurecţională a popoarelor subjugate din Peninsula Balcanică cunoştea şi forma răscoalelor de mare amploare, dar şi pe aceea intrată în „normalul” vieţii de toate zilele - a rezistenţei micilor cete înarmate. După 1590, tendinţa acestor mişcări era spre extindere şi spre intensificare, în Bulgaria, Serbia, Bosnia, Croaţia, Grecia, centrele de răscoală se înmulţeau şi activitatea lor devenea din ce în ce mai primejdioasă pentru securitatea dominaţiei otomane. Astfel, în 1595, s-a putut ajunge la situaţia ca o formaţie de haiduci sârbi şi bulgari să poată ataca şi chiar ocupa vremelnic oraşul Sofia, important centru administrativ şi militar al stăpânirii turceşti în Balcani.

Pe lângă masele populare, mişcările antiotomane din Peninsula Balcanică erau sprijinite de o parte a patriciatului orăşenesc şi de unii reprezentanţi ai bisericii ortodoxe. Formarea coaliţiei antiotomane şi apoi aportul atât de însemnat adus războiului antiotoman de ţările noastre, şi mai ales de Ţara Românească, stimulau rezistenţa şi lupta activă a popoarelor balcanice împotriva jugului turcesc. Mai târziu, numeroşi sârbi şi bulgari se vor înrola în armata Ţării Româneşti condusă de Mihai Viteazul şi vor contribui la răsunătoarele victorii ale acesteia.

Pretextul dezlănţuirii războiului a fost furnizat de evenimentele din Bosnia, unde Hasan paşa ducea din 1591 o luptă permanentă cu garnizoanele imperiale de graniţă. În iunie 1593, în faţa Sisekului - fortăreaţă cheie pentru pătrunderea în Croaţia - Hasan paşa a suferit o înfrângere zdrobitoare. Ca urmare, războiul era declarat şi operaţiile militare începeau chiar în toamna anului 1593. După cucerirea cetăţii Vesprem, ofensiva principală otomană în Ungaria de vest se opreşte, iar încercările contraofensive ale imperialilor nu reuşesc să dea îndărăt linia frontului. În Bosnia, austriecii izbutesc să cucerească câteva cetăţi, pe care însă turcii le iau destul de repede înapoi.

În vara anului 1594, după încercarea nereuşită a armatelor otomane de a forţa Dunărea spre Slovacia şi Boemia, prin luarea Komaromului, războiul a intrat într-o nouă perioadă de stagnare. Era evident că forţele celor două tabere duşmane se echilibrau şi că nici una din ele nu putea smulge victoria fără o intervenţie care să schimbe raportul de forţe. În acest moment al războiului (vara spre toamna anului 1594) intervenţia se produce; este cea a ţărilor române, care, urmărind eliberarea lor de sub jugul turcesc, aderă la coaliţia antiotomană, aducându-i contribuţia unor forţe militare însemnate şi creând o situaţie strategică nouă, favorabilă taberei imperialilor.

Check Also

Fapta lui Mihai Viteazul

Lupta pentru independenţă Domnia lui Mihai Viteazul a început, potrivit obiceiurilor epocii, prin confirmarea Porţii. …

NATO după Războiul Rece

Sfârşitul războiului rece şi al bipolarismului (1955-1962) Începând din 1953, numeroasele schimbări din viaţa internaţională …

Dominaţia otomană asupra ţărilor române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Regimul economic al dominaţiei otomane Instaurarea dominaţiei otomane a avut consecinţe importante, economice şi politice, …

Personalitatea lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul a fost unul din cei mai mari conducători de stat şi de oaste …

Oraşele din ţările române în anii 1848-1864

Oraşele şi târgurile s-au dezvoltat necontenit în anii 1848-1864. S-a accentuat diferenţierea lor de sate, …