Războiul antiotoman condus de Mihnea al III-lea (1659)

Mihnea al III-lea, domnul Ţării Româneşti, era un grec constantinopolitan care se pretindea fiul lui Radu Mihnea. Admirator al lui Mihai Viteazul, îndată ce-a luat domnia şi-a schimbat numele în Mihai. Silit de marele vizir să ia parte la expediţia împotriva Transilvaniei din toamna anului 1658, Mihnea a întreţinut în acest timp şi o corespondenţă secretă cu Gheorghe Rakoczi căruia îi făgădui că va trece de partea lui.

În timpul expediţiei, el căută să ocrotească pe ardeleni şi puse la cale revolta împotriva turcilor. Pentru aceasta el se adresă în taină boierilor şi le descoperi planul său de eliberare. Boierii însă nu primiră. „Doamne... - spun ei lui Mihnea - noi suntem o ţară mică..., neputincioasă şi făr de ajutor de nici o parte. Iar turcii sunt puternici, mari şi biruesc toată lumea”.

Marele vistier Pârvu Vlădescu denunţă pe domn turcilor, arătându-l ca trădător, dar Mihnea izbuti să se dezvinovăţească şi tăie în cortul său pe Pârvu împreună cu alţi boieri. Tot atunci fu decapitat în ţară şi marele boier Preda Brâncoveanu. Constantin Cantacuzino postelnicul izbuti să fugă. Anul următor, Mihnea hotărî ridicarea contra turcilor, dar pentru aceasta avea nevoie să scape de marea boierime a ţării, căci îşi dădea seama că boierii mari îi vor sta împotrivă în această luptă pentru scuturarea jugului otoman.

La începutul lui septembrie 1659, domnul chemă pe boieri la un mare ospăţ la Târgovişte şi cu acest prilej, după exemplul lui Alexandru Lăpuşneanu, puse pe oşteni să omoare pe principalii boieri din vechile familii de latifundiari. Atunci au pierit marele clucer Ducu Buicescu, marele vornic Radu Cândescu, fostul mare stolnic Radu Fărcăşanu şi mulţi alţii.

Mihnea, în scurta şi eroica lui domnie, a încercat o experienţă, vrednică de toată atenţia, de cârmuire împotriva marii boierimi. El s-a sprijinit pe răsculaţii şi înfrânţii de la 1655, pe seimeni şi pe întrega lume de slujitori militari, orăşeni şi ţărani care se strânseseră în jurul seimenilor. Se pare chiar că uciderea boierilor s-a făcut după îndemnul dorobanţilor, care se strânseseră în jurul lui cu „reale învăţături”, cum spune cronica vremii. „Şi alese den neamul dorobănţesc, de puse capete mari preste toţi... Şi nădăjduia în ei ca Irod împăratul în Irodi-iada”.

Aşadar, pentru întâia oară sunt date dregătorii boiereşti unor ţărani-militari. Dorobanţii spuneau că „domn ca acesta n-au mai venit în Ţara Rumânească, înţelept şi vrednic”. Politica socială a lui Mihnea promova interesele păturilor pe care se sprijinea. El îngădui rumânilor să se răscumpere de la stăpânii lor, fără voia acestora. Rumânii eliberaţi au fost înscrişi în cetele militare de păhărnicei şi vornicei sau în alte cete, iar moşiile confiscate de la boierii executaţi au fost vândute ţăranilor, căci domnul declară că „lui nu-i trebuie sate”.

Împrejurările externe apăreau favorabile ridicării împotriva turcilor. Pe de o parte, Mihnea se putea sprijini pe oastea lui Gheorghe Rakoczi, cu care avu o întâlnire la Podul Dâmboviţei, lângă Rucăr, unde se încheie un tratat de alianţă. Pe de altă parte, în acea vreme izbucnise din nou războiul turco-veneţian. Generalul imperial Montecuculli arată în memoriile sale că în 1658 se pusese la cale o acţiune coordonată între cele trei ţări române, veneţieni şi imperiali împotriva turcilor, tocmai când izbucnise în Asia Mică revolta lui Hasan-paşa. Dar acţiunile nu au putut porni în acelaşi timp şi speranţele „se duseră în vânt”.

Mihnea însuşi a trimis două solii la Veneţia şi la Roma, anunţând ridicarea sa împotriva turcilor. Una din aceste misiuni pornise încă din 1658, înainte de izbucnirea răscoalei, şi avea ca scop să sondeze intenţiile republicii veneţiene. A doua, încredinţată lui Grigore de Chiprovăţ în cursul anului următor, anunţă începerea şi mersul războiului. După un mare masacru al turcilor aflaţi în oraşe, trupele turceşti trecute în ţară sunt înfrânte de Mihnea la Frăţeşti şi la Călugăreni, unde însuşi paşa de Silistra fu pus pe fugă.

Cetele de dorobanţi, ajutate de contingente ardelene trimise de Rakoczi, cuceresc cetăţile Brăila şi Giurgiu, trec după aceea în Moldova, unde pradă Galaţii, ca şi peste Dunăre, unde fac incursiuni rapide la Silistra, Rusciuc, Nicopole şi la Hârşova, în Dobrogea. Aceste victorii, care denotă un mare avânt pentru desrobire, s-au datorat participării maselor populare la lupta antiotomană.

În acelaşi timp cu războiul condus de Mihnea se produce şi intrarea în Moldova a lui Constantin Şerban. Fostul domn muntean se văzuse obligat, prin acţiunea lui Mihnea, să renunţe la tronul Ţării Româneşti şi de aceea Rakoczi îi dădu ajutor ca să ocupe Moldova, unde domnea Gheorghe Ghica. Constantin vodă cu oastea de mercenari pătrunde în Iaşi şi alungă pe domnul pus de turci.

Dar, la venirea tătarilor, lefegiii străini nu putură ţine piept şi, în lupta care se dădu lângă Iaşi, Constantin Şerban fu învins şi silit să părăsească Moldova (21 noiembrie 1659). Gheorghe Ghica primi de la Poartă domnia Ţării Româneşti, pe care urma s-o cucerească de la Mihnea, iar în Moldova ajunse domn tânărul fiu al lui Vasile Lupu, Ştefăniţă.

Ţara Românească fu atacată din două părţi, dinspre Dunăre şi din Moldova, de unde veneau tătarii şi turcii care supuseseră această ţară. Mihnea se afla la asediul cetăţii Giurgiului, care între timp fusese reluată de turci, când se iviră pe neaşteptate, în spatele său, oştile tătăreşti venite din Moldova. Mihnea se retrase spre Bucureşti, unde boierii voiră să-l ucidă, dar în cele din urmă scăpă în Transilvania (decembrie 1659).

El moare în aprilie 1660 la Satu Mare. Acţiunea militară de sub conducerea lui Mihnea al III-lea trebuie considerată ca un moment aparte al luptei antiotomane: o încercare de ridicare în plină epocă a regimului nobiliar, a forţelor populare pentru eliberarea ţării de sub jugul turcesc.

Check Also

Războiul pentru independenţa naţională a României

Cucerirea independenţei naţionale în anul 1877 este unul dintre cele mai de seamă evenimente din …

Urmările războiului ţărănesc din 1514 condus de Gheorghe Doja

Războiul general al ţărănimii, cum îl numeşte Friedrich Engels, s-a terminat prin înfrângerea răsculaţilor şi …

Al doilea război mondial, un război total

Hitler cucereşte Europa (1939-1941) La 1 septembrie 1939, trupele germane au invadat Polonia. În 3 …

Finanţarea, înzestrarea şi aprovizionarea armatei române în timpul Războiului de Independenţă

Refuzul puterilor europene de a recunoaşte independenţa României a demonstrat încă odată că singura cale …

Războaiele strâmtorilor purtate de Genova şi Veneţia

Importanţa economică a bazinului Mării Negre avea în mod necesar să-i sporească interesul pe plan …