Programul lui Tudor Vladimirescu. Cererile norodului românesc. Importanţa documentului intitulat cererile norodului românesc

Cererile norodului românesc, formulate de Tudor Vladimirescu în prima jumătate a lunii februarie 1821, constituie principalul document-program al mişcării, prin care ea se defineşte ca o reacţie împotriva racilelor regimului fanariot, şi nu ca o ridicare antiotomană.

După unii cercetători, obiectivele iniţiale ale insurecţiei pandurilor nu şi-au găsit formularea în acest act. Andrei Oţetea îl datează spre sfârşitul mişcării (pe la mijlocul lui aprilie) şi îl socoteşte ilustrativ nu atât pentru caracterul acesteia, cât pentru „defecţiunea” conducătorului ei. În concepţia sa, revoluţia nu putea lovi regimul fanariot şi orânduielile feudale, decât atacând în prealabil (sau în acelaşi timp) stăpânirea turcească.

Înţelegerea mişcării lui Tudor altfel de cum o arată Cererile norodului românesc, şi anume, considerarea ei ca o revoluţie integrală, ce îşi propunea să doboare deopotrivă jugul turcilor, al fanarioţilor şi al boierilor - în prima linie, dominaţia Porţii -, pare îndreptăţită, la prima vedere, de constatarea că dominaţia turco-fanariotă şi forţele feudale interne conlucrau la despuierea norodului, aşa încât împilările ce veneau din afară nici nu se puteau distinge totdeauna de cele care porneau dinăuntru; exploatarea era un sistem, în care se îmbinau obligaţiile asupriţilor faţă de stăpânii moşiilor cu acelea impuse de oligarhia conducătoare şi de Poartă.

Dacă acceptăm această construcţie logică, după care vechiul sistem de exploatare nu putea fi înlăturat decât deschizând lupta cu totalitatea împilătorilor, sau vizând în primul rând stăpânirea otomană, rămâne de găsit calea de a împăca teoria cu documentele ce o contrazic - efectiv sau numai în aparenţă -, şi dintre care unele sunt esenţiale, precum Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc.

Deşi, încă din prima sa proclamaţie, Tudor a precizat direcţia anti-boierească şi antifanariotă a mişcării sale („Nu împăratul ne este duşman, ci răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre” - idee care stă şi la baza Cererilor norodului), totuşi Andrei Oţetea susţine că proclamaţia de la Padeş, „integrată în planul general de acţiune al Eteriei, tindea la răsturnarea stăpânirii otomane”, iar Nestor Camariano, însuşindu-şi această interpretare, merge mai departe, considerând actul o chemare la revoluţia integrală: La 23 ianuarie, Tudor „a lansat vestita sa proclamaţie către tot norodul ţării,... chemându-l să se ridice împotriva stăpânirii otomane şi a stăpânirii boierilor, precum şi a întregii orânduiri feudale”.

De pe această poziţie, nu rămâne altă explicaţie pentru conţinutul actului Cererile norodului românesc (lipsit de ostilitate faţă de Turcia), decât învinuirea conducătorului mişcării de inconsecvenţă şi nepricepere: „Revendicările acestea - spune Andrei Oţetea - sunt o înjghebare confuză de lucruri mari şi de altele mărunte, aşa cum puteau s-o facă oameni fără pregătirea politică necesară întocmirii unui proiect de constituţie care să înlesnească lichidarea relaţiilor feudale.

În afară de libertatea comerţului şi constituirea unei armate naţionale, nu găsim nici o reformă importantă. Dorinţa lui [Tudor] de mai bine se exprimă prin înlocuirea măsurilor rele ale lui Alexandru Suţu cu acelea care, în perspectiva timpului, păreau mai puţin rele, ale lui Ioan Caragea, Alexandru Ipsilanti sau Alexandru Moruzi”. Prevederile „incoerente” ale actului - notează cu ironie autorul - „dau măsura maturităţii politice a spiritului care le-a conceput”.

Astfel, după ce Tudor ne-a fost prezentat ca „mandatar” al Eteriei şi al boierilor, aflăm că el a pus în aplicare un plan (utopic) de răsturnare totală a vechiului regim, războindu-se în acelaşi timp şi cu turcii şi cu boierii, şi aceasta, într-o vreme când în Europa domnea Sfânta Alianţă; s-a abătut apoi de la proiectul iniţial, ajungând, cu Cererile norodului românesc, la extrema cealaltă, a împăcării cu dominaţia otomană şi cu orânduirea feudală. Iar explicaţia este că Tudor nu avea destulă maturitate politică; îi lipsea priceperea de a lua măsurile cele mai potrivite pentru lichidarea feudalismului.

Adepţii teoriei despre izbucnirea unei revoluţii totale la 1821 nesocotesc importanţa Cererilor norodului, pe motiv că actul nu atacă înseşi bazele feudalismului, proprietatea feudală, şi nici stăpânirea otomană. Noi credem însă că atât (cauzele răscoalei, cât şi caracterul ei antifeudal nu pot fi pe deplin înţelese fără acest act, care infirmă teoria despre o revoluţie românească integrală, sau preponderent antiotomană, încadrată în mişcarea eteristă; iar conducătorul mişcării ne apare, din acest document, ca un revoluţionar dotat cu simţul realităţilor, indicând obiectivele ce se puteau realiza într-o primă etapă a mişcării (programul ei minimal), şi nu ca un utopist care, ignorând condiţiile, a pornit să răstoarne brusc şi pe de-a-ntregul vechea orânduire socială, deschizând în acelaşi timp şi războiul cu turcii.

Ţinând seama de stările de lucruri împotriva cărora protestează documentul, ridicarea-la luptă a pandurilor a fost provocată de agravarea exploatării şi corupţiei în regimul fanariot. Mersul acţiunii revoluţionare avea să se desfăşoare, la rându-i, treptat, începând nu cu suprimarea bazelor orânduirii existente (lucru ce nu se putea realiza de-a dreptul), ci, mai întâi, cu înlăturarea cauzelor care, spre sfârşitul epocii fanariote, înrăutăţiseră modul de viaţă al poporului.

Se naşte întrebarea: Era oare cu putinţă a răsturna regimul fanariot şi a zdruncina societatea feudală, căutând înţelegerea sultanului şi fără a modifica repartiţia proprietăţii? Nu cumva calea de urmat în vederea eliberării sociale şi naţionale trebuia să fie, dintru început, revoluţia integrală (în prima linie: antiotomană) şi nu doar programul cuprins în Cererile norodului? E de observat că, prin interesele lor, împilătorii poporului român - boierii pământeni, fanarioţii şi turcii - nu erau pe deplin solidari, şi, de aceea, era normal ca ei să nu fie atacaţi în bloc, de forţele revoluţionare.

Concepţia despre o revoluţie integrală, la 1821, este vulnerabilă, sub raport logic, deoarece nu deosebeşte contradicţia principală în mănunchiul de contradicţii obiective, ce se manifestau cu putere în acel moment istoric. Vom vedea că explicarea evenimentelor - înţelegerea raporturilor dintre forţele sociale etc. - nu e cu putinţă, dacă se face abstracţie de întrebarea: care era contradicţia principală a societăţii româneşti ce-şi căuta rezolvarea în mişcarea de la 1821?

Dac-ar fi adevărat că, la 1821, în Ţara Românească, s-a produs o revoluţie cu obiective radicale, vizând, în acelaşi timp, toate forţele asupririi, această mişcare nu putea fi iniţiată de boieri şi, în orice caz, nu se încadrează în Eterie. În sfârşit, cum s-ar putea împăca teza despre o revoluţie integrală, la 1821, cu afirmaţia unor memorialişti şi istorici că programul social al lui Tudor a fost o stratagemă?

Pentru a şti dacă Tudor a formulat (în Cererile norodului) un program revoluţionar înaintat, venind în sprijinul tendinţelor obiective ale progresului social, trebuie precizat (pe baza rezultatelor de până acum ale cercetărilor istorice):

  • cum se împletea jugul turcesc cu cel fanariot şi cu cel boieresc, la începutul secolului al XIX-lea;
  • care a fost calea specifică de dezvoltare a agriculturii (economiei) româneşti în perioada de trecere de la feudalism la capitalism;
  • în ce fel un program revoluţionar putea pune, la 1821, problema lichidării relaţiilor feudale?

E necesar să subliniem caracterul profund contradictoriu al evoluţiei societăţii româneşti în perioada de care ne ocupăm. Faptul se explică prin modul particular în care s-au îmbinat şi au intrat în acţiune numeroşi factori economici, sociali şi politici, interni şi externi.

Check Also

Întâlnirea lui Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti. Împotrivirea lui Tudor la ocupaţia eteristă

Ce spun izvoarele narative despre întâlnirea dintre conducătorii celor două mişcări, întâmplată la sfârşitul lui …

Opoziţia lui Tudor Vladimirescu faţă de Eterie înainte de intrarea Adunării norodului în Bucureşti

Comandantul pandurilor a plecat din Bucureşti spre Oltenia (18 ianuarie), însoţit de o ceată de …

Un act fundamental: Scrisoarea lui Tudor Vladimirescu către vornicul Constantin Samurcaş din 28 februarie 1821

Un document edificator pentru disensiunile dintre căpetenia pandurilor şi eterişti, şi pentru uneltirile unora dintre …

Lichidarea mişcării revoluţionare din 1821. Moldova şi Ţara Românească între 1821-1828

Ocupaţia turcească în Principate Oştirile turceşti care au intrat în Moldova şi Ţara Românească la …

Tudor Vladimirescu şi bimbaşa Sava

Documentele cer corectarea afirmaţiei făcute de C.D. Aricescu şi întărite de Andrei Oţetea, potrivit căreia: …