Prins în mreje, de Iris Murdoch (comentariu literar, rezumat literar)

Dame Jean Iris Murdoch (15 iulie 1919, Phibsborough, Irlanda - 8 februarie 1999, Oxfordshire, Marea Britanie) - scriitor.

  • Titlul original: Under the Net
  • Prima ediţie: 1954

Primul roman publicat al lui Iris Murdoch, Prins în mreje, surprinde exuberantul spirit de libertate din Europa postbelică. Jake Donaghue, lăudărosul narator al romanului, este un scriitor sărac şi dezrădăcinat care îşi savurează libertatea. Nu are locuinţă, obligaţii sau slujbă permanentă, iar relaţiile sale amoroase se bazează numai pe capacitatea unor femei de a-i oferi sex şi adăpost.

Dar şansa, adversităţile şi o serie de neînţelegeri hilare îl trezesc pe Jake şi îl fac să înţeleagă că alţii duc o existenţă pe care el nu poate să o perceapă şi că lumea ascunde mistere pe care cu greu le-ar putea imagina. Trece printr-o perioadă dezolantă de depresie, urmată de o renegociere a vieţii sale amoroase. În final, Jake devine un romancier aspirant, decis să producă opere legate de lumea pe care, în sfârşit, începe să o înţeleagă.

Sub naraţiunea alertă de la suprafaţă, descoperim o bogăţie de probleme filozofice: Murdoch contestă ideile existenţialiste despre libertate, se întreabă ce înseamnă a iubi şi se întreabă cu rigurozitate ce anume face ca un scriitor să fie bun şi din ce este făcută arta „bună”. În spatele acestor idei stau întrebările privitoare la acurateţea cu care gândirea este transpusă în limbaj (limbajul reprezintă „mrejele” din titlu) şi cât de departe ne distanţează arta de realitate, mai curând decât să ne aducă mai aproape de aceasta.

Însă admiraţia lui Jake faţă de tabloul Cavalerul surâzător din Colecţia Wallace, de la Londra, şi de Fântâna Medici, din Paris, ilustrează credinţa lui Murdoch că arta nu este separată de lumea reală şi că, de fapt, „arta şi moralitatea sunt unul şi acelaşi lucru”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …