Principatele Române şi Marile Puteri

Statutul politico-juridic (secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea)

În secolul al XVIII-lea, centrul şi sud-estul Europei au fost confruntate cu două mari probleme: criza politică din Polonia şi consecinţele sale externe, respectiv criza Imperiului Otoman, aşa-numita „Problemă Orientală”. Mari Puteri - Austria, Rusia, Prusia - îşi disputau dominaţia asupra spaţiului balcanic, ţărilor române şi Poloniei. Moldova şi Valahia s-au transformat în principalul teatru de confruntări militare între imperiile vecine, cu grave consecinţe pe plan economic, social, politic, diplomatic şi teritorial.

În secolul al XVIII-lea s-a accentuat „Problema Orientală”. Imperiului Otoman nu a reuşit să se adapteze pe plan politic şi militar. Această criză a evoluat, cuprinzând întreaga viaţă socială, economică şi politică din sud-estul Europei până la Marea Mediterană. Imperiul Rus îşi impunea tot mai mult prezenţa în Balcani, profitând de decăderea statului otoman. Politica de expansiune a ţarilor invoca pretextul protejării creştinilor din Balcani. Încă din 1711, Petru cel Mare susţinea: „noi nici afirmare a puterii şi întindere a posesiunilor noastre nu dorim şi nici vreo îmbogăţire, ci pentru eliberarea sfintei biserici şi a popoarelor creştine vrem să luptăm”.

În urma păcii de la Passarowitz, Imperiul Habsburgic a devenit putere balcanică. Aliat sau rival Rusiei, a încercat să limiteze puterea ţarilor şi politica lor hegemonică în sud-estul european. Măria Tereza şi Iosif al II-lea se temeau că Rusia ar putea lua Principatele, devenind vecină cu românii transilvăneni şi slavii de sud (ortodocşi), şi ar avea astfel drum deschis spre Constantinopol.

Între autonomie şi suveranitate: iniţiative româneşti

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, domnitori precum Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu sau Dimitrie Cantemir au orientat ţările române spre Austria sau Rusia, determinând Imperiul Otoman să intervină pentru a-şi asigura fidelitatea conducătorilor celor două ţări. Mijloacele folosite au fost impunerea regimului turco-fanariot şi restrângerea autonomiei Principatelor. Prin numirea domnilor fanarioţi, se urmărea integrarea spaţiului de la nord de Dunăre în sistemul economic şi administrativ otoman.

Statutul juridic al Moldovei şi al Ţării Româneşti (Valahiei) rămânea acela de state vasale Imperiului Otoman. Înăsprirea dominaţiei asupra Principatelor a determinat acţiuni diplomatice repetate ale „partidei naţionale”, care prin invocarea capitulaţiilor căuta să obţină creşterea autonomiei şi chiar independenţa sub protecţia Marilor Puteri. În anii 1716-1718, în memoriile succesive înaintate Curţii din Viena se cerea desprinderea Ţării Româneşti de otomani, păstrarea „datinelor” interne şi pe viitor înscăunarea unor domni români.

Cu ocazia tratativelor purtate la Focşani (1772), delegaţii ale boierilor şi înaltului cler din Moldova şi Ţara Românească au revendicat revenirea la domniile pământene, independenţa şi unirea celor două ţări sub garanţia Austriei, Rusiei şi Prusiei. Tot în 1772, Ienăchiţă Văcărescu, principalul susţinător al autonomiei sub suzeranitate otomană, considerată mai sigură decât independenţa sub protectorat rus, trimitea un memoriu marelui vizir, susţinând respectarea vechilor tratate, înlăturarea abuzurilor şi revenirea la domnii pământene.

În 1787, în contextul conflictului ruso-austro-turc, boierii munteni au cerut Austriei recunoaşterea neutralităţii Ţării Româneşti, iar la Şistov (1791) au revendicat desfiinţarea raialelor, domni pământeni, neutralitate şi independenţă politică sub protecţia Rusiei şi Austriei. Idei asemănătoare se regăsesc în memoriul moldovenilor adresat lui Napoleon în 1807, căruia i se cerea sprijinul pentru crearea unui stat românesc - „barieră redutabilă între nord şi sud”, aflat sub garanţia şi nu sub protectoratul Marilor Puteri.

În 1822, două delegaţii ale boierilor din Principate formulau noi cereri către Poartă: domn şi oaste pământeană, atribuirea slujbelor numai pământenilor etc. Un memoriu muntean din 1829 propunea unirea Principatelor şi cumpărarea independenţei la un preţ echivalent cu birul reunit al ambelor ţări. Noul stat urma să fie „de sine şi neatârnat”. Statutul internaţional al Principatelor a fost dezbătut în 1829 la Adrianopol, când s-a oficializat protectoratul rus, apoi în 1856, la Paris, când protectoratul rus a fost înlocuit cu garanţia colectivă a Marilor Puteri.

Conflicte între Marile Puteri care au influenţat şi modificat statutul politico-juridic al Principatelor

Conflict Ani de desfăşurare Tratat de pace Prevederi şi consecinţe pentru ţările române
austro-otoman 1698-1699 Carlowitz Poarta recunoaşte trecerea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgică.
ruso-otoman 1710-1711 Vadul Huşilor Domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, se refugiază în Rusia alături de boierii filoruşi; cetatea Hotin devine raia.
austro-otoman 1716-1718 Passarowitz Banatul şi Oltenia trec sub stăpânirea Imperiul Habsburgic.
ruso-austro-otoman 1735-1739 Belgrad Imperiul Habsburgic restituie Oltenia care este realipită Ţării Româneşti.
ruso-otoman 1768-1774 Kuciuk-Kainargi Moldova şi Ţara Românească sunt scutite de tribut pentru doi ani; este confirmată autonomia Principatelor. Rusia obţine dreptul de a interveni în favoarea ţărilor române; astfel începe protectoratul rusesc.
ruso-austro-otoman 1787-1791 Şiştov (cu Austria, 1791) Iaşi (cu Rusia, 1792) Rusia ajunge vecină a Moldovei.
ruso-otoman 1806-1812 Bucureşti Ţinutul dintre Prut şi Nistru (Basarabia) este cedat Rusiei.
ruso-otoman 1828-1829 Adrianopol Autonomie administrativă pentru ambele ţări. Restituirea raialelor de pe malul stâng al Dunării (Giurgiu, Turnu, Brăila) către ţările române. Graniţa cu Imperiul Otoman pe talvegul Dunării. Numirea domnilor pe viaţă. Libertatea comerţului (desfiinţarea monopolului otoman). Dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii, îngrădirea dreptului de intervenţie a Imperiul Otoman în Principate. Menţinerea ocupaţiei ruseşti şi obligativitatea Imperiului Otoman de a recunoaşte şi confirma regulamentele administrative.