Primul război mondial în literatura epocii

Primul război mondial a fost pentru întreaga omenire o teribilă încercare a valorilor morale şi sociale. Diversitatea atitudinilor faţă de război exprimate în literatură este reductibilă la două poziţii: una de esenţă naţionalistă, care îl glorifică, şi o alta care îl combate de pe poziţii pacifiste. Scriitorii pacifişti au fost preocupaţi să dezvăluie crimele războiului şi dezechilibrul moral provocat de acesta.

Liviu Rebreanu

Romanul Pădurea spânzuraţilor, apărut în 1922, relua o temă tratată de Liviu Rebreanu în Catastrofa şi era inspirat de sfârşitul tragic al fratelui scriitorului, Emil, sublocotenent în armata Austro-Ungariei, care fusese executat pentru încercarea de a trece, în timpul primului război mondial, de partea românilor.

Autorul tratează criza morală trăită de intelectualul transilvănean şi generată de conflictul interior dintre sentimentul datoriei faţă de autoritate, Imperiul Austro-Ungar, şi conştiinţa apartenenţei la poporul român. Astfel, romanul demască absurditatea şi ororile războiului.

Drama psihologică a lui Apostol Bologa, eroul romanului Pădurea spânzuraţilor, deşi interioară, are o cauză obiectivă: monstruozitatea unui război în care diferite grupări etnice ale unui stat multinaţional sunt puse în situaţia limită de a lupta împotriva intereselor lor naţionale, de a-şi ucide fraţii. Este drama golirii treptate de conţinut a valorilor care oferiseră până atunci echilibrul vieţii şi resursele împlinirii de sine. Conflictul interior provocat de această evoluţie capătă în romanul lui Rebreanu dimensiuni tot mai mari, singura sa rezolvare fiind găsită în moarte.

„- Aţi isprăvit de scris ? întrebă, vrând să strângă masa, fără să se uite la Bologa.

- Nu, nu... nici n-am înce... zise Bologa deodată foarte agitat, adăogând repede, cu nişte ochi ieşiţi din orbite: Aşa-i de mare graba?... S-a hotărât sentinţa, s-a...

- Sentinţa desigur că s-a hotărât de mult, răspunse plutonierul tărăgănat şi parcă cu glas neobişnuit. Se aşteaptă numai aprobarea de sus... de la Marele Cartier... Aşa-i regulamentul pentru domnii ofiţeri... Dar nu mai durează, nu, nu... Trebuie să pice răspunsul din minut în minut, căci în război şi în cazuri d-astea merge repede... În război toate merg repede ...

Apostol Bologa vedea că omul acesta îi cunoaşte soarta, dorea să-l întrebe şi nu cuteza.” (Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor)

Erich Maria Remarque

Erich Maria Remarque s-a impus cu romanul Pe frontul de vest nimic nou (1929) în care a tratat consecinţele dezumanizante ale războiului. Apărut într-o perioadă de intensificare a naţionalismului revanşard, romanul oferă o viziune raţională şi umanitară, ostilă războiului şi forţelor care îl susţin.

În acest roman şi în alte lucrări, ca Întoarcerea de pe front (1931), Trei camarazi (1938), Obeliscul negru (1938), scriitorul a reluat o temă specifică scriitorilor pacifişti, aceea a „generaţiei pierdute” care a dus greul războiului şi şi-a pierdut încrederea în valorile în numele cărora a fost împinsă în război. Din această „generaţie pierdută” au făcut parte şi elevii clasei profesorului Kantorek, eroii romanului Pe frontul de vest nimic nou. Seduşi de frazeologia patriotardă, ei s-au înrolat în armată când încă erau pe băncile şcolii şi au fost trimişi, după o instrucţie sumară, să moară pe front.

Descrierea experienţelor trăite de aceşti tineri şi mai ales ale eroului principal constituie un act de acuzare a atrocităţilor războiului, dintre care cea mai impresionantă este involuţia la care sunt supuşi oamenii. Soldatul de pe front este un om întors la animalitate şi teluric, este redus de război la trăiri elementare, legate de manifestarea instinctului de conservare. Indiferenţa celor care au provocat războiul şi pentru care moartea celor de pe front nu însemna nimic este sintetizată de formula „pe frontul de vest nimic nou”.

„Sunt tânăr, am douăzeci de ani, dar nu cunosc din viaţă decât deznădejdea, moartea, frica şi îmbinarea celei mai neghioabe superficialităţi cu un abis de suferinţe. Văd popoare asmuţite unul împotriva altora ucigându-se tăcute, neştiutoare, tembele, docile, fără vină. Văd că minţile cele mai înţelepte din lume născocesc arme şi cuvinte, pentru a face toate acestea mai rafinate şi mai de lungă durată. Şi, o dată cu mine, văd asta toţi oamenii de vârsta mea, de aici şi de dincolo, din toată lumea; odată cu mine suferă la fel toată generaţia mea. [...] Ani de-a rândul, îndeletnicirea noastră a fost aceea de a ucide - a fost prima noastră profesie în viaţă. Tot ce ştim despre viaţă se mărgineşte la moarte.” (E.M. Remarque, Pe frontul de vest nimic nou)

Check Also

Bătălia de pe Neajlov-Argeş („Bătălia Bucureştilor”) (16/29 noiembrie – 20 noiembrie / 3 decembrie 1916)

Confruntarea din Câmpia Română, jalonată de râurile Argeş şi Neajlov şi cunoscută în istoriografie sub …

Bătălia de la Turtucaia (18/31 august – 24 august / 6 septembrie 1916)

Bătălia de la Turtucaia este prima mare confruntare de pe segmentul sudic al frontului românesc, …

Bătălia de la Sibiu (13/26 – 16/29 septembrie 1916)

După viguroasa ofensivă ale celor trei armate din primele zile ale războiului, pe frontul de …

Bătălia de la Oituz (26 iulie / 8 august – 9/22 august 1917)

Concomitent cu acţiunea de la sud de Carpaţi, inamicul a trecut la ofensivă şi pe …

Bătălia de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie / 1 august 1917)

La întâlnirea aliată de la Chantilly (2-3/15-16 noiembrie 1916), a fost stabilit proiectul general de …