Prelungiri ale romantismului şi clasicismului în literatura română

Contextul epocii

Modelul eminescian va influenţa multe decenii după stingerea poetului lirica românească, impunând, implicit, un nivel de exigenţă ridicat, care vizează substanţa ideatică, dar şi rafinamentul expresiei.

În acest context, până către perioada interbelică, în spaţiul românesc vor coexista trei direcţii poetice: epigonismul eminescian, reprezentat, în principal, de poetul Alexandru Vlahuţă; simbolismul, afirmat creator după 1900, îndeosebi prin opera lui George Bacovia, după ce a fost teoretizat şi experimentat de Alexandru Macedonski; sămănătorismul şi poporanismul, ca prime manifestări ale tradiţionalismului, ce se va afirma pregnant mai târziu, prin activitatea lui Nichifor Crainic.

Operele publicate sunt diverse şi inegale ca valoare, de la poezia socială cu accente realiste la renaşterea unui romantism provincial şi ţărănesc, de la căutarea expresiei simbolice, chiar ermetice, la o lirică facilă, anecdotică.

Sămănătorismul

Sămănătorismul denumeşte orientarea literară cristalizată în jurul revistei „Sămănătorul”, apărută Ia Bucureşti între 1901 şi 1910 şi condusă, în ordine cronologică, de Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc şi Nicolae Iorga. Această direcţie se constituie ca o reacţie la modernism, la industrializarea şi emanciparea societăţii. Principalele trăsături sunt paseismul, concretizat în permanenta tendinţă de întoarcere spre trecut şi de condamnare a prezentului, idilismul sau preferinţa pentru înfăţişarea pitorească a satului, considerat nucleu al specificului naţional şi al spiritualităţii româneşti autentice, sentimentul dezrădăcinării, în virtutea căruia oraşul este văzut ca un loc al pierzaniei, interesul pentru viaţa ţărănimii, natura patriei şi valorile etice.

Această grupare şi această tendinţă literară nu include însă opere deosebit de valoroase din punct de vedere estetic, cuprinzând, în general, o literatură angajată, declarat moralizatoare, cu o diluare a lirismului şi a emoţiei care a condus la autodizolvarea ei, deşi ecouri ale sămănătorismului se înregistrează până în preajma celui de al doilea război mondial. Dintre poeţii aparţinând acestei perioade s-au evidenţiat Alexandru Vlahuţă şi Şt. O. Iosif, însă cel care o reprezintă cel mai bine şi cu rezultate notabile este George Coşbuc.

Poporanismul

Poporanismul este orientarea literară caracterizată prin aceeaşi simpatie faţă de popor, exprimată însă, literar, cu mai multă obiectivitate. Revista care a susţinut această orientare cultural-literară este „Viaţa românească”, apărută la laşi la începutul secolului XX (1906), sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu. Poporanismul nu are o concepţie literară precizată clar, ideile sale desprinzându-se, în principiu, din doctrina politică. Se reţin atitudinea critică faţă de structurile societăţii contemporane, apropierea faţă de ţărănime, prin promovarea idealului de luminare a acesteia, accesul la cultură, dezaprobarea falsei înfrumuseţări a vieţii, tipic sămănătoristă, şi atitudinea realist-critică. Poetul cel mai apropiat de spiritul poporanismului este Octavian Goga.

Check Also

Caracteristici ale romanului interbelic în literatura română şi universală

Continuitate şi discontinuitate: Romane care continuă formulele tradiţionale: John Galsworthy, Forsyte Saga; Roger Martin du …

Simbolismul în literatura română

Primele elemente ale simbolismului apar, la noi, în ultimele decenii ale secolului trecut şi se …

Evoluţia prozei în literatura română

Accepţii ale termenului. Evoluţie Cuvântul „proză” vine din francezul „prose” şi înseamnă „discurs care înaintează …

Realismul în literatura română. Teoretizări şi opinii

În literatura română se poate vorbi de existenţa elementelor realiste în satira populară, în Didahiile …

Literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Privire generală asupra epocii În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, conflictele de idei, expresie …