Prâslea cel voinic şi merele de aur, de Petre Ispirescu (comentariu literar, rezumat literar)

Basmul Prâslea cel voinic şi merele de aur se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm popular, deoarece are autor anonim, el fiind transmis pe cale orală din generaţie în generaţie. A fost cules de Petre Ispirescu şi publicat în volumul Legendele şi basmele românilor din 1882.

Acţiunea are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar deznodământul constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative, împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase creează fantasticul, ca specific ancestral (străvechi) al basmelor populare.

Titlul

Titlul sintetizează intriga basmului, fiind alcătuit din numele personajului, Prâslea, însoţit de principala trăsătură - „cel voinic” -, prin care se sugerează ideea că, deşi este mezinul familiei împărăteşti, este viteaz şi neînfricat. El este singurul care izbuteşte să-şi bucure tatăl şi să culeagă merele de aur.

Construcţia şi momentele subiectului

Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul omniscient şi focalizarea zero, iar naraţiunea la persoana a III-a făcută de naratorul obiectiv îmbină supranaturalul cu planul real, armonizând eroii fabuloşi cu personaje şi întâmplări verosimile.

Relaţiile temporale şi spaţiale se definesc prin evocarea timpului fabulos („A fost odată ca niciodată”) şi a spaţiului supranatural reprezentat de livada împăratului şi de tărâmul celălalt.

Expoziţiunea

Basmul începe cu o formulă iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată [...] un împărat puternic şi mare”, care avea în grădina frumoasă şi „bogată de flori” un pom ce făcea mere de aur. Din păcate, împăratul nu putuse mânca niciodată mere, deoarece le fura „oarecine” tocmai când erau gata să se coacă. An de an, mulţi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai împăratului, păziseră pomul pentru a prinde hoţul, dar totul fusese în zadar.

Incipitul

Incipitul basmului îl constituie formula iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată [...] un împărat puternic şi mare”, care avea în grădina frumoasă şi „bogată de fiori” un pom ce făcea mere de aur. Din păcate, împăratul nu putuse mânca niciodată mere, deoarece le fura „oarecine” tocmai când erau gata să se coacă. O mulţime de voinici încercaseră să prindă hoţul, dar în zadar.

Petre Ispirescu

Fiul cel mai mare al împăratului şi-a înduplecat tatăl să păzească el mărul timp de o săptămână, dar în ultima noapte l-a cuprins „o piroteală de nu se mai putea ţine pe picioare”, iar dimineaţa a constatat că merele fuseseră furate. În anul următor s-a angajat să vegheze mărul fiul mijlociu, dar „păţi ca şi frate-său cel mare”.

Intriga

Dezamăgit, împăratul se hotărâse să taie pomul fermecat, dar mezinul, Prâslea, l-a rugat să-l lase şi pe el să-şi încerce norocul, împăratul s-a lăsat înduplecat cu greu, iar Prâslea a început să dea ocol mărului, plănuind cum să facă să-l vegheze fără să adoarmă. Când fructele s-au pârguit, Prâslea s-a aşezat să-şi păzească pomul şi a luat cu sine „cărţi de citit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile”. El a bătut în pământ ţepuşele în aşa fel încât una să-i stea în spate şi alta în faţă, astfel ca, dacă îl va apuca somnul, să se lovească în ele cu barba sau cu ceafa şi să se trezească.

Într-o noapte, a simţit cum îl atinge uşor „boarea ziorilor” şi-l „îmbăta cu mirosul său cel plăcut”. Cuprins de „o piroteală moleşitoare”, Prâslea s-a trezit brusc atunci când s-a lovit de ţepuşele care-l atingeau în barbă şi în ceafă. Deodată, a auzit un fâsâit şi a văzut pe „un oarecine” apropiindu-se de pom. Prâslea, care stătea cu arcul pregătit, a slobozit trei săgeţi în hoţul care tocmai apucase ramurile mărului. S-a auzit un geamăt, apoi s-a făcut o tăcere de moarte şi nu s-a mai văzut nimic.

Prâslea a cules câteva mere şi le-a dus pe o tipsie de aur tatălui său, spre bucuria împăratului. Mezinul i-a spus apoi că trebuie să plece în căutarea hoţului, pe care îl rănise şi că se va călăuzi după dâra de sânge pe care acesta o lăsase în urma lui. Fraţii săi mai mari îl pizmuiau pe Prâslea, pentru că el reuşise acolo unde ei dăduseră greş, dar au acceptat să-l însoţească în călătorie, cu gând „să-l piarză”.

Desfăşurarea acţiunii

Cei trei fraţi au pornit la drum „după dâra sângelui”, până când au ajuns la o prăpastie unde urma se pierdea. Ei au bănuit că hoţul locuia în fundul acelei prăpăstii şi s-au gândit să coboare cu o frânghie. Primul s-a lăsat în groapă fratele cel mare, convenind ca, atunci când va scutura frânghia, ceilalţi să-l tragă afară. Nici nu coborâse bine, că, de frică, el a scuturat frânghia şi a fost imediat tras afară.

Mijlociul a încercat şi el, dar nu a reuşit să ajungă până în fundul prăpastiei. Prâslea s-a hotărât să coboare, dar le-a spus că arunci când va scutura frânghia, ei să-l lase şi mai mult în jos, până ce „veţi vedea că frânghia nu se mai duce la vale”. După aceea, să fie puşi paznici care să vegheze la buza prăpastiei şi să tragă frânghia afară numai atunci când ea se va lovi de marginile gropii. Fraţii mai mari, rămaşi afară, au plănuit să scape de mezin,’ deoarece îi făcuse de ruşine pentru a doua oară prin curajul său.

Ajuns pe tărâmul celălalt - spaţiu fabulos -, Prâslea a dat, în drumul său, de un palat „cu totul şi cu totul de aramă”. L-a întâmpinat „o fată frumuşică” şi, de cum l-a văzut, ea i-a povestit cum „trei fraţi zmei” le răpiseră pe cele trei surori, „fete de împărat”, de pe tărâmul de unde venea şi Prâslea. Fiecare dintre cei trei zmei îşi alesese câte o fată de împărat şi ar fi vrut să se însoare, dar ele se împotriveau şi le cereau „câte”în lună şi în soare”, ca să amâne cât se putea căsătoria. Fata l-a ascuns pe Prâslea, pentru că zmeul venea la prânz acasă şi arunca buzduganul „cale de un conac”, lovind în uşă, în masă, aşezându-se apoi în cui. Zmeul a simţit că „miroase a carne de om de pe tărâmul celălalt” şi s-a luptat cu Prâslea, până când voinicul l-a băgă în pământ până la genunchi şi i-a tăiat capul.

După ce s-a odihnit vreo două zile, Prâslea a pornit cu fata de împărat să le salveze şi pe surorile ei. Ajunşi la palatul de argint, unde zmeul trimitea buzduganul cale de două conace, Prâslea s-a luptat cu el şi l-a omorât şi pe acesta. Zmeul care locuia în palatul de aur, mezinul, era cel ce fusese rănit de Prâslea atunci când încercase să fure merele de aur. După ce s-au odihnit o săptămână, au ajuns la a treia fată de împărat, care era şi mai înspăimântată de apropiata căsătorie pe care o pusese la cale zmeul cel mic. Acesta trimitea buzduganul „cale de trei conace” şi cei doi „se luptară, zi de vară până-n seară”.

Pe la amiază, s-au făcut amândoi două focuri şi când un corb le dădea târcoale, zmeul i-a promis stârvul lui Prâslea drept răsplată, dacă va turna seu peste el. Prâslea i-a făgăduit corbului trei stârvuri şi atunci acesta a adus „în unghiile sale seu” şi l-a turnat peste viteazul care a prins dintr-odată şi mai multă putere. După ce şi-au recăpătat înfăţişarea, zmeul i-a cerut apă fetei de împărat, promiţându-i că se vor cununa „chiar mâine”. În schimb, Prâslea s-a oferit să o ducă pe tărâmul pământenilor, unde se vor şi căsători. Fata i-a dat apă voinicului, acesta a prins putere şi lupta a fost crâncenă, până când Prâslea a reuşit să-i taie capul zmeului.

Bucuroase peste măsură, fetele i-au destăinuit că fiecare dintre palatele zmeilor se poate preface într-un măr, dacă sunt lovite cu un bici „în cele patru colţuri”, aşa că Prâslea a prefăcut cele trei palate în trei mere de aramă, de argint şi de aur, apoi le-a împărţit fetelor şi cu toţii s-au pregătit să se întoarcă pe tărâmul oamenilor. Prima fată de împărat, cu mărul de aramă, a fost scoasă cu frânghia deasupra prăpastiei şi le-a dat fraţilor lui Prâslea „un răvăşel” din partea lui, în care acesta scria că fata va lua de bărbat pe frate-său mai mare. Au fost apoi scoase şi celelalte fete de împărat, mijlocia cu mărul de argint şi mezina, al cărui măr de aur îl oprise Prâslea asupra lui.

Punctul culminant

Bănuind că fraţii săi „îi poartă sâmbetele”, voinicul a legat de frânghie o piatră şi a pus deasupra ei căciula, ca să-i încerce. Fraţii săi, crezând că de frânghie este atârnat Prâslea, i-au dat drumul şi apoi s-au prefăcut mâhniţi că fratele lor s-a prăpădit. Ei s-au cununat cu fetele de împărat, dar mezina n-a vrut „cu niciun chip să se mărite, nici să ia pe altul”.

În acest timp, Prâslea se gândea cum să facă să iasă pe tărâmul lui, când, deodată, aude „un ţipăt” care „îi umplu inima de jale”. Un balaur se încolăcise pe un copac şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor (vultur mare, acvilă cu două capete). Atunci Prâslea s-a repezit la balaur şi l-a făcut bucăţele cu paloşul. Drept răsplată, zgripsoroaica i-a promis să-l ducă pe tărâmul celălalt, dar înainte de asta, Prâslea trebuia să pregătească 100 de oca de carne făcută bucăţele şi 100 de pâini.

Voinicul a pregătit cele necesare şi, de câte ori întorcea ea capul, el trebuia să-i dea „pâine şi carne”. Când ajunseseră aproape de buza prăpastiei, se terminaseră merindele, aşa că Prâslea şi-a tăiat „o bucată de carne moale din coapsa piciorului de sus” şi a dat-o zgripsoroaicei. Deoarece el nu mai putea merge, pasărea i-a pus la loc bucata de carne, pe care nu o înghiţise, „o unse cu scuipat de al său” şi i-a lipit-o pe picior.

Deznodământul

Prâslea a plecat spre împărăţia tatălui îmbrăcat „în haine proaste ţărăneşti” şi a aflat de la drumeţi că fraţii săi luaseră de soţii pe fetele de împărat, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pierderea mezinului şi că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte întruna. Ea ceruse o furcă de tors, care să aibă şi caierul şi fusul de aur şi împăratul poruncise starostelui de argintari să-i facă această furcă, altfel „unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul”. Aflând acestea, Prâslea s-a angajat ucenic la argintar şi în trei zile i-a dat furca de aur, pe care o scosese din mărul zmeului.

Când a văzut furca, fata a priceput că Prâslea reuşise să iasă deasupra pământului şi i-a cerut împăratului să-i facă „o cloşcă cu pui cu totul şi cu totul de aur”. Prâslea a făcut şi cloşca, pe care argintarul a dus-o împăratului. Atunci fata l-a rugat pe împărat să aducă la palat pe meşterul care făcuse furca şi cloşca de aur. Ea l-a recunoscut imediat pe „viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor”, împăratul şi-a dat şi el seama că este feciorul lui, deşi „foarte mult se schimbase”. Prâslea le-a povestit păţaniile şi le-a arătat mărul de aur al zmeului.

Întrebat de împărat cum să-i pedepsească pe fraţii mai mari care îl abandonaseră pe tărâmul celălalt, Prâslea a cerut ca pedeapsa să fie dată de Dumnezeu. Cei trei fii vor ieşi pe scările palatului şi vor arunca fiecare câte o săgeată în sus, iar Dumnezeu va pedepsi pe cei vinovaţi. Săgeţile celor doi fraţi mai mari au căzut „drept în creştetul capului” şi i-au omorât pe loc, iar a celui mic „îi căzu dinainte”.

Prâslea a făcut nuntă mare cu fata de împărat şi toată împărăţia se fălea cu vitejiile voinicului. După moartea împăratului, Prâslea „se sui el în scaunul împărăţiei” şi poate că domneşte şi astăzi, „de or fi trăind”. Basmul se încheie cu o formulă tipică: „Trecui şi eu pe acolo şi statui de mă veselii la nuntă, de unde luai «O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop» şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa”.

Ca în toate basmele, binele învinge răul, dreptatea se împlineşte, adevărul triumfă, iar cei viteji şi cinstiţi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, fiind astfel răsplătiţi pentru trăsăturile lor deosebite, ca simboluri ale valorilor morale ce trebuie să caracterizeze omenirea. În basmele populare româneşti, eroul întruchipează idealul de cinste, dreptate şi adevăr, el constituind o imagine a binelui, iar povestitorul anonim - în majoritatea naraţiunilor de acest tip - pune în concordanţă frumuseţea morală cu cea fizică.

Personajele

Prâslea este personajul principal şi eponim (care dă numele operei) al basmului popular Prâslea cel voinic şi merele de aur. El captează atenţia cititorilor (ascultătorilor) pe parcursul întregului fir epic, deoarece este prezent şi participă activ la toate momentele acţiunii. Este un personaj imaginar, înzestrat cu puteri fabuloase şi este, prin calităţile sale morale, reprezentantul românului dintotdeauna.

Trăsăturile sale morale reies în mod indirect din faptele, atitudinea şi comportamentul protagonistului, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje. Deşi este ironizat la începutul basmului de către tatăl său, Prâslea este ambiţios şi tenace, convingându-l pe acesta să-l lase să păzească şi el mărul de aur. Indirect, dovedeşte isteţime atunci când îşi face un plan ca să nu adoarmă când va sta la pândă să prindă hoţul.

Curajos, Prâslea coboară pe tărâmul celălalt şi, viteaz, omoară zmeii prin luptă dreaptă. Mezinul este inteligent şi bun cunoscător de oameni, întrucât îşi dă seama că fraţii săi sunt invidioşi şi-i pune la încercare. Milos, salvează puii de zgripsor din ghearele balaurului şi nu se răzbună pe fraţii săi, ci aşteaptă dreptatea divină, dovedind generozitate şi înţelepciune.

Ca orice personaj de basm, Prâslea are şi însuşiri supranaturale. Înzestrat cu o forţă impresionantă, omoară zmeii şi balaurul în luptă dreaptă. Înţelege graiul făpturilor de pe alt tărâm şi poate comunica firesc cu acestea. Are capacitatea de a se metamorfoza în foc, transformă palatele în mere şi poate scoate din mărul zmeului furca şi cloşca de aur. Prâslea este, aşadar, un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de Prâslea, se constituie în forţe ale binelui şi împăratul, cele trei fete, corbul, zgripsoroaica şi puii ei, meşterul argintar.

Personajele care reprezintă forţele răului sunt pedepsite în finalul basmului. Din galeria personajelor fantastice fac parte balaurul şi zgripsorul, personaje întâlnite numai în basme. Fabulosul include şi obiectele miraculoase: furca, mărul, cloşca de aur, dar şi seul şi apa. Ele ajută eroul să depăşească situaţiile dificile, iar cifra simbolică trei are putere magică. Personajele reale - fiii cei mari, fetele de împărat şi meşterul argintar - ca şi cele fantastice - împăratul, Prâslea, zmeii, balaurul, zgripsorul - indiferent de locul pe care îl ocupă în operă, au importanţă în desfăşurarea întâmplărilor, deoarece fiecare contribuie la aflarea adevărului şi instituirea dreptăţii.

Respectând caracteristicile speciei, formula introductivă, „A fost odată ca niciodată”, sugerează un timp imaginar. Ascultătorii - cititorii - sunt introduşi într-o lume în care totul este posibil, iar spaţiul de desfăşurare a acţiunilor este fabulos. Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru noţiunile bine şi rău, reprezentând modele morale opuse. Trăsăturile lor se desluşesc prin acţiune, care se petrece atât pe pământ, cât şi pe tărâmul celălalt, prăpastia fiind hotarul care desparte cele două lumi.

Limbajul

Limbajul basmului popular Prâslea cel voinic şi merele de aur se caracterizează prin oralitate („dară până una alta”, „vai de mine!”), care menţine trează atenţia ascultătorului. Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă; verbele la perfectul simplu („îi mulţumi”, „fu primit cu bucurie”, „şi se luptară”) dau impresia că acţiunea s-a petrecut de curând; inversiunile şi repetiţiile („şi merse, merse”) specifice stilului oral, precum şi cuvintele şi expresiile populare („niţică”, „piroteală”, „soroc”, „a o sfecli”, „a-şi încerca norocul”) sunt mijloace şi procedee artistice specifice basmului.

Stilul

Stilul îmbină armonios cele trei moduri de expunere - naraţiunea, descrierea şi dialogul - care dau farmec basmului, creaţie ce răspunde nevoii de bine, dreptate şi frumos a poporului român.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …