Povestea unei pasiuni, de Ford Madox Ford (comentariu literar, rezumat literar)

Ford Madox Ford (pseudonimul literar al lui Ford Hermann Hueffer) (17 decembrie 1873, Merton, Marea Britanie - 26 iunie 1939, Deauville, Franţa) - scriitor.

  • Titlul original: The Good Soldier
  • Prima ediţie: 1915

Opiniile criticilor referitoare la Povestea unei pasiuni sunt împărţite. Unii îl consideră un roman neverosimil, în care substanţa este sacrificată în favoarea stilului, iar alţii îl apreciază drept unul dintre cele mai bine scrise romane din secolul XX, în care Ford examinează posibilitatea de a crea o naraţiune despre lumea modernă prin experimentalism estetic. Cartea este cel mai bun exemplu de impresionism literar, curent al cărui exponent de frunte a fost Ford.

În Povestea unei pasiuni, Ford încearcă să demonstreze cât de mult ne este influenţată percepţia asupra realităţii de limitele cunoaşterii. Romanul este scris la persoana întâi, iar naratorul este John Dowell, un american bogat şi leneş, a cărui interpretare a realităţii se schimbă pe măsură ce dobândeşte o nouă cunoaştere şi înţelegere a unor evenimente trecute. Pe parcursul romanului devine clar că Florence, soţia lui Dowell, are o relaţie de durată cu Edward Ashburnham, „bunul soldat” ce dă titlul original al cărţii.

Dowell este cel mai puţin credibil narator cu putinţă, care ignoră adevărata fire a soţiei şi legătura sa pasională. El descrie relaţia idilică de prietenie cu Ashburnham, dar, după ce îşi dă seama de relaţia acestuia cu Florence, trebuie să rescrie povestea acestei prietenii. De-a lungul romanului, Dowell încearcă, fără succes, să născocească o metodă narativă care să redea cu acurateţe perspectivele contradictorii ale inocenţei autoamăgitoare şi revelaţiilor pline de chin.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …