Populaţia în Moldova şi Ţara Românească în perioada de trecere de la feudalism la capitalism

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, dezvoltarea economică a Moldovei şi Ţării Româneşti şi îngrădirea dominaţiei otomane au contribuit la o simţitoare creştere a populaţiei. În condiţiile acestei noi situaţii, politica domniei de a procura braţe de muncă pentru regiunile de câmpie, prin colonizări de ţărani din regiunile de deal, din Transilvania şi din sudul Dunării, a dat rezultate mai eficace decât în epoca precedentă în ciuda pustiirilor provocate de războaie, incursiuni turceşti de pradă şi epidemii.

O apreciere generală asupra nivelului demografic al principatelor se poate face mai bine în această perioadă, datorită înmulţirii izvoarelor, printre care trebuie amintite în primul rând catagrafiile fiscale. Dar datele cuprinse în aceste catagrafii şi statistici, alcătuite în scop fiscal de autorităţile locale şi de cele ruseşti, sunt departe de a oglindi realitatea demografică fiindcă foarte multe sate erau dosite de marii boieri în propriul lor folos. De aici deosebirile mari de la o catagrafie la alta, chiar apropiate în timp.

Astfel, potrivit catagrafiei din 1810, populaţia Moldovei şi Ţării Româneşti nu ajungea decât la 1.600.000 locuitori, iar în 1818-1819 la peste 1.800.000 locuitori, număr mult inferior celui real. Sporul cu mai mult de jumătate al populaţiei principatelor în deceniul ce a urmat după 1821, când, după o apreciere contemporană, ajunsese la 3.000.000, cifră cu siguranţă şi ea mult inferioară realităţii, ar fi astfel inexplicabil, dacă nu am ţine seamă de faptul că datele anterioare acestei catagrafii ruseşti erau foarte departe de realitate. Acelaşi lucru se poate afirma şi cu privire la informaţiile călătorilor străini. Datele statistice demografice indicate de aceştia, deşi numeroase, sunt contradictorii şi imprecise, îngăduind numai o apreciere generală minimă asupra populaţiei Moldovei şi Ţării Româneşti în această perioadă.

Tot cu aproximaţie poate fi cunoscută şi structura socială a populaţiei principatelor. Alături de cele două clase sociale fundamentale (boierimea şi ţărănimea) izvoarele demografice înregistrează existenţa unor categorii fiscale cu un conţinut social deosebit de variat, ceea ce împiedică cunoaşterea exactă a structurii sociale a ţării; sub numele de hrisovoliţi, ruptaşi, companişti, sudiţi, patentări etc. se află de fapt negustori, meşteşugari, ţărani. Lucrătorii din manufacturi şi din atelierele meşteşugăreşti, calfele, ucenicii, lucrătorii din ocnele de sare, de la minele de fier, de aramă, de cărbuni alcătuiau în preajma anului 1830 aproximativ 2,5% din ansamblul populaţiei Moldovei şi Ţării Româneşti.

Check Also

Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct …

Povestirile istorice în versuri în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Cronicile versificate şi îndeobşte povestirile istorice în versuri, care încearcă să fixeze, într-o limbă înţeleasă …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Apariţia relaţiilor capitaliste în ţările române

Epoca modernă este caracterizată în istoria universală printr-un mare avânt al forţelor productive, prin apariţia …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …