Populaţia Dobrogei în epoca romană. Clasele sociale

Înmulţirea aşezărilor de tot felul în Dobrogea romană, trebuie pusă în legătură pe de altă parte şi cu sporirea populaţiei ei. Documentele din epoca romană ne îngăduie să cunoaştem mai multe categorii de populaţie, a căror poziţie socială şi economică deosebit de variată ne este în parte cunoscută. Populaţia autohtonă a Dobrogei a rămas şi în epoca romană în marea ei majoritate geto-dacică. Unele infiltraţiuni mai vechi de populaţie străină, ca de pildă grupurile de sciţi documentate cu trei veacuri mai înainte, s-au topit în masa populaţiei geto-dacice din Dobrogea.

Prin faptul cuceririi, populaţiei băştinaşe geto-dacice care se opusese în chip activ în mai multe rânduri înaintării romane, i s-a aplicat tratamentul cel mai dur. Proprietatea obştească a triburilor geto-dace a trecut de fapt în stăpânirea romană, devenind ager publicus. Pe seama proprietăţii acestor triburi s-au întemeiat noile aşezări romane. Terenurile acordate coloniştilor romani au fost astfel smulse vechilor stăpâni ai acestor locuri. Numele unor aşezări care continuă şi în epoca romană dovedesc însă existenţa unor sate geto-dace: Capidava, Buteridava, Sacidava etc. Din inscripţii cunoaştem şi numele unor daci, ca de pildă Daizus, fiul lui Comozous, Mamusa, Zura, Tsinna şi Tsiru de la Capidava.

Poziţia juridică a populaţiei geto-dace din Dobrogea apare net inferioară în raport cu alte pături şi grupuri de populaţie liberă. Deosebit de grăitoare din acest punct de vedere este inscripţia privitoare la teritoriul „cetăţii” Ausdecensilor. Din acest document deosebit de însemnat rezultă că geto-dacii din sudul Dobrogei intraseră în acest teritoriu, care le aparţinuse înainte de cucerirea romană, dar au fost alungaţi şi opriţi să se mai apropie de pământul noilor proprietari.

Se poate astfel vedea că, departe de a reprezenta o epocă de totală linişte şi înflorire, epoca romană a cunoscut o seamă de frământări sociale şi economice deosebit de puternice, chiar dacă ele au fost adesea înăbuşite. În orice caz, situaţia populaţiei băştinaşe geto-dace nu poate fi comparată cu aceea a noilor colonişti romani, al căror tratament de favoare le-a asigurat o situaţie economică şi socială adesea înfloritoare. Datorită acestei poziţii juridice impusă de cuceritor se explică şi faptul că ştirile despre populaţia băştinaşă din Dobrogea sunt mult mai puţine decât cele privitoare la alte grupuri sociale, care s-au bucurat de un tratament mai bun.

Informaţii mai numeroase avem despre o altă populaţie de origine tracă din Dobrogea şi anume bessi şi lai. Prezenţa acestor elemente trace în Dobrogea este atestată pentru prima oară de Ovidiu care, în scrisorile sale, îi aminteşte alături de geţi şi de sarmaţi. O seamă de inscripţii din epoca romană descoperite la Ulmetum, Histria şi Tomis subliniază faptul că bessi şi lai locuiau în satele (viei) din vecinătatea acestor centre, alături de veteranii şi coloniştii romani (veterani et cives Romani et Bessi (alteori Lae) consistentes).

Faptul că unii dintre aceşti colonişti romani participă la administraţia satelor lor - din rândurile acestora se alege unul dintre cei doi primari (magistri) sau perceptorul (auaestor) - dovedeşte că, cel puţin în raport cu populaţia băştinaşă geto-dacică, besii şi laii colonizaţi în Dobrogea au avut în secolele II-III d.Hr. o situaţie privilegiată. Faptul acesta este pe deplin confirmat, cum s-a putut vedea mai sus, şi de protejarea pământurilor coloniştilor traci grupaţi în civitas Ausdecensium.

Studiul numelor acestor colonişti amintiţi de inscripţii dovedeşte pe de altă parte că în tot timpul secolelor II-III d.Hr. besii şi laii şi-au păstrat cu multă tenacitate caracterul lor tracic, deosebit de cel al populaţiei băştinaşe din Dobrogea, deşi fuseseră aduşi în Dobrogea încă de la sfârşitul secolului I î.Hr. Multă vreme s-a crezut că aceste elemente trace au migrat de bună voie de la sud de Balcani în Dobrogea, după înfrângerea lor de către romani în anii 72 şi 29 î.Hr. De fapt, tracii de la sud de munţii Haemus au rezistat în mai multe rânduri şi cu atâta energie cotropirii romane încât, după o ultimă mare răscoală, înăbuşită în anul 11 î.Hr., o parte din ei şi anume besii, au fost deportaţi în masă, dincolo de munţi, în Dobrogea.

Prin dislocarea lor, romanii şi-au putut atinge scopul şi anume înăbuşirea oricărei noi încercări de răscoală. Deportarea acestor elemente războinice în Dobrogea, care la acea vreme făcea parte din statul clientelar al odrizilor, şi-a atins scopul dorit de romani, deoarece nici o ştire nu ne lasă să întrevedem vreo atitudine ostilă faţă de noua stăpânire romană, inaugurată în anul 46 d.Hr. Documentul privitor la protejarea hotarelor Ausdecensilor de către autorităţile romane ar putea să ne dea explicaţia situaţiei mult mai favorabilă a besilor şi lailor în raport cu populaţia băştinaşă geto-dacică.

Deportaţi în Dobrogea, besii au fost colonizaţi în unele sate, al căror pământ aparţinuse înainte de această dată populaţiei geto-dace. Nu este exclus ca între noii veniţi şi populaţia locală să fi. intervenit conflicte, izvorând înainte de toate din redistribuirea proprietăţii funciare în favoarea celor dintâi. Astfel s-ar putea explica, pe de altă parte, şi faptul că, în momentul transformării Dobrogei în provincie romană, elementele cele mai ostile noii stăpâniri au fost geto-dacii, şi nu besii şi laii, care se simţeau încă străini în mijlocul unei populaţii, pe ale căror pământuri fuseseră colonizaţi.

Odată cu stăpânirea romană a început însă un adevărat aflux de colonişti, veterani sau civili, a căror prezenţă este atestată de numeroase documente. Cei mai mulţi dintre ei au fost împroprietăriţi după eliberarea din serviciul militar, constituind, alături de alţi colonişti romani, aşezaţi în Dobrogea prin propriile lor mijloace, o pătură economic şi social privilegiată. Datorită lor pătrund în Dobrogea nu numai unele forme noi de raporturi agrare, dar şi elemente de limbă şi artă romană, care au dat un caracter specific culturii acestei regiuni în secolele I-III d.Hr.

Inscripţiile latine din Dobrogea ne îngăduie să urmărim cu oarecare precizie procesul pătrunderii acestor elemente romane sau romanizate în satele şi oraşele din Dobrogea. Aşezaţi în primul rând în canabae-le. legiunii a V-a Macedonica de la Troesmis, veteranii romani s-au răspândit mai apoi în restul Dobrogei, fiind amintiţi în satele din jurul Histriei şi Tomisului, uneori împreună cu alţi colonişti romani (veterani et cives Romani), alteori împreună cu besii şi laii, despre care s-a vorbit puţin mai sus. Mulţi dintre aceşti veterani serviseră chiar în unităţile militare cantonate în Dobrogea sau în flota de pe Dunăre.

Alţii însă care serviseră în unităţi militare din alte provincii ale imperiului, par să fi venit de bună voie în Dobrogea, unde aveau fie legături de familie, fie posibilitatea unor împroprietăriri mai prielnice. Cum era şi firesc, unele dintre aşezările cele mai populate de către aceşti colonişti privilegiaţi au căpătat încetul cu încetul un caracter urban, confirmat în cursul secolului II d.Hr. şi de autorităţile romane. Din acest punct de vedere, poate fi amintit cazul oraşelor Troesmis şi Tropaeum Traiani, care au devenit repede centre economice şi culturale romane.

Alături de veterani, inscripţiile amintesc adeseori şi alţi colonişti, indicaţi prin termenul de „cetăţeni romani” (cives Romani). Aşezaţi în oraşele pontice sau în satele dobrogene, aceşti colonişti, de origine diversă, dar toţi îndeajuns de romanizaţi, s-au bucurat de o situaţie economică şi juridică privilegiată, contribuind în mare măsură atât la consolidarea stăpânirii romane în Dobrogea, cât şi la răspândirea unor variate forme de viaţă culturală, specifice întinsului imperiu roman. Unii dintre ei provin din părţile de răsărit ale imperiului roman, ca de pildă L. Pompeius Valens şi L. Septimius Valens de la Histria sau C. Antistius Valens de la Troesmis, toţi trei originari din colonia romană de la Ancyra (azi Ankara) din Asia Mică. Lucrul acesta nu are de ce să ne surprindă, dacă ne gândim la strânsele legături economice care existau de multă vreme între Dobrogea şi Asia Mică.

Numeroşi negustori greci de origine orientală sunt pomeniţi în inscripţiile din Dobrogea romană. Originari din Asia Mică, din Siria sau din Alexandria Egiptului, aceşti negustori au continuat şi în epoca romană aceleaşi legături comerciale, pe care le cunoscuseră oraşele greceşti din Pontul Euxin încă de la întemeierea lor. Alţi colonişti romani din Dobrogea sunt însă originari din provinciile de apus ale imperiului. Deşi sunt mai rari, nu lipsesc nici colonişti originari chiar din Italia şi anume din oraşele Faventia şi Aquileia. Alţii sunt însă originari din Spania, Noricum, Pannonia şi mai ales din Moesia unde, în cursul secolelor I-II d.Hr., s-au întemeiat şi dezvoltat oraşe romane cu o înfloritoare viaţă urbană.

Un loc aparte în viaţa Dobrogei romane îl ocupă locuitorii oraşelor greceşti. Aşa cum s-a arătat mai sus, până în anul 212 d.Hr. locuitorii acestor oraşe s-au bucurat în marea lor majoritate numai de drepturi conferite unor cetăţi liberae et immunes. Deveniţi cetăţeni romani prin reforma lui Caracalla în 212 d.Hr. locuitorii oraşelor pontice nu erau însă mai puţin obligaţi să se achite de sarcinile administrative şi fiscale proprii oricărui oraş din imperiul roman, indiferent dacă locuitorii săi căpătaseră dreptul de cetăţenie. De altminteri, în condiţiile generale ale istoriei imperiului roman din secolul III, această reformă, izvorâtă din motive fiscale şi administrative, nu mai constituie, ca în epoca anterioară, o favoare specială.

Se poate astfel vedea că regimul juridic al locuitorilor din oraşele şi satele din Dobrogea romană a variat în funcţie de poziţia lor de clasă. În contrast cu regimul juridic al sclavilor, probabil mult mai numeroşi în epoca romană decât în cea anterioară şi al ţăranilor geto-daci, menţinuţi multă vreme într-o situaţie de dediticii, izvorând din înseşi condiţiile cuceririi, coloniştii romani şi locuitorii oraşelor greceşti constituie o pătură privilegiată, care a contribuit în cea mai mare măsură la consolidarea stăpânirii romane în Dobrogea.

În cursul primelor trei veacuri ale stăpânirii romane s-au petrecut însă numeroase transformări atât în structura societăţii sclavagiste greco-romane din Dobrogea, cât şi în regimul bunurilor şi persoanelor din oraşele şi satele întemeiate în această provincie periferică a imperiului. Pentru a înţelege însă cauza şi natura acestor transformări este necesar să privim mai îndeaproape evoluţia vieţii economice din Dobrogea în cursul primelor veacuri ale stăpânirii romane.

Check Also

Populaţia Transilvaniei în secolul al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, reprezintă în general, în …

Muntenia şi Moldova în epoca romană

Între cele două părţi române care au fost organizate de romani în forme provinciale depline: …

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …

Întemeierea coloniilor greceşti din Dobrogea

Cu privire la întemeierea primelor trei colonii greceşti din Dobrogea – într-o epocă mai târzie …

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …