Politicile sociale şi consumul de masă în perioada interbelică

A doua revoluţie industrială

A doua revoluţie industrială a cuprins Europa Occidentală şi America de Nord la începutul secolului al XX-lea, fiind generată de utilizarea motorului cu explozie şi a electricităţii. Producţia mondială de petrol a crescut de cinci ori între 1913 şi 1939. Europa, care nu avea resurse suficiente de petrol, a devenit însă dependentă de ţările arabe pentru aprovizionarea sa.

Noile bunuri de consum care au apărut în această perioadă, automobile, aparate de radio, frigidere, se vindeau în cantităţi mari. Cercetarea ştiinţifică aplicată în industrie a permis fabricarea a numeroase produse sintetice precum plexiglasul, inventat în 1928, cauciucul sintetic (1933) şi nylonul (1937). Mass-media se extind o dată cu inventarea cinematografului sonor (1927) şi a televiziunii (1937). Astfel, a apărut „societatea de consum”, mai întâi în Statele Unite, apoi şi în Europa Occidentală.

O nouă organizare economică

Odată cu industria automobilului s-a dezvoltat o nouă organizare a muncii, inspirată de inginerul american F.W. Taylor (1856-1915). Pentru eliminarea timpilor morţi, Taylor propunea cronometrarea timpilor necesari fiecărei operaţii şi apoi stabilirea timpului total de muncă pentru realizarea unui produs. Datorită acestei metode, salariul a devenit proporţional cu randamentul.

Alte inovaţii în organizarea ştiinţifică a muncii au fost linia de montaj şi standardizarea produselor. Un alt american, Henry Ford, a mărit salariile muncitorilor săi, estimând că, astfel motivaţi, aceştia vor munci mai bine şi vor consuma mai mult. Acest fenomen a fost cunoscut sub numele de fordism. În sfârşit, noua organizare economică a fost însoţită şi de fenomenul apariţiei marilor întreprinderi care s-au numit trusturi. Pe de altă parte, întreprinderile au semnat acorduri de cartel pentru împărţirea pieţelor şi pentru menţinerea preţurilor ridicate. Cel mai celebru cartel, „Cele şapte surori”, a fost constituit în 1928 de către şapte companii petroliere (trei americane şi patru europene).

Viaţa cotidiană

Creşterea economică de după 1918 a generat apariţia unei noi arhitecturi. În această perioadă s-au construit foarte multe clădiri industriale, bănci, hoteluri, magazine şi locuinţe ieftine pentru muncitori. A fost promovat „stilul internaţional”, caracterizat printr-o arhitectură standardizată, cu acoperişuri plate, ziduri netede, ferestre şi stâlpi în linie dreaptă. Cei mai celebri arhitecţi sunt Le Corbusier (Franţa) şi Walter Gropius (Germania). Ultimul a întemeiat şcoala numită Bauhaus, renumită pentru experimente interdisciplinare de artă şi design industrial. Bunurile de consum au constituit în această epocă etalonul pentru nivelul cultural al unei ţări.

În timp ce Statele Unite au devenit în perioada prohibiţiei (1919-1933) un simbol al puritanismului, Europa a fost mult mai relaxată şi mai libertină. Votul universal a fost acordat în majoritatea ţărilor europene, iar femeile, care în perioada războiului luaseră locul bărbaţilor în fabrici, s-au emancipat, dobândind drepturi aproape egale cu ale bărbaţilor.

Principalele curente artistice în perioada interbelică

La începutul secolului al XX-lea, marile centre artistice ale Europei erau la Viena, Paris, Berlin şi Moscova. Arta plastică a fost domeniul unor multiple experienţe. Cel mai influent curent artistic, care şi-a pus amprenta asupra întregii arte a secolului al XX-lea, este cubismul, ai cărui părinţi sunt Georges Braque, un francez, şi Pablo Picasso, un spaniol stabilit la Paris. Concomitent, artiştii au cultivat expresionismul şi abstracţionismul.

Artele au fost influenţate de starea generală de disperare a societăţii. În 1918, dadaismul a debutat cu un protest împotriva lipsei de umanism a epocii. Salvador Dali, reprezentantul cel mai celebru al suprarealismului, transpune în opera sa stări de vis sau de coşmar. Evenimentele politice i-au inspirat chiar şi pe artişti. De pildă, una din lucrările lui Picasso, Guernica, constituia un act de acuzare împotriva bombardamentelor germane din 1936, care au distrus un mic oraş spaniol. Arta a fost pusă însă şi în slujba puterii. Naziştii decretează arta modernă ca fiind bolnavă şi o înlocuiesc cu una care exaltă valorile ideologiei lor: familia, munca şi efortul fizic. În URSS, dictatura stalinistă dă naştere realismului socialist.

În literatură spiritul epocii reiese din operele lui Thomas Mann, Franz Kafka, Erich Măria Remarque. Aceeaşi stare de disperare se regăseşte şi la un filozof al istoriei, Oswald Spengler, în Declinul Occidentului, la un psihanalist, Sigmund Freud, în Civilizaţia şi insatisfacţiile ei, sau la un cineast, Fritz Lang, în Metropolis.

Politicile sociale ale României în perioada interbelică

Societatea românească interbelică era o lume a contrastelor. În mediul rural schimbările au fost lente, deşi din 1918 ţărănimea avea acces la viaţa politică. În schimb, în mediul urban atributele modernităţii au pătruns mai rapid. Prin anii ’30 au apărut blocurile, iar străzile oraşelor erau străbătute deopotrivă de tramvaie electrice, autobuze şi birje. În 1927, la Bucureşti a fost instalată prima centrală telefonică automată din ţară, iar în 1928 au fost realizate primele emisiuni radiofonice. Bucureştiul, supranumit Micul Paris, a devenit cea mai importantă capitală sud-est europeană.

Şi în România în perioada interbelică multe femei s-au emancipat optând pentru profesii care altădată erau rezervate doar bărbaţilor (medicină sau avocatură). În viaţa cotidiană au apărut multe şi variate moduri de petrecere a timpului liber: curse de cai sau automobile, călătorii în ţară şi străinătate ori spectacole de teatru, operă sau revistă.

Cultura românească interbelică este remarcabilă la nivel european: Tristan Tzara a creat dadaismul, Victor Brauner a fost unul dintre cei mai importanţi pictori suprarealişti. Tensiunile sociale s-au intensificat mai ales în anii crizei când au avut loc greve precum cele ale minerilor din 1929 sau ale ceferiştilor şi petroliştilor din 1933.

Check Also

Tratatele sovieto-germane în perioada interbelică

Tratatul de la Rapallo şi reînnoirea sa Excluse din Societatea Naţiunilor şi defavorizate deopotrivă de …

Dezvoltarea culturii în România între cele două războaie mondiale

Dezvoltarea generală a României în perioada care începe cu desăvârşirea unităţii naţionale se împleteşte în …

Arhitectura şi viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică

În perioada interbelică viaţa de zi cu zi a românilor a devenit mai complexă şi …

Mişcarea democratică şi revoluţionară din Craiova între cele două războaie mondiale

Creşterea numerică şi maturizarea politică a detaşamentului muncitoresc se impun ca o coordonată principală a …

Viaţa politică şi partidele burgheze din Craiova între cele două războaie mondiale

Viaţa social-politică poartă amprentele sistemului de guvernământ al ţării, cu trăsături mai pronunţate privind fărâmiţarea …