Politica internă a Transilvaniei în timpul domniilor lui Gheorghe Rakoczi I şi Gheorghe Rakoczi II

Luptele politice desfăşurate după moartea lui Gabriel Bethlen reprezintă străduinţele marii nobilimi de a-şi subordona puterea centrală şi celelalte instituţii politice. Diferiţii pretendenţi care luptă pentru putere - Ecaterina de Brandenburg, Ştefan Bethlen, Ştefan Csaki - nu sunt decât exponenţii diferitelor grupări nobiliare, care folosesc şi problema confesională - lupta dintre catolicism şi Reformă - în acelaşi scop.

Pe de altă parte, cele două mari puteri cu tendinţe expansioniste, Imperiul Otoman şi cel habsburgic, erau şi ele interesate în continuarea luptelor feudale din Transilvania, în acest fel uşurându-se realizarea propriilor interese. În sfârşit, nici unul dintre candidaţi nu avea calităţile necesare unui conducător politic, ceea ce adâncea dependenţa lor de facţiunile nobiliare şi de puterile străine.

În aceste împrejurări este cu totul explicabilă alegerea ca principi, într-un interval de un singur an, de către aceeaşi dietă, a Ecaterinei de Brandenburg, a lui Ştefan Bethlen şi a lui Gheorghe Rakoczi I. Alegerea lui Rakoczi de către dieta întrunită la Sighişoara, la 26 noiembrie 1630, se datorează în primul rând marii nobilimi, care vedea în noul ales, unul din cei mai bogaţi nobili din acea vreme, pe apărătorul intereselor ei. Gheorghe Rakoczi a împlinit însă doar în parte aceste nădejdi, deoarece după consolidarea domniei a reluat politica autoritară a lui Gabriel Bethlen.

În vederea consolidării puterii princiare, Gheorghe Rakoczi I şi urmaşul său cu acelaşi nume - dar mai ales primul dintre ei - au urmărit în chip consecvent şi cu perseverenţă sporirea bunurilor personale şi mai ales a proprietăţii lor funciare. Prin diferite mijloace, legale şi ilegale, ei au reuşit să acapareze o avere considerabilă. La ocuparea tronului, jumătate din domeniile familiei Rakoczi erau pustii.

La sfârşitul domniei, în afara celor 13 domenii fiscale cu vreo 690 de sate, principele dispunea de moşii atât de întinse, încât era cel mai mare proprietar din Transilvania. Pe de altă parte, în vederea creşterii veniturilor vistieriei, puterea centrală este preocupată de sporirea producţiei miniere şi meşteşugăreşti, precum şi de stimularea comerţului, în care scop ea acordă privilegii negustorilor. Pe această bază, principele a putut desfăşura o susţinută activitate de guvernământ, reuşind să controleze aparatul de stat şi să înlăture amestecul direct al nobilimii în conducere.

Biserica, la rândul ei, trebuia să constituie un sprijin al puterii centrale, în Transilvania existau patru religii oficiale: calvină, luterană, catolică şi unitariană. Stăpânii de pământ nu aveau dreptul să-şi silească supuşii să le îmbrăţişeze religia, nici să ocupe bisericile altor confesiuni sau să impună supuşilor preoţi de religia lor. Cei doi Rakoczi au sprijinit în felurite chipuri calvinismul, în detrimentul celorlalte confesiuni. Ei au luat măsuri împotriva unitarienilor şi a diferitelor secte formate pe baza învăţăturii antitrinitariene, care reprezentau forme de opoziţie a orăşenimii şi fuseseră îmbrăţişate şi de o parte a nobilimii cu tendinţe centrifuge.

Marea majoritate a populaţiei ţării fiind de religie ortodoxă, era în interesul puterii centrale de a realiza o colaborare cu biserica românească, dat fiind că încercările de calvinizare n-au obţinut decât rezultate foarte modeste. Potrivit Aprobatelor, preoţii ortodocşi trebuiau să ceară de la principe drept episcop pe acela pe care-l socoteau potrivit, principele urmând să-l întărească atunci când era de acord.

Se înţelege că întărirea episcopului ales depindea de înclinarea acestuia spre calvinism, de acceptarea unor condiţii propuse de superintendentul calvin în scopul de a înlesni răspândirea calvinismului printre români. Deşi pentru atingerea scopurilor lor calvinii sprijineau folosirea limbii române în biserică, împotrivirea maselor a făcut să eşueze tendinţele de calvinizare. De aceea superintendenţii calvini se plângeau mereu că nu găsesc mitropoliţi români care să-şi schimbe religia „in fundamentalibus”.

Trăsătura caracteristică a vieţii politice a Transilvaniei în această vreme este politica de întărire a autorităţii princiare a celor doi Rakoczi. Toate acţiunile puterii centrale converg însă spre asigurarea privilegiilor clasei dominante şi exploatarea maselor populare. Majoritatea hotârârilor celor 54 de diete întrunite în acest răstimp, precum şi colecţiile de legi Approbatae Constitutiones (apărute în 1653) şi Compilatae Constitutiones (apărute în 1669), care cuprind de fapt cele mai importante dintre hotărârile dietelor, coordonate şi sistematizate pe probleme, dovedesc caracterul de clasă al acestei politici.

Mijloacele economice de care dispuneau şi succesele lor în politica externă, le-au permis insă celor doi principi să ţină în frâu tendinţele anarhice ale nobilimii şi să exercite o guvernare efectivă.

Check Also

Dieta Transilvaniei din 1846-1847

În faţa societăţii transilvane stăteau sarcini foarte importante. Trebuia desfiinţată iobăgia, împreună cu toate sarcinile …

Diversitatea etnică şi confesională. Soluţii politice în România modernă (1859-1918)

Aşezarea geografică a ţărilor române, aflate într-o zonă de confluenţă a intereselor puterilor europene din …

Securitatea şi represiunea politică din România

Lichidarea prin teroare poliţienească a vechilor elite politice şi culturale, precum şi a oricărei opoziţii, …

Stratificarea ţărănimii din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Politica social-economică a statului feudal, a nobilimii şi a bisericii catolice, dezvoltarea relaţiilor băneşti şi …

Creşterea forţelor antifeudale în Transilvania. Mişcarea naţională şi democratică română (1822-1847)

În deceniile premergătoare anului 1848, s-a format în Transilvania o pătură burgheză de o oarecare …