Politica internă a Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul domniilor lui Vasile Lupu şi Matei Basarab

Ridicarea în scaun a lui Matei Basarab a fost rezultatul mişcării boierimii băştinaşe împotriva pătrunderii grecilor din Imperiul Otoman în rândurile boierimii ţării. Leon Tomşa, grec el însuşi, ajutase pe boierii greci să dobândească moşii şi influenţă politică. Mişcarea boierilor munteni a fost o răzmeriţă împotriva domnilor numiţi de Poartă, întâi contra lui Leon vodă (lupta de la mănăstirea lui Pană vistier, lângă Bucureşti, 13/23 august 1631), apoi contra lui Radu Iliaş.

Pentru a putea duce o astfel de politică, boierii s-au întemeiat şi pe sprijinul principelui Transilvaniei. Matei aga, viitorul domn, luptase în oştile lui Gheorghe Rakoczi I la Rakamaz pe Tisa, împotriva imperialilor (1631). Pe de altă parte, boierii se folosiră de politica independentă dusă de paşalele de la Dunăre, în special de Abaza-paşa de Silistra.

Radu Iliaş, fiul domnului Moldovei Alexandru, fusese numit de sultan domn al Ţării Româneşti în locul lui Leon vodă şi el atacă pe Matei, domnul boierilor, cu oşti moldoveneşti, tătăreşti şi cu o parte din boierii munteni, în frunte cu Hrizea vornicul. În lupta dată la Plumbuita (25 octrombrie/4 noiembrie 1632), Matei ieşi biruitor. Deşi se împotrivise cu armele domnului numit de sultan, el îndrăzni să se ducă la Constantinopol, unde, sprijinit de Abaza-paşa, a fost confirmat domn.

Linia politicii interne a lui Matei Basarab şi a sfatului lui boieresc a rămas până la sfârşit ostilă pătrunderii grecilor în înaltele dregătorii şi în stăpânirea domeniilor. Cele mai multe dintre lăcaşurile închinate mănăstirilor greceşti au fost reluate. De aceea, în tot timpul domniei sale, Matei vodă a fost suspectat de cercurile greceşti din Constantinopol, în rândul cărora a găsit adversari hotărâţi. Totuşi, un număr de boieri greci dintre cei aşezaţi în ţară, cu legături familiare în sânul boierimii muntene, au sprijinit domnia lui Matei Basarab, unii dintre dânşii ajungând chiar sfetnici de credinţă ai lui, cum a fost Constantin Cantacuzino, mare postelnic în tot timpul acestei lungi domnii.

Lupta dintre boierimea băştinaşă şi cea grecească, care este mereu amintită în cronici şi în numeroase acte din veacul al XVII-lea din amândouă ţările române, nu trebuie înţeleasă ca o rivalitate între două neamuri şi între reprezentanţii a două limbi - cum o prezenta de obicei istoriografia burgheză, dominată de prejudecăţi naţionalist-şovine - ci a fost în realitate o luptă a privilegiaţilor din ţară împotriva celor care, venind din afară, încercau să le ameninţe situaţiile moştenite. De aceea numeroşi greci intraţi mai de mult în rândurile boierimii devin apărătorii privilegiilor ei împotriva celor nou-veniţi. Domnia lui Matei Basarab în Ţara Românească corespundea tocmai acestei acţiuni de apărare a boierimii privilegiate.

Şi în Moldova se constată aceeaşi situaţie. În 1633, în fruntea mişcării boierilor pământeni se afla Lupul vornicul, viitorul domn Vasile Lupu. Vasile Lupu era originar din Epir, dintr-o familie aşezată în ţările române de trei generaţii, ceea ce-i îngăduia să ia partea vechilor privilegiaţi împotriva clientelei domneşti venite recent din Imperiu. El nu era însă candidatul la domnie agreat de boierimea Moldovei. Mergând la Constantinopol, reuşeşte să câştige sprijin la Poartă şi obţine, în 1634, numirea sa ca domn, fără de consultarea boierilor. Între ridicarea în scaun a lui Matei Basarab, prin război purtat alături de boieri, şi a lui Vasile Lupu, numit de Poartă, era astfel o deosebire însemnată.

În primii ani ai domniei lui Vasile vodă, marile dregătorii erau deţinute de boieri moldoveni: Pătraşcu Başotă, D. Buhuş, Savin Prăjescu, Grigore Ureche etc. Dar de la început el loveşte în unii boieri mari, în special în Ghenghea, fost mare logofăt, care era învinuit că este „stricătorul (jefuitorul) sărăcimii”. Treptat, în cursul domniei, boierii greci constantinopolitani iau locul celor pământeni, aşa încât în sfatul domnesc din anul 1652 erau şapte boieri greci care ocupau funcţiile cheie şi numai trei moldoveni, dintre care un singur latifundiar, Gheorghe Ştefan Ceaurul, mare logofăt, ceilalţi doi fiind oameni noi, fraţii Ciogolea.

Principalul mijloc de sporire a venitului domnesc folosit în ambele ţări a fost fiscalitatea. Un raport austriac asupra stării din Ţara Rominească spunea în 1643 că, deşi tributul fusese dublat la urcarea în scaun a lui Matei, totuşi el dispunea de însemnate venituri, datorită „cumplitelor dări puse pe vite, apoi din vămi, de la ocne, de la darea pe miere şi ceară, toate împreună producind un venit de 350.000 de taleri anual”.

În ceea ce priveşte Moldova, acelaşi raport observă că Vasile Lupu cheltuieşte la Poartă mult mai mult decât vecinul său, câştigând în acest chip de partea sa pe numeroşi demnitari turci şi pe grecii de la Constantinopol, între care Matei se bucură de puţini partizani, căci mai toţi stau de partea domnului Moldovei. Venitul domnului Moldovei era pe atunci mai mare decât cel al domnului Ţării Româneşti, ridicându-se la 400.000 de taleri anual.

În vederea sporirii venitului domnesc, Matei Basarab răscumpără exploatarea salinelor şi a vămilor de la arendaşii levantini din Imperiul Otoman. El capătă acest drept de la sultan cu prilejul măririi tributului. În acelaşi timp, din iniţiativa domnului Ţării Româneşti se reîncepe exploatarea minelor de aramă şi de fier din Oltenia, care fuseseră lăsate în părăsire. După câţiva ani de domnie, cei doi domni, plătind datoriile rămase la urcarea lor în scaun, izbutesc să refacă vechiul tezaur domnesc, care era sleit de multă vreme. Acum domnia dispunea din nou de rezerve pe care le putea folosi la caz de nevoie, fără a mai face apel la împrumuturi de la boieri. Cronica munteană spune că Matei Basarab, în primii şase ani de domnie, „grămadă de bani n-au strâns, până ce au plătit datoriile şi chieltuielile..., după aceaea au strâns avuţie”.

Tezaurul lui Vasile Lupu, depozitat la Cetatea Neamţului, apoi în cetatea Sucevii, era apreciat la sfârşitul domniei la 2 milioane de galbeni. Dar pe lângă acest tezaur din ţară, domnul Moldovei mai dispunea şi de alte sume, depozitate la bancherii din Constantinopol, Veneţia, Amsterdam şi Gdansk. Dispunând de importante resurse băneşti, cei doi domni îşi alcătuiră oşti de mercenari, care formau un sprijin însemnat al puterii domneşti. Pentru a întări poziţiile economice ale marii boierimi şi totodată pentru a spori veniturile domniei, s-au luat o serie de măsuri, stabilite în adunări la care luau parte boierii mari şi mici precum şi căpeteniile oştirii.

Atât în Tara Românească, cât şi în Moldova, seria acestor aşezăminte începe, după cum s-a văzut, încă înainte de domniile lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. În timpul domniei lui Matei Basarab, un „sobor” sau „adunare a toată ţara” hotărăşte în 1646, cum se făcuse şi prin aşezământul din 1631, reluarea celor mai multe mănăstiri închinate, lipsind astfel pe călugării greci de imensele venituri ale moşiilor mănăstireşti din ţară. Fireşte că asemenea măsuri nu întâlnim în Moldova, unde sprijinul domniei era mai ales boierimea grecească. Măsurile privitoare la anii de prescripţie a urmăririi vecinilor fugari se întâlnesc în ambele ţări.

În 1634, la urcarea în scaun, Vasile Lupu hotărăşte ca vecinii fugiţi înainte de 1629 să nu mai poată fi urmăriţi de foştii stăpâni. Încă din 1633, şi Matei vodă acordase o prescripţie de patru ani. Aşezământul lui Matei Basarab a fost socotit o „legătură”, căci lega de glie, pe noua moşie unde se aşezaseră, pe ţăranii strămutaţi de mai mult de patru ani. Ceea ce a îngreuiat mult situaţia ţăranilor în acea epocă a fost de asemenea schimbarea sistemului de impunere, pentru dările plătite în bani, urmărindu-se astfel sporirea venitului domnesc.

„Darea talerului”, aşezată de Matei Basarab în 1634-1635, este o reformă fiscală numită după moneta cu acelaşi nume. Talerul era o cotă convenţională a impozitului; cotele în taleri erau aşezate pentru fiecare sat după numărul „numelor” din sat înscrise în catastifele vistieriei. Un nume putea cuprinde mai multe persoane, care plăteau solidar cuantumul dării. Numărul de taleri varia după sat, după puterea de plată a satului; talerul nu era o dare pe cap de locuitor, ci era stabilită pe avere.

Odată stabilit numărul de taleri pe toată ţara, fiecare taler se înmulţea cu un coeficient stabilit de vistierie, pentru a se ajunge la suma totală pe care domnul îşi propunea să o ridice din întreaga ţară într-un an. Sistemul talerului nu se aplica numai la bir, ci la toate dările în bani. Această reformă a însemnat o mărire considerabilă a sarcinilor fiscale ce apăsau asupra ţăranilor, ceea ce a provocat fuga lor în masă. Ghinea Olarul, marele vistier, „ca un lup... făcut-au lui Matei vodă bani mulţi, avuţie rea”.

În schimb, boierii se arătară foarte mulţumiţi de acest sistem care-i favoriza şi scriau lui Gheorghe Rakoczi: „De la Şerban vodă până la Leon vodă ne-am pierdut toate libertăţile (privilegiile), de nu s-a ales nimic de ele, iar Maria sa (Matei) ni le-a dat îndărăt, întocmindu-le toate după rinduială. Birul împăratului l-am regulat. Fiecare ne-am ştiut avutul şi ce preţ are. Fiecare a ştiut cât are de plătit într-un an”.

În 1638, marea adunare a ţării, faţă de fuga în masă a moşnenilor, hotărî ca fugarii care nu se vor întoarce până la Sf. Petru (29 iunie) să fie socotiţi „hicleni”, iar pământul să li se confişte de domnie şi să fie dăruit boierilor ce vor lua asupra lor dările neplătite. Este caracteristic faptul că ultima măsură fiscală din domnia lui Matei, din 1653, a fost desfiinţarea năpastei, dreptul dregătorilor vistieriei de a arunca asupra altor locuitori din sat sau din satele vecine darea celor fugiţi. Aceasta înseamnă că nemulţumirea ţăranilor la sfârşitul domniei lui Matei vodă ajunsese aşa de mare, încât cârmuirea a fost silită să ia măsuri de uşurare, aflându-se în faţa unor răscoale şi a fugii în masă de pe moşii.

Check Also

Partida naţională

Partida naţională a fost gruparea boierilor din jurul colonelului Ion Câmpineanu, care, între 1835 şi …

Modelul politic liberal

Monarhia parlamentară Partizanii liberalismului au găsit în monarhia parlamentară engleză şi ulterior în democraţia republicană …

Anularea alegerilor din Moldova din iulie 1857

Dând curs uriaşei mişcări de protest din Principate, puterile favorabile Unirii, în frunte cu Franţa …

Cele din urmă lupte politice ale partidei naţionale şi produsele ei literare

Radu Mihnea şi Ştefan Tomşa, uneltele oarbe ale turcilor, purtară numai în taină o politică …

Tributul şi alte poveri ale Moldovei şi Ţării Româneşti

Cu ce scop era pus în scaun un domn român, el ştia cât se poate …