Politica internă a domnilor fanarioţi după reformele lui Constantin Mavrocordat (1750-1768)

Creşterea influenţei boierimii greceşti

Temelia cârmuirii domnilor fanarioţi a fost tot boierimea băştinaşă de latifundiari, deşi mărginită în influenţa ei de faptul că fanarioţii erau numiţi şi sprijiniţi de Poartă şi dispuneau şi de clientela lor grecească. Boierii pământeni rămâneau puternici, pentru că erau stăpânii moşiilor producătoare de grâne şi de vite. Între boierimea grecească şi cea băştinaşă (în rândurile căreia se aflau şi boieri greci aşezaţi în ţară mai de demult) continua rivalitatea pentru ocuparea demnităţilor şi participarea la veniturile statului.

Această luptă capătă, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, forme mai ascuţite. Grecii constantinopolitani, care în genere n-aveau multe moşii în ţară, împingeau pe domn să oblige pe stăpânii de moşii să plătească dări, pentru a se asigura astfel venitul domniei. Vremea dintre reformele lui Constantin Mavrocordat şi războiul ruso-turc din 1768 este caracterizată, în ce priveşte raporturile din sânul clasei stăpânitoare, prin această luptă între cele două pături boiereşti, cu o creştere a puterii boierilor greci, fără însă ca ei să izbutească a răsturna poziţia economică şi politică a vechii boierimi pământene.

În Ţara Românească, Matei Ghica (1752-1753) este cel dintâi domn din această perioadă care cârmuieşte mai ales cu boieri greci, stârnind reacţia boierimii pământene. Mişcarea orăşenilor din Bucureşti este folosită de boieri, care se plâng împotriva domnului, ceea ce sileşte pe turci să-l mazilească. A doua mişcare a boierilor are loc peste câţiva ani, în domnia lui Constantin Racoviţă (1753-1756), când ei cer să se numească în calitate de capu-chehaie la Constantinopol un boier român în locul celui grec. Domnul obţine exilarea fraţilor Văcăreşti în Cipru, dar de teama pârii boierilor el cere transferarea sa în Moldova. În locul său a fost readus ca domn Constantin Mavrocordat, care mai domneşte de două ori în Ţara Românească (1756-1758 şi 1761-1763).

În aceste domnii el se înconjură de boieri greci, care se certau între ei pentru venituri şi demnităţi. În 1763, boierii pământeni trimit o jalbă la Poartă şi obţin mazilirea lui Constantin Mavrocordat, care nu s-a mai întors în Ţara Românească. În sfârşit, în domnia lui Ştefan Racoviţă (1764-1765), sub influenţa boierilor greci, este spânzurat Iordache Băjescu, iar alţi boieri mari sunt arestaţi cu firman turcesc. Boierii provoacă o mişcare în Bucureşti împotriva domnului, care răspunde tăind alţi trei boieri şi lovind mulţimea cu garda sa de arnăuţi. La aflarea acestor tulburări, sultanul mazileşte îndată pe domn. Aceste exemple arată că opoziţia marii boierimi a decis în repetate rânduri Poarta să înlăture pe domnii lipsiţi de sprijinul factorilor politici interni.

În Moldova, în domnia lui Ioan Mavrocordat (1743-1747), fratele lui Constantin, „era ţara foarte supărată de multe dări ce erau pe săraci... Boierilor le era bine şi voioşi urmau şi ei domnului”1. În schimb, influenţa boierilor greci creşte sub Scarlat Ghica (1757-1758), când aceştia sunt numiţi şi ispravnici de ţinuturi. Se ajunge atunci, ca şi în Ţara Românească, la mişcări provocate de boieri. În 1759, sub Ioan Teodor Callimachi, boierii se sprijină, împotriva favoriţilor greci ai domnului, pe răscoala orăşenilor din Iaşi. Garda curţii domneşti trage asupra răsculaţilor şi sunt ucişi doi oameni.

Domnul este silit să aducă înapoi pe marii boieri moldoveni pe care îi exilase (Ion Bogdan, Manolache Costache, Constantin şi Lupu Balş, N. Buhuş, Ioniţă Cuza). Sub Grigore Callimachi (1767-1769), boierii se plâng la Poartă împotriva domnului, alţii fug din ţară. De data aceasta, sultanul a dat dreptate domnului şi a silit pe boieri să i se supună. Se constată de altfel, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, şi o puternică influenţă a culturii greceşti asupra boierilor pământeni, care se încuscresc cu boierii greci şi învaţă greceşte. Interesele lor încep pe încetul să se confunde cu cele ale boierilor greci.

Politica fiscală

Reforma fiscală a lui Constantin Mavrocordat reprezentase o reglementare a dărilor, împreună cu limitarea abuzurilor agenţilor fiscului. Reforma ar fi avut sorţi de izbândă numai dacă nu s-ar fi ivit mereu noi cereri de bani şi de produse din partea Porţii. Dar faţă de cererile neprevăzute ale acesteia, domnii recurgeau la vechiul sistem al înmulţirii dărilor. sunt reintroduse astfel unele dări, ca văcăritul şi pogonăritul.

După 1748, în Ţara Românească sporirea dărilor se face într-un ritm rapid; boierii munteni declarau în 1770 autorităţilor ruse că, după reforma lui Constantin Mavrocordat, domnii au păstrat numai numele dării, înmulţind „sferturile” până la 20 şi, „pe cât şi scoteau, cu atât lumea se trăgea din ţară afară” în faţa reînceperii fugii masive a ţăranilor, Grigore Ghica e nevoit să ia în 1751 noi măsuri.

În preambulul aşezământului adoptat de „obşteasca adunare” cu acest prilej, se arată că domnul, „găsind ţara în rea stare, dărăpănată şi răzvrătită”, a cerut avizul boierilor mari, care i-au spus că toată vina este a „alcătuirilor nouă”, prin care se înţelegeau dările noi adăugate după reformă. Aşezământul din 1751 reduce oieritul şi alte dări. Se menţine din reforma lui Constantin Mavrocordat scutirea de dări a boierilor mari, anulându-se însă scutirea ce fusese acordată mazililor şi neamurilor. Însuşi Constantin Mavrocordat, revenit în domnie (1761-1763), păstrează dările noi care fuseseră introduse între timp.

În Moldova, situaţia este la fel. Ioan Mavrocordat (1743-1747), domn favorabil boierimii pământene, a introdus goştina triplă pe oi (11 parale de oaie), încât ajunseseră ţăranii de-şi omorau oile mai slabe. Văcăritul de iarnă şi de vară, pecetluirile (ca dare extraordinară) sunt apoi reintroduse de Grigore Ghica (1747-1748). Perceperea văcăritului de iarnă sub Matei Ghica (1753-1756) ridică iarăşi proteste şi provoacă tulburări, precum şi fuga populaţiei.

Istoria Moldovei, în privinţa politicii fiscale, este în acea vreme asemănătoare cu aceea a Ţării Româneşti, aşezământului dat de Grigore Ghica în 1751 îi corespunde în Moldova aşezământul din 1757 al lui Constantin Racoviţă, adică o încercare de revenire la principiul dării unice din vremea lui Constantin Mavrocordat. Acest aşezământ este citit tot în cadrul unei adunări obşteşti, la care iau parte câte şapte locuitori din fiecare ţinut, şi anume mazili şi ruptaşi.

Sub Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), sfetnicii domnului cer boierilor să admită reînfiinţarea văcăritului, arătând „greutăţile şi chieltuelele Porţii şi a sărhaturilor, că n-au cu ce le rădica, şi se află în mare datorie” şi că „trebue să se găsească un chip să se pue la o cale”. În soborul adunat la mitropolie, boierii, care urmau să plătească şi ei această dare, refuză, dar recunosc că sunt datori să găsească noi surse de venituri. După o consultare care a ţinut mai multe ore, boierii pământeni propun înfiinţarea unei „ajutorinţe”, de care să nu fie scutit nimeni şi care să se perceapă după case, în sumă de 11, 5,5 şi 3 lei, după numărul coşurilor. Domnul şi sfetnicii săi acceptară această soluţie.

Sub Grigore Al. Ghica (1764-1767), „satelor de pe la ţinuturi, încă le-au pus bani după putinţa lor, dându-le ţidule de câţi bani să deie pe an... ca să-şi strângă fieştecare sat câţi oameni vor putea şi între ei să se uşureze” (adică să aşeze cota fiecăruia). Această soluţie, care însemna revenirea la sistemul impunerilor stabilite cu precizie în scopul înlăturării abuzurilor şi nesiguranţei, era rezultatul unui compromis între pretenţiile statului şi împotrivirea contribuabililor. În această situaţie fiscală se afla ţara atunci când a izbucnit războiul ruso-turc.

Check Also

Reformele înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

Crearea statului naţional, prin îngemănarea forţelor poporului român din Moldova şi Ţara Românească, a deschis …

Începuturile vieţii politice moderne în ţările române în secolul XIX

Încă din 1802, programele politice ale partidei naţionale ceruseră alegerea unui domn străin, iar cererea …

Înfăptuirea reformelor burgheze în Principatele Unite (1862-1865)

După ce a fost proclamată şi recunoscută unirea administrativă, procesul de formare a statului naţional …

În căutarea unor noi soluţii politice în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea

Elita românească În societatea românească din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al …

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …