Politica demografică a României în perioada comunistă

Ca în orice sistem totalitar, anularea solidarităţilor tradiţionale, distrugerea individualităţii în favoarea colectivităţii au însemnat confiscarea vieţii private în general şi a celei de familie în particular. Liberalizarea avorturilor s-a încadrat în această dimensiune, ca o formă directă de laicizare a practicilor juridice şi sociale - şi mai ales ca o formă privilegiată de subminare a familiei tradiţionale.

În anul 1957, România s-a aliniat şi ea acestor practici, adoptând o legislaţie liberă asupra avorturilor. Decizia a favorizat într-un anumit fel familia, care trecea printr-o perioadă în care situaţia economică şi îndeosebi nivelul de trai erau deficitare, iar colectivizarea afecta decisiv una din funcţiile majore ale familiei rurale şi care din-totdeauna a favorizat o fertilitate ridicată - funcţia economică.

Pe de altă parte, avortul devenise singura metodă de planificare familială, în lipsa altor mijloace de contracepţie. Situaţia precară din punct de vedere socio-economic a favorizat însă scăderea natalităţii: dacă în 1956 existau 24 de nou-născuţi la mia de locuitori, în 1966 s-a ajuns la 14‰, situând România pe ultimul loc în Europa, alături de Ungaria.

Drept urmare, dintr-o societate unde avorturile erau libere şi extrem de ieftine (oficial, preţul era de 33,5 lei, echivalentul a două zile de muncă), România ceauşistă se singularizează în 1966, prin politica ei demografică, în întreg lagărul socialist. În toamna lui 1966 se interzice prin lege întreruperea deliberată a sarcinii pentru femeile având mai puţin de patru copii şi mai puţin de 45 de ani. Penalităţile prevăzute comportau privarea de libertate atât pentru femeile în cauză şi pentru persoanele implicate direct în operaţie, cât şi pentru tatăl care se făcea vinovat de omisiune de denunţ.

Concomitent, celibatarii, cuplurile fără copii sunt obligate să plătească taxe suplimentare. Divorţurile sunt sistematic descurajate. Aceste măsuri au fost luate pe fondul revenirii la temele tradiţionaliste ale familiei indivizibile şi procreatoare. Decretul din 1966 punea în practică o componentă a politicii inaugurate de Congresul al IX-lea şi care se va dezvolta curând ca naţional-comunism. Creşterea bruscă a numărului de nou-născuţi în anul 1967 - practic o dublare în raport cu anul precedent - a reprezentat o „performanţă” unică în istoria demografică a populaţiilor europene.

Evoluţia ulterioară a natalităţii nu a urmat „planificarea” imaginată de regim. Avortul provocat, cel clandestin şi practicile contraceptive tradiţionale au constituit mijloace eficiente de prevenire şi întrerupere a sarcinii. Natalitatea a ajuns astfel, în anul 1983, la 14 nou-născuţi la mia de locuitori, adică exact la nivelul din 1966. Mai mult, România se afla pe locul întâi în lume în privinţa mortalităţii materne. La mijlocul anilor ’80, autorităţile au decis ca actele de naştere ale copiilor să nu fie eliberate mai devreme de o lună de la naştere pentru a diminua numărul statistic al deceselor la nou-născuţi.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …