Pluguşor

Pluguşorul este o formă a colindei legată de obiceiul uratului din ajunul Anului Nou. Regional, obiceiul se mai numeşte „cu plugurelul”, „cu plugul”, „cu buhaiul”, „cu cârceia”, iar colindătorii - „plugari”, „plugăraşi” sau „urători”. Se practică, în forme mai simple sau degradate, de către copii, iar în forme ample, adesea spectaculoase, de bărbaţii tineri sau maturi şi, mai rar, de femei.

Urătorii se organizează în grupuri de două sau mai multe persoane şi urează la fiecare familie fericire şi mai ales recolte bogate. Textul este un recitativ epic (în Muntenia se şi cântă uneori), prezentat de un solist pe fond zgomotos de tălăngi, de pocnete de bici, imitaţii de răgete, uneori cu acompaniament muzical, într-o atmosferă de mare veselie. În forma sa clasică şi cea mai răspândită, pluguşorul narează desfăşurarea amănunţită a cultivării şi recoltării grâului, a măcinatului şi coacerea pâinii. Poemul, care are uneori sute de versuri, este salvat de monotonie prin numeroase pasaje hazlii.

Ca şi alte forme de colinde, pluguşorul cuprinde formule introductive, mediane şi finale. Spre deosebire de celelalte colinde, acordă o mai mare libertate de improvizaţie şi, prin aceasta, dă prilejul exercitării nestingherite a talentului fiecărui narator. Astfel s-a ajuns la unele forme de pluguşor care au renunţat total la conţinutul tradiţional agrar, devenind cronici ale unor evenimente locale şi actuale, satira fiind aici nelipsită. Mai rar, textul urat este o baladă, poate din necesitatea adaptării textului la situaţia celor cărora li se face urarea (Mioriţa urată la păstori) sau, în unele zone, datorită preferinţei pentru literatura de haiducie (balade haiduceşti).

O formă deosebită de cele anterioare este pluguşorul lipsit complet de episodul epic ori redus ca întindere, adesea cântat, întâlnit în special în Muntenia. Se pare că acest tip se află numai în repertoriul copiilor şi nu ar fi exclus să fie o folclorizare a pluguşorului scris de George Sion. În evoluţia tipului tradiţional nu poate fi ignorat nici rolul variantei publicate de Vasile Alecsandri. O situaţie specială are pluguşorul pe teritoriul Transilvaniei, unde ia forma de epilog al colindei propriu-zise şi se numeşte urarea colacului sau mulţămită.

Ca şi celelalte forme ale colindei, pluguşorul îşi are originea într-un ritual magico-religios. Funcţia sa ritualică s-a transformat treptat într-una de divertisment şi felicitare, ceea ce i-a asigurat permanenţa. S-a găsit o corespondenţă a pluguşorului în sărbătorile romane Opalia, în care se celebra cultul soţiei lui Saturn, Ops, simbol al abundenţei şi al fertilităţii, dar ipoteza că ar continua nişte manifestări autohtone legate de solstiţiul de iarnă pare mai verosimilă.

Principala direcţie de realizare artistică este aceea a satirei şi umorului, care se obţin printr-o variată gamă de mijloace. Consemnând muncile agricole din epoci mai îndepărtate, unele variante conservă amănunte valoroase din punct de vedere documentar. Prin funcţia lui originară, pluguşorul se înrudeşte cu descântecul (a fost atestată şi denumirea descânteca plugului), de care îl apropie uneori şi un anume tipar în dezvoltarea epicului. Prin amploare, prin modul de rostire, dar mai ales prin cultivarea alegoriei şi a divagaţiilor amuzante, se aseamănă cu oraţia de nuntă.

Deoarece ocazia de care se leagă pluguşorul coincide cu aceea a reprezentării teatrului popular de Anul Nou, sunt dese situaţiile în care cele două manifestări se reunesc, colinda servind ca preambul al piesei. Pluguşorul poate fi încadrat şi într-un ciclu de obiceiuri cu caracter agrar, căci în ziua de Anul Nou după el urmează semănatul şi obiceiul cununii la seceriş. Dintre toate formele colindei, pluguşorul se dovedeşte a fi cel mai rezistent, datorându-şi vitalitatea conţinutului său laic, marii adaptabilităţi la situaţii şi funcţiei educative a satirei.

Check Also

Baladă

Balada este o specie a epicii folclorice, în versuri. Termenul a fost introdus de Vasile …