Pilotul, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Pilotul, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după toate probabilităţile, la Turin, în 1859, cu ocazia călătoriei diplomatice, când îl cunoscuse personal pe Cavour, primul-ministru piemontez.

Textul acestei poezii se află în manuscrisul 2.893, dedicat prietenului său Ion Ghica, pe atunci prim-ministru, manuscris în care se află chiar şi o dată: „22 ghenar 1860”.

A fost publicată pentru prima oară în „Revista română” din 1861, apoi reprodusă în ediţia 1863, ediţia 1875, vol. II.

Vasile Alecsandri

Poezia Pilotul pare totuşi scrisă pentru Cavour şi se încadrează, chiar prin aşezarea în volum de către poet, între poeziile care în această vreme exaltă comunitatea de destine a popoarelor italian şi român în împrejurările istorice ale acelui moment.

Pilotul

Pe o noapte-ntunecoasă,

Pe o mare furtunoasă,

Trece-un vas necunoscut.

Care geniu îl conduce

Pintr-a mărilor năluce

Cătră malul nevăzut?

Valul vine cu urgie

Din întinderea pustie

Ca un duşman tăinuit.

El s-aruncă să înece

Vasul gingaş care trece

C-un lung gemet obosit!

Nu e stea, nu e nici lună!

Vântul suflă, cerul tună,

Apa saltă clocotind,

Şi în neagra depărtare

De lumină nici o zare

Nu se vede strălucind!

Călătorii, visând moarte,

Sub asprimea relei soarte

Au plecat frunţile lor.

Înlăuntru toţi grămadă

Ei s-aşteaptă a fi pradă

Unui val omorâtor,

Căci sub crâncena rafală

Munţi de spumă dau năvală

Peste podul răsturnat,

Şi-n a mărei crunte larguri

Arunc pânze şi catarguri,

Tot ce vântul a dărmat!

Un om singur se zăreşte

Şi la moarte nu gândeşte

În acel minut cumplit.

Lupta vasului e mare,

Iar pilotu-n nepăsare

Stă la cârmă neclintit,

Şi-n furtuna-ngrozitoare,

Mâna lui mântuitoare

Poartă cârma până-n zori,

Când limanul vesel pare,

Îmbătând de fermecare

Pe sărmanii călători.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …