Piaţa internă în România între 1864 şi 1878

Cu mult înainte de 1864 începuse a se forma în Moldova şi Ţara Românească o singura piaţa interna pentru capitalism. Acest proces a fost lent până la reforma din 1864 şi s-a intensificat după aplicarea acesteia, care, prin desfiinţarea dependenţei ţăranilor şi prin insuficienta împroprietărire a lor cu pământ, a aruncat pe piaţă un mare număr de braţe de muncă.

Referindu-se la piaţa internă, V.I. Lenin a arătat că ea se extinde „paralel cu extinderea economiei de mărfuri, care cuprinde, în afară de produse, şi forţa de muncă, şi numai pe măsură ce aceasta din urmă se transformă în marfă capitalismul cuprinde toată producţia ţării, dezvoltându-se mai ales prin creşterea mijloacelor de producţie, care în societatea capitalistă ocupă un loc din ce în ce mai important”.

Diferenţierea ţărănimii, extinderea muncii salariate în agricultură, dar mai ales construirea căilor ferate i-au dat un puternic impuls. Cerealele, cheresteaua, sarea şi petrolul, al căror transport necesita un mare volum şi o putere de tracţiune şi mai mare, după punerea în funcţiune a căilor ferate, care traversau în 1878 ţara de la un capăt la altul, legând centrele cele mai importante cu Bucureştii şi cu principalele porturi dunărene, au putut fi transportate mai repede şi mai ieftin decât până atunci, ceea ce a dus atât la dezvoltarea producţiei, cât şi la intensificarea circulaţiei mărfurilor. Prin punerea în funcţiune a primelor căi ferate, un mare număr de braţe şi de vite utilizate în transporturi au rămas disponibile pentru producţie.

O manifestare a formării pieţei interne pentru capitalism a fost intensificarea schimbului dintre sat şi oraş. Sătenii s-au obişnuit să vină la oraşe să-şi vândă produsele în pieţe zilnice sau în târguri săptămânale şi să-şi cumpere de la comercianţii stabili produsele de care aveau nevoie. Bucureştii, Iaşii, Craiova, Brăila şi Galaţii serveau comercianţilor detailişti din toată ţara să-şi procure cantităţile de mărfuri destinate desfacerii către populaţia sătească şi orăşenească.

Circulaţia mărfurilor a fost favorizată şi de utilizarea crescândă a creditului acordat comercianţilor detailişti de către marii comercianţi angrosişti, înfiinţarea unor bănci - Banca Moldovei, Banca României, Banca Brăilei, Societatea Financiară a României, Banca de Bucureşti - şi existenţa a numeroase case de credit individuale, care creditau şi comerţul intern, au contribuit la dezvoltarea circulaţiei mărfurilor.

Deşi schimbul dintre oraş şi sat s-a intensificat, din cauza persistenţei unor forme feudale în agricultură şi a menţinerii pe scară largă a transportului cu animale a mărfurilor au persistat şi, relativ, s-au înmulţit bâlciurile. La Râureni lângă Râmnicu Vâlcea, la Câmpulung, la Bucureşti, la Buzău, la Bacău şi Fălticeni şi în alte părţi, bâlciurile au continuat să atragă un mare număr de comercianţi şi ţărani. Cu timpul, pe măsura dezvoltării oraşelor şi a căilor ferate, caracterul bâlciurilor a început a se modifica, importanţa lor ca locuri de schimb s-a micşorat şi s-a accentuat rolul lor social-cultural.

Populaţia oraşelor a crescut între 1864 şi 1878 într-un ritm dublu faţă de aceea a satelor, datorită strămutării la oraşe a unui însemnat număr de ţărani rămaşi fără pământ, care au devenit muncitori, şi imigrării de muncitori, meseriaşi şi mici comercianţi din străinătate. Populaţia Bucureştilor a crescut de la 141.754 de locuitori în 1865 la 177.646 în 1878. De asemenea proporţia populaţiei comercial-industriale s-a mărit în oraşe în defavoarea populaţiei agricole.

S-a dezvoltat şi piaţa forţei de muncă, existentă încă înainte de 1864. În 1876, Bucureştii era considerat „o pompă aspiratoare” de muncitori de toate felurile. Brăila şi Galaţi atrăgeau un mare număr de muncitori hamali în porturile lor. Insuficienţa numărului muncitorilor calificaţi făcea însă ca în anii 1868-1870 şi în 1877 să se aducă muncitori din străinătate pentru construirea căilor ferate. Dezvoltarea pieţei interne pentru capitalism era frânată de resturile de relaţii feudale în agricultură, precum şi de slaba putere de cumpărare a maselor muncitoare, datorită gradului mare al exploatării la care erau supuse acestea.

Check Also

Minorităţile naţionale în România secolului XX

După constituirea României Mari, pe teritoriul ei alături de populaţia românească majoritară, trăia o mai …

Evoluţia societăţii pe teritoriul României în secolele XI-XII

Pecenegii şi cumanii pe teritoriul României Aşezarea pecenegilor Dezvoltarea firească a societăţii româneşti în toate …

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Economia şi societatea în timpul marii crize

Criza economică din 1929 Criza economică, un fenomen fără precedent, a început în 1929 în …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …