Petru Cârdu

Petru Cârdu (25 septembrie 1952, Barite, Serbia) - poet şi traducător. Şcoala, începută de Cârdu în satul natal, e continuată la Vîrşeţ. Studiile superioare le face la Belgrad (filologie) şi la Bucureşti (istoria şi teoria artei).

După absolvire (1977), este redactor, apoi preşedinte (din 1988) al Comunei literare Vârşeţ, membru în redacţia revistei „Lumina” (1974-1981) şi (din 1984) redactor corespondent pentru Vârşeţ al Postului de Radio Novi Sad. Colaborează la numeroase reviste literare din România şi din Iugoslavia. A primit Premiul Festivalului iugoslav de poezie (Titograd, 1980), al Societăţii Scriitorilor din Voivodina (1995) etc. Debutează precoce, cu poezii în ziarul „Libertatea” (1968), şi editorial, cu volumul Menire în doi (1970).

Aşezându-se pe direcţia avangardei româneşti receptate prin grila propriei sensibilităţi, Cârdu nu refuză nici dialogul fertil cu mari poeţi contemporani (Vasko Popa, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc.). Intelectualismul său este evident şi se traduce nu numai într-o poetică adecvată, ci şi în plasarea, uneori, a poeziei pe teritoriul intertextualităţii.

Citatele, tot mai numeroase, din opera altora, invocarea unor personalităţi ale culturii universale sunt argumente în această privinţă: „Încep noile migrări ale popoarelor / nava de transport jorje luis borges / şi-a încheiat zborul la 1 aprilie anul trecut / în egipt / arcimboldo a emigrat în meduza urlând a lui caravaggio de la ufizzi / peripeţii la belgrad damasc alexandria cairo jaffa / în aceste împrejurări datoria de a fi poet înseamnă / zloată guturai alunecuş arta de a confisca / ferestrele larg deschise înseamnă a fi / da / a fi lângă portretul lui velasquez // [...] încep noile migrări ale popoarelor / e de aşteptat vreme de iarnă / pe un colţ al mesei.”

Sedus de abstracţiuni, de livresc şi de raţionalitate, el aboleşte descriptivismul şi desconsideră pitorescul. Dominantă este obsesia limbajului, firească, poate, la un bilingv şi în alt sens, adică la un mânuitor atât al limbajului cotidian, cât şi al celui poetic. Cârdu nu ocoleşte paradoxalul; dimpotrivă, el cultivă îmbinările violent contrastante, doar aparent opoziţii dintre înalta gândire şi trivialitate, dintre candoare şi lubricitate.

Cuvintele sunt, la el, cifrări (nu încifrări) prin care pot fi exprimate realităţi imperceptibile senzorial. Efectul este de limbaj criptoid, care comunică părând că nu o face. Trebuie menţionate numeroasele şi temeinicele traduceri din Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Ana Blandiana şi Paul Celan.

Opera literară

  • Menire în doi, Pancevo, 1970;
  • Aducătorul ochiului, Pancevo, 1974;
  • Pronume-Zamenice, Vîrşeţ-Pancevo, 1981;
  • Căpşuna în capcană, Novi Sad, 1988;
  • În biserica Troia, Pancevo, 1992;
  • Şcoala exilului, Craiova, 1998.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …